Consultanta cu Prestige din Trenul albastru și Elite din căruțele cu coviltir

Povestea podgoriei din Segarcea începe în 1884, când Parlamentul României a decis să înlocuiască finanţarea Casei Regale cu oferirea în administrare a unui număr de 12 domenii ale statului. Rolul acestora nu a fost însă în mod exclusiv susținerea financiară a Casei Regală. În puţin timp, cele 12 domenii au devenitadevărate centre de implementare și răspândire a tehnicilor agricole de ultimă oră ale vremii. Alături de înfiinţarea societăţilor ştiinţifice (în agricultură, zootehnie, silvicultură, etc.), Domeniile au avut un cuvânt decisiv de spus în scoaterea agriculturii româneşti dintr-un Ev Mediu întârziat şi aducerea ei în modernitate. Dintre cele douăsprezece domenii, cel de la Segarcea a fost singurul căruia o serie de specialiști agronomi și viticultori i-au dat drept destinație cultivarea viței de vie, în primul rând pentru că Domeniul Coroanei Segarcea beneficiază de un terroir excepţional, cu sol aspru și soare arzător. intrare2

Date geografice

Podgoria se află pe paralela 44º, numită şi „paralela vinurilor de calitate”, în partea de sud a României, în regiunea Olteniei, la 25 km S de Craiova și la 70 de km N de Dunăre. Cultura viței de vie este favorizată aici de condițiile pedo-climatice, viile fiind plantate pe ultimele dealuri care se întind înainte de Dunăre, într-un amfiteatru format de fluviu, Carpați și Munții Balcani. Aceste dealuri au constituit în trecut un bazin de mare, din care s-a ridicat un piedestal de calcar, peste care s-a suprapus un strat de cernoziom.

Numărul mediu de 1440 ore de strălucire a soarelui în perioada de vegetație (1 aprilie – 31 octombrie) face ca terroir-ul de la Segarcea să fie folosit cu precădere pentru cultivarea soiurilor de struguri negri, accentul căzând în cazul soiurilor albe pe struguri aromatici sau care dau vinuri de maredensitate. Suma precipitațiilor anuale se ridică la 565 mm, iar media temperaturilor anuale este de 11ºC. Condițiile ideale de aici au dus la nașterea unor vinuri cu caracter puternic.

Începuturile

După mai bine de 20 de ani în care a funcţionat ca şcoală de viţă de vie, pentru a combate efectele devastatoare ale filoxerei, Domeniul devine podgorie a Casei Regale. Între 1906 şi 1908 a fost construită crama, una dintre primele construcții din beton armat din România, care utiliza tehnica de vinificare gravitaţională, o metodă tradiţională de producţie ce ajută la conservarea deplină a aromelor vinului.

Sub administrarea Casei Regale domeniul a înflorit, iar calitățile terroir-ului au început să fie recunoscute. Prin decretul Consiliului de Miniștri din mai 1929, arealul viticol de la Segarcea este decretat ca “având dreptul să se obțină vinuri cu denumire de origine controlată”. Calitățile vinurilor de la Segarcea au fost recunoscute constant de-a lungul timpului, la concursuri internaționale de profil.randuri2

Renaşterea şi prezentul

Domeniul Coroanei Segarcea a fost preluat chiar de ziua regalității, pe 10 mai 2002, de către familia Anghel, care, prin întreaga investiție, a urmărit readucerea la viață a valorilor regale și a standardelor înalte de elaborare a vinului. Practic, întreaga reconstrucţie a fost făcută după principiile după care au funcţionat Domeniile în perioada Regilor României.

Plantația de 300 ha a fost complet refăcută începând din 2005, respectându-se arhitectura din perioada monarhiei: 60% din suprafață este destinată soiurilor negre și 40% celor albe. Restaurarea cramei s-a făcut prin extinderea clădirii inițiale în jurul nucleului ridicat aici la începutul secolului al XX-lea. Au fost păstrate atât modelul arhitectural al cramei vechi, cât și tehnica de vinificație gravitațională.

Tehnologia de ultimă oră s-a adăugat apoi moștenirii regale: au apărut cisternele cu temperatură controlată, vinificatoarele cu pigeage și remontage, presele pneumatice și o linie de îmbuteliere de ultimă generație, automatizată integral, totul înseamnând intervenții mecanice minime asupra vinului.

Tehnologia folosită permite realizarea unor macerări-fermentări și maturări de lungă durată pentru vinurile roșii, dar și valorificarea drojdiilor fine în cazul vinurilor albe, prin bâtonnage, pentru “grăsime”, structură și potențarea aromelor.Trasarea principalelor repere ale procesului de vinificaţie îi apariţine doamnei Ghislaine Guiraud, un consultant oenolog francez a cărui valoare pentru definirea potenţialului Segarcea a fost inestimabilă.

Vinurile Domeniului curatenie

Domeniul Coroanei Segarcea
Elite şi Prestige sunt numele generice pentru primele game produse din podgoria Segarcei, iniţial separate în gama de retail (Elite) şi cea de horeca (Prestige). Odată cu elaborarea noilor game şi colecţii, dar şi datorită evoluţiei condiţiilor de păstrare şi vânzare din retail, gama Prestige poate fi găsită şi în unele reţele de magazine şi hypermarketuri. Cuprinde exclusiv vinuri din soiuri pure, cu excepţia magnum-ului (1,5 litr) Simfonie, cel mai complicat cupaj realizat până acum în România, din opt soiuri roşii.

Pentru vinurile din gama Prestige, etichetele folosite pentru export poartă numele Blue Train.

De curând, în cadrul gamei Prestige a fost definită o “sub-gamă”, diferenţiată prin ambalaj, care poartă temporar denumirea de “Prestige – Vinuri Rare”. Aceasta include Tămâioasa roză, un soi unic în lume, după spusele producătorului, descendent al Muscatului Frontignan, un Marselan 100%, nebaricat, şi Un Viognier asamblat din fracţii maturate în butoaie de stejar între 3 şi 6 luni.

Elite: Fetească albă, Sauvignon blanc, Chardonnay, Roze (cupaj de Pinot noir şi Cabernet Sauvignon), Pinot Noir, Merlot, Cabernet Sauvignon.

Prestige: Tămâioasă românească, Pinot Gris, Fetească albă, Sauvignon blanc, Chardonnay, Roze (cupaj de Pinot noir şi Cabernet Sauvignon), Pinot Noir, Merlot, Cabernet Sauvignon; Simfonie – cupaj de Pinot Noir, Merlot, Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră, Marselan, Cabernet franc, Touriga Nacional şi Syrah

Prestige – Vinuri Rare: Tămâioasă roză, Marselan, Viognier

Prestige – Vinuri de colecţie: CXXV (Cabernet Sauvignon), Muscat Frontignan 1938, Pinot Noir 1958, Sauvignon Blanc 1962, Riesling 2007, Fetească Regală 2007, Pinot Noir 2007 şi 2008, Sauvignon Blanc 2011

Principesa Margareta
Cuprinzând două vinuri excepţionale, purtătoare a nenumărate recunoaşter internaţionale, colecţia a fost realizată la pentru şi la solicitarea Principesa Margareta a României, Custode al Coroanei. În prezent, se pregăteşte a treia ediţie a vinului roşu (Marselan 100%), în timp ce a treia ediţie a cupajului alb (Viognier baricat, Viognier nebaricat, Pinot gris şi Chardonnay) se află deja pe piaţă.

Minima Moralia
O colecţie dedicată valorilor considerate minore, dar care ne fac viaţa de zi cu zi mai bogată.Vinurile care compun colecţia sunt alese dintre vinurile excepţionale, din ani excepţionali. Prima etichetă trecută la a doua ediţie este Speranţă, un cupaj roze de Pinot Noir, Pinot Gris şi Cabernet Sauvignon baricat. Colecţia este formată din cinci cupaje şi un singur monocepage, Cabernet Sauvignon.

Minima Moralia:
Onoare – Chardonnay baricat şi nebaricat, Fetească albă, Sauvignon blanc, Pinot Gris
Sinceritate – Viognier baricat şi nebaricat, Tămâioasă românească
Speranţă: Pinot noir roze, Pinot gris cu macerare peliculară, Cabernet sauvignon roze.

Vardo
Inspirată de bucuria de a trăi a ţiganilor, gama Vardo spune în acelaşi timp povestea renaşterii Domeniului, a drumului şi căutărilor care au condus la definirea podgoriei din Segarea, aşa cum este astăzi. (Vardo, în rromales, însemnând caravană sau căruţă cu coviltir.)

Vardo:
Picătura Vieţii – Touriga Nacional
Adierea Vântului – Syrah
Patima serii – Fetească Neagră
Puterea Voinţei – Cabernet Fanc şi Marselan

Domeniul Coroanei Segarcea
Strada Dealul Viilor nr. 108, Segarcea, 205400 Dolj, România
Suprafaţă totală: 300 de hectare
Soiuri cultivate: Tămâioasă roză – 14 ha; Fetească albă – 15 ha; Sauvignon blanc – 27 ha; Chardonnay – 35 ha; Tămâioasă românească – 16 ha; Pinot gris – 13 ha; Viognier – 8 ha; Pinot noir – 23 ha; Merlot – 25 ha; Cabernet Sauvignon: 46 ha; Fetească neagră: 13 ha; Touriga Nacional: 10 ha; Cabernet Franc: 7 ha; Syrah: 8 ha; Marselan: 10 ha.
Tel: 0040 251 210 516
Tel: 0040 372 710 677
Fax: 0040 251 210 521
info@domeniulcoroanei.ro , www.domeniulcoroanei.ro