Accent – Cronica unui razboi plictisit

Vara, pentru multi dintre nefericitii ramasi in Bucuresti, este “locul in care nu s-a intamplat nimic”.

Daca nu esti amator de concerte in aer liber si daca Zeii fotbalului n-au binecuvantat vreun Campionat Mondial care sa mai scoata lumea-n slapi la terase si sa epuizeze rezerva nationala de floarea-soarelui sau de bostan, vara in Bucuresti poti sa si mori de adormeala. In plus, anul asta nici politica nu mai e ce-a fost. La talk-show-uri, vicepresedintii de partide se vad din ce in ce mai ogarjiti. Dana Grecu (sarut mana, doamna!) si-a gasit, cred, tratamentul adecvat: emisiunea ei de la Antena 3 – la care ma uitam cu religiozitate fara sonor – mi-a cam dat atipeala in ultima vreme… iar astia au salvat pana si Grecia (bine, au dat si grecii o mana de ajutor economiei, zorind zilnic cu sutele de mii in strada, pe la cafenele). Italia ne-a speriat degeaba cu un faliment rasunator si-apoi s-a razgandit, isi vede de turismul ei. Portugalia si Irlanda doar au atatat spiritele si s-au blegit, euro si dolarul isi valseaza constiincios coregrafia, ca doi animatori plictisiti la un club al pensionarilor – zau ca parca si marile crize au lesinat de caldura si-asteapta briza toamnei ca sa-si mai ia elan.

‘geaba ne-am straduit noi sa mai scoatem lumea din amorteala cu vinurile. ‘geaba concerte Swing en Vogue sau dusuri reci cu spumantul Toricello ori Cava Freixenet. Nici injectiile cu seruri tari de la gheata, ca Chardonnay-urile de Recas, Samburesti, Chile sau Franta n-au scos poporul din catalepsie. Medicamentul-minune al portughezilor, Vinho Verde, leacul stravechi al plictiselilor de vara adus in disperare de cauza la Bucuresti, a ramas si el fara raspuns. Pacientul nu se inzdravenea deloc.

Sa fie un caz disperat? – ne-am intrebat cu totii – sau doar e nevoie sa scoatem artileria grea, „Cramposia care salveaza Romania”? ‘geaba si Cramposia, va zic drept! Si-atunci da-i cu Sauvignon, arunca la bataie si Feteasca, arde-i un Muscat! Dupa aproape doua saptamani, batalia parea pierduta. Armata binelui se risipea in cele patru zari, cu lesurile sticlelor goale in urma ei, iar razboinicii luminii abia-si mai taraiau picioarele de oboseala. Plictiseala invingea. De pe margini, gura-casca de bucuresteni, adunati dupa obiceiul pamantului ca sa asiste de la distanta sigura la confruntarea epica, se pregateau deja sa scormoneasca dupa gratuitati prin resturile conflagratiei. Sanitarii – ospatarii teatrului de razboi – se scarpinau nedumeriti in crestet si nu mai intelegeau cui sa-i duca nota. Cronicarii puneau dop calimarilor, stergeau cu carpe curate penitele si se intrebau cine-a castigat, „noi ce scriem aicea?”

Si-atunci, in degringolada retragerii, cand totul parea pierdut, unul singur dintre aliatii binelui a avut o idee! A dat fuga la casa de marcat a cantinei de razboi. A adunat totalul. A iesit cu plus 100% la vanzari, in cea mai aspra dintre veri. Aliatul a dat sfoara-n tara celorlalti sefi de localuri. Au confirmat. Castigasem! De pe margini, plictisitii de serviciu au inceput sa maraie, privati de dreptul istoric la „mocangeala”. Ospatarii au prins sa ciripeasca, cerul parca s-a mai luminat.

Jucausa, o raza de soare a sticlit pe buza paharelor lustruite. Venea toamna. In rosu.

Va continua!

2 thoughts on “Accent – Cronica unui razboi plictisit

  1. Herare humanum est. Perseverare diabolicum!
    Cred ca intelegeti ce vreau sa spun. Si apropo, m-ati incadrat gresit la categoria care “a fost privata de mocangeala”.

  2. @somelieru’ trist: Somelierule, articolul de mai sus a fost scris cu mult înainte de a avea noi schimbul de idei pe marginea triumfalismului și nivelului vânzărilor (apare în revista care a ieșit de sub tipar ieri și care a fost predată la tipar lunea trecută – acolo vei constata însă că apare cu o eroare de-a mea, fiindcă la momentul respectiv nu apucasem să centralizăm toate rezultatele, așa încât vorbesc de o creștere de doar 50% a vânzărilor). Așadar, nu e – decât poate întâmplător – un răspuns la obiecțiile formulate de tine. Drept urmare, nu te-am încadrat nicicum la categoria de care spui tu, pentru simplul și bunul motiv că la vremea respectivă nu avusesem schimbul de opinii. Și, sincer, deși tu faci referire la acea categorie, sper că nu crezi că faci parte din ea. Ar fi trist… Faptul că avem opinii diferite nu înseamnă că nu te respect ca persoană sau că te bag automat într-o categorie, oricare ar fi aceea. În definitiv, nici nu te cunosc – cum aș putea să te categorisesc în vreun fel?!?

Comments are closed.