Croitorul de lux vs. fetele de la Apaca

Articol de Rares Marinescu* /

Publicitate
Oprisor

Ma numar printre oamenii din industria vinului care nu cred ca agentiile de publicitate (naming, branding si asa mai departe) sunt capabile sa faca o eticheta serioasa si un concept functional pentru un vin, si asta din mai multe motive. In primul rand, pentru ca in cei aproape zece ani, de cand sunt implicat in aceasta industrie, am vazut atatea etichete bune facute de agentii, incat numarandu-le imi raman destule degete libere de la o singura mana.

In al doilea rand, pentru ca am stat de vorba, din pozitia de producator de vinuri, cu foarte multe agentii si am inteles un aspect major care duce la situatia de mai sus: nici unul din angajatii lor nu este un consumator de vin. Acestia sunt in etapa in care whisky-ul merge bine cu suc de mere, berea este insotitorul ubicuitar atat pentru dupa-amieze, cat si pentru seara, shot-urile si asa mai departe fac parte din experientele lor de life-style. Cunostintele acestora despre vin se limiteaza la povestile spuse de bunicul sau unchiul de la tara despre cum trebuie sa fie un vin, despre legenda vinului marmelada, despre vinul facut din pastile peste care torni un pic de apa… Fara sa o mai lungesc, publicitarii cu spectru larg de categorii/ produse se afla in fata vinului ca un bebelus ce abia a invatat sa mearga in fata unor scari in spirala. Cele mai multe din „etichetele concept“, care functioneaza atat la noi, cat si in partea civilizata a Europei, sunt facute de „free-lancer-i“ si in situati foarte rare, „in house“. „Free-lancer-ul“ ofera, comparativ cu o agentie, contrariul tuturor argumentele mentionate mai sus, plus inca unul foarte important: lipsa de superficialitate.

Publicitate
IPPU

Intr-o agentie, clientul este servit si interactioneaza cu o persoana a agentiei, care functioneaza ca o interfata intre problema clientului si grupul de lucratori in domeniul copywriting-ului si al graficii. Acelasi intermediar are un rol determinant, sau cel putin influenteaza modul in care creativii sunt remunerati, si, de cele mai multe ori, sunt remunerati prost (pentru ca sunt destul de usor de inlocuit). Dintr-un comision de 4 – 5.000 de euro, catre „creativii“ agentiei nu ajung mai mult de 200 de euro, si atunci sa nu se mire nimeni cand descopera ca eticheta, conceptul sau logo-ul cumparat reprezinta niste adaptari facute „pe genunchi“ din categoria „copy – paste“, intr-un procent de 25-50%. In cazul unui „freelancer“, situatia este cu totul altfel. Cred ca cea mai buna comparatie este intre un costum facut de fabrica de la Apaca si unul facut de un atelier mic de croitorie sau chiar de un croitor de lux. Diferenta este ca pretul costumului de la Apaca este de cel putin cinci ori mai mic comparativ cu celalalt, iar in cazul „etichetelor concept“, clientul da cam aceiasi bani pe oricare dintre variante merge. Exista insa o diferenta mare intre un croitor de lux – echivalentul unui „freelancer“ competent – si un aspirant pasionat de croitorie – echivalentul unui „free-lancer“ de conjunctura. Sunt foarte multi baieti talentati cu mingea pe terenul de minifotbal, dar cati dintre ei pot sa faca fata la echipa nationala sau la un club renumit!? Uite asa am ajuns si la capitolul etichetelor si conceptelor facute „in house“. Noi, romanii, ne pricepem la orice, avem darul „policalificarii“, ramas de pe vremea lui Ceausescu, cand un sofer trebuia sa fie si mecanic si electrician auto, plus ca musai (dupa parerea lui) stia bine sa taie porcul de Craciun.

Daca reluati acum povestea de mai sus, o sa intelegeti cum au aparut multe pseudo „etichete concept“ din ciclul: Prestige, Premiat, Nobiliar, Epoque, Barricat, Burlesque, Vita Romaneasca si alte „traditionareli“ subtiri si greu de digerat.

Jumatate din agentii de vanzari din lumea vinului cred ca pot face etichete bune. In mare parte este adevarat, pentru ca, la cat de multe etichete proaste sunt in piata, sansele de a face o prostie mai mica sunt foarte mari.

Povestea despre branding, naming si realizarea de concepte reale este mult mai ampla si nu poate fi gazduita aici. Pe de alta parte, ea contine acele elemente care fac ca suma de cateva mii de euro pentru o lucrare buna sa fie justificata. Inchei optimist: toate lucrurile ajung pe fagasul lor normal, mai devreme sau mai tarziu.

Rares Marinescu este in prezent proprietarul retelei de magazine specializate Boutique du Vin si are o experienta in management, marketing si vanzari de peste 17 ani, dintre care mai mult de sapte ani in domeniul vinului (Cramele Recas, Crama Oprisor, Domeniile Dealu Mare-Urlati).

Rares Marinescu este degustator autorizat si specialist in management si promovare de vinuri

marinescu.rares@yahoo.com