Intervalul scurs de la publicarea ultimei ediții a revistei mi-a prilejuit trei întâlniri cu prietenii de la Crama Oprișor, iar despre ele vreau să notez aici câteva gânduri deoarece mi se par relevante (dincolo de știuta mea prietenie cu ei) pentru cum ar trebui să acționeze și să comunice mai multe crame românești. E vorba de o unitate între gândire și comunicare pe care – furați de vâltoarea social media – multe crame o ignoră, confundând, după părerea mea, conținutul de care are nevoie publicul cu “zgomotul de fond”.
Acest articol a fost publicat în ediția tipărită cu numărul 127 a revistei Vinul.ro
Prima întâlnire, la cramă și la vie – de unde chiar începe totul
Am ajuns la Crama Oprișor, însoțit de bloggerița și colega Silvia Palașcă (WineNDine.today, Vinul.ro), pe o ploaie de explodau jgheaburile și burlanele clădirilor și nu vedeai la 15 metri în fața mașinii. A fost doar unul dintre exemplele că vremea este cea care conduce, în mare măsură, activitatea oamenilor care cresc struguri și fac vin. Noroc că, după cum mi s-a explicat, în ciuda tunetelor, fulgerelor și căderilor impresionante de apă din cer, n-a fost chiar atât de grav cum mi se părea mie.
“Încălzirea climei este tot mai accentuată și asta ne pune tot felul de probleme, vedem asta de la an la an, perioada de recoltare este devansată de la an la an. Anul trecut am început, de pildă, pe 17 august, ceva de neconceput în urmă cu zece-cincisprezece ani”, mi-a spus Veronica Gheorghiu (foto alăturat), enologul cramei. Care mi-a explicat și că astfel de furtuni violente s-au înmulțit în ultimii ani – tot un semn al schimbărilor vremii – dar că se întâmplă și fenomenul invers, de secetă prelungită.
Din “dedesubturile facerii de vin”
Am stat de vorbă o după-amiază cu Veronica, încercând să înțeleg ce fac ei acolo, “la bază”. Am întrebat-o despre diferențele dintre game (Măiastru, Caloian, La Cetate, Jiana, Eticheta roșie, Smerenie, Passarowitz) și m-am dus în vie a doua zi, cu inginerul șef Silviu Trașcă (totul era uscat, apropo de “setea” pământului de la Oprișor). Ca să văd cu ochii mei. Și ai colegei Silvia.
“Gama Măiastru, vinul nostru de retail, cel mai accesibil, e făcut din plantații mai tinere sau din plantații cu recoltă la hectar mai mare”, ne-a explicat Veronica. Dar nu numai aici stă diferența. Dincolo de simplitatea aparentă a procesului de vinificare (zdrobești strugurii și fermentezi mustul rezultat, până ajunge vin), opțiunile unui tehnolog sunt enorm de multe. “Chiar și din aceiași struguri, recoltați de pe aceeași parcelă, în aceeași zi, în funcție de vinul pe care dorește să-l obțină enologul, pot apărea rezultate diferite ca urmare a duratei și temperaturii fermentației decise de enolog, ca urmare a tipului de drojdii, levuri și enzime folosite, de nutrienți, ca și manopere: delestaje, recirculări închise / deschise / semideschise, cu durate diferite. E bine ca oamenii care beau vin să înțeleagă că diferențele – de gust, de preț – dintre vinuri chiar produse din același soi, stă și în aceste aspecte, care țin de știința și intenția tehnologului”. Veronica Gheorghiu ne-a explicat că, dacă la vinurile accesibile ca preț, recoltarea strugurilor se face mecanizat, cu costuri mai reduse, pentru vinurile de top e nevoie de oameni specializați, experimentați, și de sortări succesive. Diferă și tipurile de butoaie folosite, precum și timpul petrecut în acestea – iar toate acestea aduc costuri mai mari, care se regăsesc în prețul final al vinului. “Dar toate aceste eforturi se regăsesc și în calitatea vinurilor de top”, spune Veronica Gheorghiu.
Degustarea care a urmat pe mine m-a convins, iar pe colega Silvia Palașcă sigur a inspirat-o – să încerce câteva dintre costumele populare afișate cu mândrie pe pereții încăperilor de la Oprișor, după cum puteți vedea în imaginea din deschiderea acestui articol.
Și tot “pe popular”, dar de data asta în vie
A doua zi dimineață, în vie, Silviu Trașcă era să ne facă să plecăm abia noaptea: a dat dovadă de o răbdare, o minuțiozitate și o pasiune contagioase, astfel că am ajuns să ne strecurăm pe sub sârmele care susțin vița de vie ca să numărăm ochii, să pipăim coardele și să observăm îndeaproape cum poate fi regenerată o plantă din “rezerva” lăsată special pentru acest scop, în cazul în care a avut de suferit din diverse motive. În timp ce noi ne piticeam printre vițe, dealurile dimprejurul nostru roiau de oameni la lucru și de utilaje, într-o permanentă mișcare aparent haotică, dar despre care Silviu ne-a spus că e precis organizată de responsabilii de ferme și de conducătorii de echipe. Am aflat, cu ocazia asta, cum poate fi transformată, la nevoie, o vie de Chardonnay, de pildă, într-una de alt soi: pe picior, pe “portaltoi”, se poate grefa coardă din alt soi, iar strugurii rezultați după această operațiune vor avea caracteristicile noului soi. Cool, nu? Ei, bine, nu tocmai, fiindcă activitatea asta presupune enorm de multă muncă manuală foarte calificată, ca să aibă șanse de reușită.
După o nouă ședință foto a Silviei în costum popular – care a făcut deliciul prietenilor ei de pe Facebook și Instagram – am reușit cu greu să ne dezlipim de Silviu Trașcă (el ar mai fi avut povești despre vița de vie pentru încă vreo câțiva ani) și să plecăm spre București astfel încât să-i putem sărbători pe prietenii Constantini și Elene, a căror zi era atunci. Evident, i-am sărbătorit cu vinul aferent din Cupola Sanctis de la Oprișor, căci altfel nici nu se putea.
Am plecat cu un gust deosebit de bun și cu amintirea unor oameni de mare pasiune și pricepere, deopotrivă ospitalieri și profesioniști, dornici și mândri să-și împărtășească știința cu cei interesați.
“Oradea, mon amour cupajant!”
A urmat o a doua întâlnire cu oamenii de la Oprișor, la Salonul Vinurilor Millesime organizat de oamenii inimoși și îndrăgostiți de vin de la Oradea – Profesorul Dorin Popa, soții Geta și Bogdan Bocșe, Adriana Fărcaș, Șerban Șincai și mulți alții, pe care din păcate nu am spațiu suficient ca să-i enumăr aici.
Am asistat și am povestit la Millesime cu participanții la Atelierul de cupaje susținut aici de Liviu Grigorică, creatorul de vinuri care și-a legat de mai mulți ani numele de vinurile de top ale acestei crame. Le-a povestit și le-a arătat celor prezenți tabele și imagini din realitatea nevoilor de cupajare existente într-o cramă, le-a explicat rațiunile economice și gustative care stau în spatele acestei activități la nivel profesionist. A fost o nouă oportunitate să văd aceeași dorință – pasiune ar fi numele mai potrivit?!? – de a împărtăși celor interesați din tainele și dedesubturile acestei activități extrem de importante de “amestecare a vinurilor” (“Wine making is wine blending”, zice o vorbă destul de bine informată). Participanții, împărțiți în cinci echipe concurente, au primit aceleași cinci vinuri de bază, provenind din soiuri și niveluri de preț și calitate diferite, având sarcina să creeze câte două “amestecuri”: unul pentru zona de preț de raft de 15-20 de lei, celălalt pentru zona de peste 35 de lei.
Și pot să vă spun, ca martor direct, că echipele au fost pe cât de competitive, pe atât de creative. A urmat un “du-te, vino!” febril în jurul meselor, cilindrii gradați puși la dispoziție pentru măsurarea lichidelor au trecut din mână în mâna, s-au votat și respins idei, s-au fundamentat chiar și branduri pentru vinurile rezultate (dintre care aș menționa aici “Parfumul zânelor” și “Sudoarea zmeului” – absolut memorabile, sper că veți fi de acord!). Să spun că sala a fost plină? Să spun că, la finalul jurizării efectuate de sussemnatul, de Sergiu Nedelea (WineTaste.ro) și de reputata somelăriță internațională Iulia Scavo (în fotografia de mai sus), Iulia le-a făcut câștigătorilor concursului onoarea de a le analiza și prezenta foarte frumos vinurile? Să mai spun că participarea lui Liviu Grigorică nu a avut ca scop promovarea cramei, ci promovarea cunoașterii și experimentării vinului (în afara faptului că materia primă a provenit de la Oprișor, de unde i-a fost lui Liviu mai ușor să o obțină, nu s-au făcut referiri la cramă, ci la vin, în general)?
Un spectacol, Măiastru la Sibiu. La FITS Sibiu (și nu, virgula nu e pusă greșit)
Tot despre împărtășire a fost vorba și la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, unde Crama Oprișor a fost crama oficială a evenimentului, punând în operă – dar nu “pe scenă”, ci peste tot – spectacolul Olteniei Profunde. Un spectacol Măiastru într-un context cultural spectaculos, dacă pot spune așa, fiindcă gama Măiastru a fost cea mai accesată cu această ocazie, alături de mai pretențioasele Caloian, Drăgaică roșie, Rusalcă albă, Jiană rose sau La Cetate. Lumea s-a simțit cât se poate de bine, “împărtășindu-se” cu energia entuziasmantă a celor două arte: a teatrului și a vinului.
După cum puteți vedea și din imaginea de mai jos!
