Dragasaniul are ceva demn de luat in considerare, care il diferentiaza fata de alte zone ale tarii: este o mica aglomerare de producatori de vin, care ar putea actiona, la o adica, organizat, dupa modelul de succes al asociatiilor italiene. Lucru care chiar ar putea functiona, dat fiind ca aici am avut, pentru prima oara, confortul unei excursii in care sa functioneze principiul bune vecinatati. Oamenii din Dragasani se vorbeau de bine unul pe altul, isi dadeau vin unul altuia, la nevoie, isi conduceau musafirii de la o crama la alta fara sa le atraga atentia ca „totusi, nu e vin ca al meu pe-aici“. Ar exista, deci, premise sanatoase.
Si, pentru ca tot am ajuns la Dragasani si am gustat si prin Samburesti (pe vremuri, parte integranta a zonei viticole Dragasani), iar drumul inainte este mereu mai atragator decat cel spre inapoi, am continuat spre Segarcea, Starmina, Vanju Mare si Oprisor, pe-acolo pe unde se fac vinurile care au ajuns sa aiba nume „la oras“. O calatorie un pic obositoare, un pic initiatica, mereu gustoasa si cu reprize de somn scurte si adanci, in care ne-am simtit, (aproape) toata echipa Vinul.Ro, ca o mana de sportivi aflati in cantonament.
Cramposia, cu ochii vechi si noi
Este citat des Pastorel cu a lui zicere: „Cercand sticlute vechi si azi si ieri, /Am dat de Cramposie intr-o sticluta./ Ce-i Cramposia? E o tarancuta/ Dar care place tare la boieri“. Am avut si noi ocazia s-o gustam la Crama Sandu, la Casa de Vinuri Iordache, la Crama Sparleni, la Casa Isarescu si la Agricola Stirbey, dupa ce, in ultimii ani, asistasem la cateva experimente putin convingatoare. Stirbey ce mai facuse o impresie buna, dar de la o floare la primavara e cale lunga… Insa doar asa am putut verifica o alta vorba, cum ca „fiecare vin se bea la el acasa“, caci nu are acelasi gust vinul facut pe malul marii, daca e baut pe varful muntelui. Alt aer, alt parfum al locului, altfel de intelegere a modului in care se strang aromele in parfum… Nu-i de mirare ca am inceput sa discutam, pe voce groasa, de vreo 72-75 de puncte pe care le-ar merita Cramposia exprimarului Iordache si ca am trecut cu multa ingaduinta peste restul de zahar din Cramposia de Sparleni, vin de nunti si pomeni oltenesti, pentru a-i aprecia doar curatenia si bunele intentii, obtinute chinuit, cu multa munca, intr-un subsol de conacel de la inceputul lui 1900. Cat despre cea a guvernatorului BNR, am gasit-o proaspat iesita din stadiul de promisiune si pe calea spre o viitoare certitudine. Prin vremea celor doua razboaie, Dragasaniul isi castigase renumele de zona producatoare de pelin, semn ca vinul nu mai era cel care adusese medalii odinioara (in a doua jumatate a secolului al XIX-lea), si ca erau destule probleme de „rectificat“. Azi, putem miza pe cel putin un producator de excelenta, Agricola Stirbey, unde un neamt face din soiurile romanesti vinuri „de aratat in lume“. Nu doar Cramposia, ci si Feteasca Neagra si Novacul isi gasesc aici interpretari extrem de personale, insa in ton cu timpurile si pline de un oarece calm ce transcende „iuteala“ tipica a oltenilor. De cealalta parte a dealurilor, desprins un pic de conglomeratul producatorilor mai vechi, cei care se ratacesc pot asista inca la nasterea unui proiect desprins de prin imaginatia unui scenograf de Star Trek – viitoarea crama a lui Valeriu Stoica, o cladire monumentala ce va fi ascunsa privirilor, cat de curand, sub un val adanc de pamant acoperit cu vegetatie, redesenand creasta dealului. Un tanar venit din Vest are in grija strugurii culesi de pe nici 30 de hectare, dar crama e la inceput iar spatiul de vinificatie e suficient pentru o suprafata de zece ori mai mare. Din prima degustare, de vinuri inca neterminate, e clar un lucru: se va tinti spre calitate. Veste buna pentru zona…
La drum, inapoi, si-apoi inainte
Din Dragasani treci Oltul inapoi, pe drumul vechi inspre Pitesti. La „primul asfalt faci stanga“, te invata localnicii. Treci prin cateva sate, apoi vezi primul nume cunoscut, „Bolovanu“, vezi indicatorul vechi de la Vinarte, treci de el pana ajungi la troita, aici virezi dreapta, treci prin vii nou-noute, pe spalieri metalici, aliniate nemteste, cu instalatia de irigat cu picatura asteptand prima folosire. O clipa iti spui ca ai ajuns intr-un podis chilian, insa dintr-o data rasare vechiul combinat, un gigant pentru giganti, jumatate scos din filmele cu zombies postapocaliptici, jumatate impecabil ca o farmacie. Se munceste greu la punerea pe picioare a ce a ramas din cladire. Inauntru, in salile cu un ecou ce aminteste de o mina de sare, inca vegheaza vase de cate zece vagoane, amintire a economiei centralizate. Valvis va avea de lucru mai mult decat la Rapid, ne zicem in minte, gustand „cabernetul de Samburesti“ direct din butoaie, si incercand sa ne dam seama daca asa a fost mereu, daca asa va fi mereu sau daca e micul semn al unei viitoare renasteri. Ne retragem incet catre un prieten vechi, pe care il vedem, culmea!, tot prima oara: viitorul „Soare“, gustat din butoaie de la producatori diferiti, cu grade diferite de ardere, din recolte diferite… Un portret spart in multe cioburi, din care se va compune, mai tarziu, o imagine noua.
Din nou spre Vest, spre cea de-a doua inima a vinurilor rosii, Golul Drancii, cu o escala inevitabila la Domeniul Coroanei Segarcea. Cerul se uita aici spre crucea renascuta a regalitatii, desenata pe pamant de cladirea renovata a cramei. Am mai povestit despre minunea care a readus viile si crama la splendoarea din vremea Regelui Carol. Am mai vazut, am mai gustat, dar tot ne minunam. Si, din nou pe drum, pana cand noaptea si ceata groasa ca laptele ameninta sa nu ne lase sa trecem mai departe. Chiar atunci se ivesc stalpii cramei de la Starmina, unde abia s-a facut focul in camere, iar mancarea ne-asteapta demult. Riesling, Merlot si un incredibil Negru de Dragasani, care ne mai face odata sa speram ca prefiloxericele noastre ar avea vreun viitor. Dimineata vizitam crama – mare, fosta ferma de partid, in care instalatiile noi se strecoara printre umbrele vechilor dinozauri mecanici. Azimut Vanju Mare, unde gasim un management nou, un vinificator tanar si niste vinuri care nu fac de ras renumele locului, cum se intampla cu mai putin de un deceniu in urma. Pe larg, mai departe…
Alte materiale:
Oltenia – extract, structura, mineralitate
Un neamt calare pe butoaie. La Stirbey
Vinuri, Victoria si politica la CVI
La Dobrusa se rescrie relieful