Digital Wine: Cum se prezintă vinurile românești online?

O analiză a prezentei in spațiul digital a cramelor românești. Află cum se prezintă vinurile românești online și ce fac cei mai buni în domeniu.

Publicitate
Samburesti

Piața producătorilor de vin din România a crescut considerabil în ultimii 10 ani, dovadă fiind cele peste 40 crame  înființate chiar în perioada ultimei crize economice. Acestea au ajuns deja la o maturitate a producției care le-a permis să pătrundă alături de giganții existenți, care încă domină topurile.  Primele 10 companii, în frunte cu Jidvei, Cotnari SA și Recaș, dețin încă peste jumătate din cota de piață. Din punct de vedere al strategiilor de marketing, ne putem intreba ce imagine au vinurile românești online, cât de multă atenție se acordă acestui canal și ce se poate schimba pentru a crește vânzările și notorietatea.

În fața giganților, ce șanse mai au oare să se impună ceilalți jucători mijlocii (peste 80 crame) și mici (peste 400 crame)?

Publicitate

Vinurile românești online- tendințe

Momentan asistăm la schimbare lentă de generații și gusturi în ceea ce privește consumul de vin. Consumatorii tineri (milleniali) sunt curioși, mai educați și mai ales dornici de experiențe. Revoluția începută de hipsteri cu berea artizanală poate continua în lumea vinurilor. Publicul-țintă trebuie însă sedus de povestea vinului.

Câțiva dintre jucătorii mijlocii au înțeles această tendință și și-au dezvoltat strategii de marketing digital adecvate. După website, principalul canal utilizat este Facebook, atât organic cât și cu postări plătite care să atragă noi  fani. Mai timidă este prezența brandurilor românești pe YouTube și Instagram, platforme vizuale care au un impact imediat în subconștientul consumatorilor. Câteva case de vinuri au ales să comunice cu audiența periodic, printr-un blog sau o secțiune de noutăți, însă aceste inițiative sunt de multe ori nesusținute, comunicarea fiind lăsată în seama publicațiilor de profil.

Bune practici online în lumea vinului românesc

Nu vom face un clasament al celor mai bune site-uri sau pagini de social media, ci vom nominaliza în continuare câteva inițiative notabile. Acestea, împreună cu recomandările din secțiunea ulterioară, pot constitui un ghid minim de promovare în mediul online. Cramele alese sunt fie dintre primii cinci producători din 2017 sau dintre cramele care fac parte din grupul Premium Wines of Romania.

Site responsive: Crama Oprișor

Accesarea paginilor de pe un dispozitiv mobil a depășit deja 50%. Consumatorii caută informații în timp real, la cumpărături, la bar sau la restaurant, iar producătorii trebuie să le ofere într-un format cât mai simplu și rapid.  Crama Oprișor are o interfață minimalistă și elegantă, care transmite valorile brandului și este ușor de navigat.

Site bilingv: Avincis

Pentru a ne face cunoscute vinurile peste hotare, trebuie să le spunem povestea încât să fie înțeleasă și ascultată. Un site adaptat pieței-țintă externe îmbie la degustare și vizitare. O cramă care speră la recunoaștere internațională este bine să înceapă cu propria carte de vizită. Avincis nu doar traduce textul din paginile principale, ci adaptează și secțiunea de ”Noutăți”. Și alte crame încearcă o deschidere internațională, așa cum reiese din infograficul următor, toate având varianta în limba engleză și uneori și alte limbi.

Site optimizat pentru cuvinte-cheie relevante: Budureasca, Liliac, Casa de Vinuri Cotnari și Jidvei

Deși nicio cramă nu are site-ul optimizat pentru cuvinte cheie de bază, cum ar fi” vinuri românești”, “cel mai bun vin românesc” sau variantele în limba engleză, la căutări mai specifice, pe soiuri native, regăsim pe prima pagină în Google cramele menționate. Cuvintele-cheie utilizate au fost “fetească/albă/neagră/regală”, “tămâioasă românească” și “busuioacă”.

Blog: Casa de Vinuri Cotnari și Clubul Cavalerilor de la S.E.R.V.E

Să spui povestea vinului cu pasiune, suficient de des, nu este simplu. Majoritatea cramelor aleg doar o secțiunea de noutăți în care etalează ultimele premii obținute de vinuri la saloanele de profil. Din păcate, asta nu face consumatorul să se simtă conectat cu brandul. Oamenii reacționează la emoție și povești, nu la liste cu premii. O încercare de a crea emoție aparține celor de la Casa de Vinuri Cotnari. O comunitate a iubitorilor de vin, în care se spun povești și se creează conexiuni, pornite în online, dar concretizate offline aparține celor de la S.E.R.V.E.

Web shop prietenos: Alira

Deși nu este obligatoriu, un web-shop poate contribui la o experiență completă a consumatorului și îl poate fideliza prin oferte de loialitate. Deși mai multe crame au implementat un web shop pe site-urile lor, nu întotdeauna acesta este util, mai ales la utilizarea pe mobil. Funcția de căutare și existența unor categorii ajută la selectarea rapidă și eficientă, ceea ce Alira a înțeles și implementat cu succes. Ar fi oportune chiar mai multe filtre, eventual după tipul vinului sau după asocieri culinare.

Pagină de Facebook: Cotnari SA, Casa de Vinuri Cotnari, Liliac și Cramele Recaș

Social media este despre comunicare, distracție și crearea de conexiuni. Rețeta succesului este să nu vinzi, ci să inciți, să educi, să arăți aspecte din viața de zi cu zi a cramei sau din momente importante, cum ar fi târgurile. Concursurile si premiile sunt și ele bine-venite, atâta timp cât condițiile de înscriere nu sunt restrictive sau nu solicită prea multe date personale. Pentru a fi în mintea consumatorilor, se recomandă ca pagina să fie updatată zilnic.

Deși au strategii diferite, cramele menționate au reușit să atragă, fiecare, un număr impresionant de fani, inclusiv prin reclamă plătită. Cotnari SA mizează pe concursuri, Casa de Vinuri Cotnari comunică des despre valorile brandului prin imagini sugestive, în timp ce Recaș alege să arate multe aspecte din spatele scenei din cramă. Liliac se diferențiază prin comunicarea bilingvă si prin momente live.

Profil de Instagram: Casa de Vinuri Cotnari

Instagram este cel mai nou instrument de promovare pentru vinurile românești online, puțin utilizat până în prezent de crame. Necesită definirea unei identități de brand puternice și crearea de imagini convergente cu aceasta, împreună cu utilizarea de hash-tag-uri relevante, care să ajute consumatorii interesați să descopere conținutul. Singura cramă care a reușit să se impună până acum pe acest canal sunt cei de la CV Cotnari. Postările alternează între focus pe produs sau pe momente completate fericit de vin. Paleta vizuala e simplă și elegantă, în acord cu poziționarea premium a brandului.

Recomandări pentru mediul online

Plecând de la lista de bune practici, se pot formula următoarele recomandări:

  • Crearea unui site optimizat pentru mobil (responsive), cu un aspect modern. Un bun test este numărul de operațiuni pe care trebuie să le facă clientul pentru a ajunge la informația care îl interesează. Site-ul va fi optimizat SEO (să conțină descrieri care utilizează cuvintele cheie, descrieri la poze, linkuri interne și externe relevante, etc.) Lansăm o competiție informală pentru prima cramă care se va poziționa organic pe prima pagină în Google pentru cuvântul cheie “cel mai bun vin românesc”.
  • Conectarea între site si canalele de social media. Aceasta trebuie să fie bidirecțională, pentru a maximiza expunerea la brand. De asemenea, încurajăm cramele să renunțe la butoanele social media pentru care nu există conturi.
  • Existența si updatarea frecventă a blogului care să aducă consumatorul mai aproape de valorile companiei. Crearea unor grupuri de inițiați sau partizani sporește atașamentul față de un anumit vin. Membrii acestor cluburi trebuie să aibă anumite beneficii, care să îi facă să se simtă superiori altor consumatori. Creați un trib al vinului dumneavoastră.
  • Existența unui web shop sau link afiliat. Dacă implementarea unui web shop propriu nu rentează, o variantă simplă și economică este parteneriatul cu un distribuitor, prin afiliere.
  • Conectarea între online și offline. Evenimentele din lumea vinului beneficiază de o vizibilitate mărită dacă sunt promovate prin social media.

 

silvia palasca winendine.today

Silvia Palasca- Specialist Web & Social Media.

Transform vinul în cuvinte și imagini.

Autor la http://winendine.today/