Dosar Moldova: Casa Olteanu, din credinta pentru vin

Chiar din momentul aparitiei pe piata din Romania, vinurile Casei Olteanu au devenit un etalon de calitate pentru vinurile din Moldova si, mai important, au reusit sa mai darame cateva dintre prejudecatile legate potentialul vitivinicol al acestei regiuni.

Afacere de familie, inceputa acum mai bine de 10 ani, ea a avut un start mai greoi, primele vinuri produse aici fiind aratate pietei in 2010. Totul a pornit de la 5.000 de metri de vie si un hectare de padure redobanditi de la fostul IAS Bucium de Gabriel Olteanu, administratorul societatii si preot in satul Visani, aflat in apropiere de Iasi. „In 2000 am primit 10 hectare de la IAS, doar in acte, pentru ca erai obligat sa lasi pamantul inca cinci ani in exploatarea IAS-ului. Asa ca o buna perioada de timp am lasat pamanturile la IAS si primeam o arenda. Din pacate, arenda pe care o primeam de pe cele 10 hectare era egala cu ceea ce obtineam noi de pe cei 5.000 de metri pe care ii detineam, iar calitatea era deplorabila”, isi aminteste Gabriel Olteanu. Cativa ani la rand, strugurii obtinuti au fost procesati la Bucium, insa in momentul cand aceasta societate s-a privatizat, noul proprietar nu a mai dorit sa lucreze cu nici un proprietar. A urmat o colaborare cu Statiunea de pe Dealul Copoului, dar nici aceasta alegere nu ia multumit pe sotii Olteanu. „Cu toate ca am avut mai multe oferte pentru vanzarea proprietatii, nu am dorit sa vindem. A aparut si oportunitatea cu fondurile europene si ne-am gandit ca e mai bine sa inchidem cercul. Ca e mai bine sa producem noi. Pasiunea pentru vin era deja instalata in sufletele noastre. Daca produceam vin la unul sau la altul, oricum nu eram multumiti de calitate”, afirma sotia preotului Olteanu, Elena. Ajutati de o firma de consultanta, familia Olteanu a reusit sa acceseze fonduri europene pentru a construi o crama pe dealurile Visanilor, in mijlocul celor 5.000 de metri patrati de vie. Proiectul cramei si fluxul tehnologic a fost realizat cu profesorul Valeriu Cotea, cel care l-a recomandat si pe Catalin Zamfir, actualul vinificator al Casei Olteanu. Investitia s-a ridicat la 540 mii euro pentru construirea cramei, plus alte 600 de mii de euro pentru utilarea cramei cu tehnologie de ultima ora. Rezultatul: cu toate ca nu are o capacitate foarte mare, numai 40 de vagoane, crama Casei Olteanu este una dintre cele mai moderne crame din Moldova. Prima recolta procesata in noua crama a fost cea a anului 2009, principalii artizani ai vinurilor Gramma fiind Catalin Zamfir, descris de proprietari ca fiind „un om foarte religios si foarte implicat in ceea ce face, deopotriva”, si oenologul Iulian Teliban.

TOATA FAMILIA IMPLICATA IN AFACERE

Casa Olteanu exploateaza in acest moment cele 20 de hectare aflate in proprietate, plus alte aproximativ 40 de hectare de vita de vie in arenda. Ca soiuri aici sunt plantate Aligote, Feteasca Alba si Feteasca regala, dar se intentioneaza si plantarea a sase hectare de Feteasca Neagra. Tot la categoria intentie pentru viitor intra si reconversia celor 20 de hectare de vie, deoarece „via existenta, in varsta de aproape 40 de ani, nu mai da randament, cu toate ca din punct de vedere calitativ sta bine”, spune Elena Olteanu.

Din mai 2010 pana azi, vanzarile estimate ale Casei Olteanu au fost de 30.000 de sticle de vin, destinate exclusiv segmentului HoReCa. „Cu toate ca planul de vanzari nu corespunde cu ceea ce ne-am imaginat, ne straduim sa fie cat mai bine. Toti membri familiei noastre se implica in afacere. In productie, in marketing, promovare, vanzari. Daca este nevoie ma urc si eu pe tractor”, sustine Gabriel Olteanu. Vinurile Casei Olteanu sunt comercializate sub brandul „Gramma”, marca creata de copiii familiei Olteanu.

Crama Olteanu a devenit de ceva vreme si punct turistic pentru locuitorii din zona si nu numai: „Fiind o zona cu multe manastiri, multe dintre ele foarte interesante, unul dintre obiectivele noastre este sa imbinam enoturismul cu turismul religios, bazandu-ne pe legatura naturala dintre vin si religie”,

ALIGOTE GRAMMA 2009
DOC-CMD Iasi Bucium
13 % vol. alc., sec
Producator: Casa Olteanu
Arome foarte intense si exotice ce amintesc gutuie si cremene, o combinatie de senzatii exotica, minerala si placuta. Gustul, de citrice si coaja de paine, este foarte liniar in evolutie, iar pe final lasa o senzatie amaruie, dominanta. Gustativ nu se ridica la nivelul nasului, fiind mai putin intens in arome.
Punctaj: 75 de puncte

FETEASCA ALBA GRAMMA 2009
DOC-CT Iasi Bucium
12 % vol. alc., demi-dulce
Producator: Casa Olteanu
Senzatiile olfactive minerale sunt frumos incadrate de niste tonuri de miere, de flori de liliac alb si piersica. Are o buna tipicitate, cu un gust de echilibrat de aciditate si final citric, un pic amarui, lucru ce ii scade un pic din amploare.
Punctaj: 74 de puncte

CUVEE VISAN GRAMMA 2010
DOC-CMD Iasi Bucium,
13 % vol. alc., sec
Producator: Casa Olteanu
Un vin suav, cu o textura catifelata si o structura aproape impecabila. Pe langa senzatiile de citrice din nas, isi mai fac loc si unele arome dulci, de cirese albe. Gustul placut, se sprijina pe aciditate, care creste in intensitate pe final, unde se instaleaza o senzatie usor amaruie, lejera.
Punctaj: 80 de puncte

CASA OLTEANU
Adresa: loc. Visan, comuna Barnova, jud. Iasi
Tel: 0232.240.497
Fax: 0232.240.497
E-mail: office@grammawines.ro
Web: www.grammawines.ro
Suprafata: 20 de hectare in proprietate, 40 ha in arenda
Soiuri: Aligote, Feteasca Alba, Feteasca Regala