Cum pastram sticlele deschise

Se intampla uneori sa nu reuşim sa bem o sticla intreaga de vin, ori pentru ca vrem sa ne delectam doar cu un pahar de vin la masa, ori pentru ca intr-o seara intre prieteni vrem sa degustam cate puţin din mai multe vinuri. Astfel, se intampla ca unele vinuri sa ramana pentru o a doua degustare şi sa nu cautam avem pentru a le pastra calitatea pentru cateva zile. De-a lungul timpului, la aceasta situaţie s-au gandit mai mulţi producatori de accesorii pentru vin, ajungandu-se astazi la o paleta destul de larga de sisteme de conservare a vinului.

Publicitate
Ravago

Wine Balloon – balonul cu aer

Una dintre ultimele invenţii de acest tip este dopul de aer. Lansata in 2011 sub numele de Wine Balloon, aceasta invenţie este, dupa cum ii spune şi numele, un balon din cauciuc natural gonflabil, conectat la o pompa. Cauciucul nu da gust strain vinului, toate ingredientele materialului folosit respecta standardele industriei alimentare (din SUA). Balonul se introduce in sticla şi apoi se umfla cu aer, pana ajunge in contact cu vinul inhiband astfel oxidarea acestuia. Acest sistem este recomandat pentru sticlele de 750 de ml sau mai mici. Inchiderea ermetica dureaza trei zile, dupa care balonul trebuie verificat şi umflat din nou. Aceasta invenţie este accesibila pe internet pe site-ul Air Cork, la un preţ de 22 $.

 

Publicitate
Oprisor

Minifrigiderele Skybar şi Eurocave

Cele mai scumpe sisteme de conservare a vinului sunt cele tip Skybar, in special datorita complexitaţii lor, ele fiind de fapt nişte minifrigidere, cu unul sau chiar trei compartimente şi cu sistem de vidare a sticlelor. Skybar Wine System este un sistem ce garanteaza pastrarea sticlelor de vin la temperatura dorita, iar pentru protecţia antioxidanta foloseşte o tehnologie de vidare, care garanteaza pastrarea calitaţii pana la 10 zile. Preţul de achiziţionare se ridica la aproximativ 800 de euro. Pe acelaşi principiu, vacuum şi controlul temperaturii, funcţioneaza şi EuroCave, care este un sistem cu unul sau doua compartimente. Avand in vedere vacuumul indus in butelia de sticla, cele doua sisteme nu se recomanda a fi utilizate pentru vinurilor efervescente. Pretul EuroCave-ului este de aproximativ de 300 de Euro.

Wine Preservation Spray

Wine Preservation Spray este o modalitate de conservare a vinului ce are la baza inserarea de gaz inert (nu participa la nici o reactie chimica) in sticla de vin. Gazul, avand o densitate mai mare decat aerul, se „asaza“ pe suprafata vinului, protejandu-l de contactul cu oxigenul din aer. Pentru o cat mai lunga conservare a vinului este nevoie si de un dop, care sa inchida sticla ermetic pentru a evita schimbul de gaze. Acest spray se poate achizitiona la suma de 10 euro.

PEK Preservino

Tot un cartus cu gaz de argon este si PEK Preservino, care garanteaza pastrarea calitatii vinurilor timp de mai bine de o saptamana. Un cartus poate fi folosit pentru aproximativ 15 sticle, pachetul continand si un set de dopuri pentru ermetizare. Pret – 12 euro. Preservino Wine Preservation Set este un alt pachet, mai complet, ce contine o butelie Preservino portabila, un cartus de argon si doua stopere profesionale, prezentate intr-o cutie din lemn de trandafir, numai buna de oferit cadou. Pret – 63 de euro Pentru spumante, situatia este mai delicata, caci se stie ca „perlele“ sunt mai greu de pastrat, insa Preservino Portable Champagne Preservation pastreaza calitatea acestor vinuri tot pe principiul injectarii cu gaz inert. Doar dopul are o constructie diferita pentru a face fata presiunii din sticlele de vinuri efervescente. Pret – 55 de euro.

Steel Vacuum Wine Saver

Steel Vacuum Wine Saver este o pompa de vid din otel, dupa cum ii spune si denumirea, care extrage aerul din sticla evitand oxidarea acestuia. Acelasi tip de dispozitive se regasesc si in variante din plastic sau alte materiale, precum VacuVin sau VacuVin Concerto Wine Saver, care se gasesc la preturi ce depasesc cu putin suma de 10 euro.

Oferta disponibila in Romania

Dintre magazinele romanesti ce pun la dispozitie accesorii pentru vinuri am gasit cateva oferte interesante. Vinexpert comercializeaza pompe de vid din inox, recomandate doar pentru vinurile linistite, sau buteliile de gaz inert Winesave, ce contin 100% argon. Pret 99 lei.

De pe site-urile accesoriivin.ro si vinuridecolectie.ro se poate comanda o paleta mai larga de astfel de accesorii: set de 2 dopuri din cauciuc de vacuum, 12 lei; set 2 dopuri de vacuumat cu indicator de vid, VGauge, pret 40 lei; capsule de gaz, dioxid de carbon, care se injecteaza in sticla, 37,5 lei; set de 10 capsule protective cu monoxid de azot, 43,76 lei; pompa de vidat Houdini la 47 de lei; capsula Wine protector cu gaz protector monoxid de azot, pret 124 lei. Tot de aici se poate achizitiona dopul de spumante Fresh de Luxe. Prospetimea este pastrata, pentru cateva saptamani, cu ajutorul dioxidului de carbon. Pret 115 lei. Tot de pe aceste site-uri se pot comanda si produsele din gama Vacu Vin, o gama de accesorii de vin produse in Olanda. Un set de dopuri din cauciuc pentru vidat la pretul de 12,03 lei, setul Wine Essentials care contine racitor rapid, tirbuson, anti-picurator wine server, pompa vidat cu 2 dopuri de vidat la pret de 89 de lei si setul Wine Saver Stainless Steel ce contine o pompa de vidat din inox cu 2 dopuri si 2 anti-picuratoare la pretul de 99,5 lei. Wine-bouquet.ro are o oferta mai restransa, doar 2 tipuri de pompe de vidat – Vacu Vin Set pompa vidat White, cu 2 dopuri, la pret de 45 lei si Vacu Vin Set pompa vidat Concerto Black, cu 4 dopuri la pret de 60 de lei.