Publicatia britanica Decanter a anuntat ca a renuntat la franciza in limba maghiara, detinuta de catre Hamu es Gyemant, ultimul numar al acesteia fiind cel din luna iulie. Potrivit editorilor Decanter, motivele care au stat la baza incetarii acestui contract tin de diferentele de opinie si de continut dintre publicatia-mama si cea francizata.
De cealalta parte, Agnes Nemeth, fostul redactor sef al Decanter Hungary a declarat pentru Vinul.Ro ca “acest conflict isi are radacini mai vechi si a fost cauzat de politica Decanter Marea Britanie de a proteja anumite branduri„. “De cand am inceput colaborarea am avut probleme. Reprezentantii Decanter s-au opus intotdeauna cand am vrut sa publicam degustari comparative intre vinurile unguresti si cele straine, un exemplu in acest sens fiind degustarea vinurilor Champagne in comparatie cu vinurile efervescente din Ungaria”, explica Agnes Nemeth.
Disensiuni au aparut si in momentul in care Decanter Hungary a organizat targul de vinuri VinCE, deoarece, conform lui Agnes Nemeth, reprezentantii britanici Decanter au cerut o taxa in plus, in afara de franciza, pentru a-si da acordul in privinta acestei manifestari.
“Acum o luna, ei ne-au transmis ca doresc incetarea contractului deoarece in numarul din luna mai am publicat doua machete publicitare la Playboy si Viagra, sustinand ca acest lucru dauneaza imaginii Decanter”, mai spune Agnes.
Fostul redactor al Decanter Hungary a precizat ca din luna august va aparea pe piata din tara vecina publicatia Vince Magazine!, care va colabora cu nume mari din lumea vinului, precum Caroline Gilby MW, Gabriella Opaz sau Piero Antinori, si care va avea si o sectiune dedicata vinului romanesc.