Degustare de vinuri medaliate la Arte&Vino

Vinul.ro a organizat, joi seara, o degustare a catorva dintre cele mai bune punctate vinuri care au obtinut medalii in cadrul Premiilor de Excelenta Vinul.ro. La eveniment au fost invitati sa puncteze, in conformitate cu grilele folosite si de catre juriul international al concursului, cativa dintre prietenii Vinul.ro si ai gazdelor, magazinul Arte&Vino.

Publicitate
IWCB

Au fost degustate, dintre vinurile premiate, Varius Sauvignon Blanc (Senator, medalie de argint), Calauza Rose (Cabernet Sauvignon, Crama Oprisor, medalie de aur), Feteasca Neagra Cocos (Recas, medalie de aur), Dragaica Rosie (cupaj de Cabernet, Shiraz, Feteasca Meagra si Merlot de la Crama Oprisor, medalie de aur), Prince Matei (Merlot, Vinarte, medalie de argint), Enira 2006 (cupaj de Merlot, Syrah, Cabernet Sauvignon si Petit Verdot, Bessa Valley, importat de WineRo, medalie de aur) si Sirena Dunarii (Riesling Italian, Vinarte, medalie de aur).

In mare, se poate spune ca notele acordate de catre iubitorii de vin s-au apropiat pana la identitate de notele juratilor internationali, insa diferentele in plus sau in minus de cateva sutimi facand marile diferente, cu exceptia Calauzei Rose, care a scazut la 78 de puncte, aproape de pragul inferior pentru medalii de argint.

Publicitate

Sirena Dunarii a obtinut in degustarea libera cele 0,7 puncte care i-au lipsit pentru a obtine Marea Medalie de Aur, trecand de pragul de 95 de puncte. Sauvignon Blanc-ul Varius nu ar fi obtinut medalia de argint daca juriul ar fi fost alcatuit din oaspetii de joi seara insa, in acest caz, problema ar putea fi legata de diferentele de lot, dintre cele 3 sticle deschise la Arte&Vino, doua prezentand defecte de dop. De asemenea, Feteasca Neagra Cocos a „cazut” de la aur la argint, obtinand un punctaj sensibil sub 90 de puncte, iar Prince Matei a spart bariera de „aur”, cu 90,33 puncte.

Centralizarea fiselor de degustare a revelat urmatoarele rezultate: Sirena Dunarii – 95,44 puncte, Prince Matei – 90,33 puncte, Enira 2006 – 90,21 puncte, Dragaica Rosie 2008 – 89,35 puncte, Feteasca Neagra Cocos – 84,14 puncte, Varius Sauvignon Blanc – 79,85 puncte, Calauza Rose – 78,28 puncte.