Dosar Oltenia: Samburesti – in tranzitie de la combinat la chateau

Construit pe o suprafata de 7.000 de metri patrati, combinatul vitivinicol de la Samburesti este una dintre cele mai mari unitati de acest fel din tara. Motiv de fala pe timpul comunistilor, complexul a ajuns astazi intr-o stare deplorabila. In 2005, omul de afaceri Jean Valvis, creator a mai multor branduri de renume, a decis sa opreasca transformarea colosului in ruina din era „post-nucleara”, investind in reinventarea lui.

La aproape sase ani de la preluare, o mare parte din Combinatul de la Samburesti inca poarta semnele indiferentei si managementului defectuos de care a avut parte dupa ‘89. Mai bine de 70 de procente din aceasta unitate arata precum toate unitatile de stat „intrate in meandrele tranzitiei” (dupa cum se specifica si pe site-ul noii companii): instalatii mancate de rugina, spatii largi intunecate si reci in care zac bazine de vinificare gigant, budane de 3.000 sau 5.000 de litri, roase de umezeala si timp. „Faptul ca a fost preluat ceva aflat in stare de degradare a ingreunat procesul de reconstructie”, specifica Manuel Nica (foto), specialist oenolog si vinificatorul Domeniilor Samburesti. Cu toate ca pare usor jenat de muntii de metal ce serveau drept vase de vinificare, in glasul sau se simte faptul ca mai exista speranta. „Ultimele campanii au fost facute tot cu instalatiile vechi, insa in curand vom igieniza si retehnologiza crama”, spune Manuel Nica, aratand spre noile vinificatoare din inox, care asteapta inca afara. In momentul in care combinatul a fost preluat, pe langa datorii, noii investitori au preluat si un volum impresionant de vin – un fel de „grea mostenire”, cu unele cantitati de calitate mai buna, sau mai putin buna – pe care siau asumat raspunderea sa le valorifice. „In scurt timp aceasta crama va arata ceea ce poate cu adevarat”, se arata increzator Manuel Nica, mai ales dupa ce ofera spre degustare vinurile ce stau la maturat intr-o sala de baricuri. Cu toate ca par destul de tinere si mai au nevoie de slefuire, vinurile dau dovada de structura buna, extract si expresie aromatica interesanta, semn ca implicarea de pana acum incepe sa dea roade.

INVESTITII DE 12 MILIOANE DE EURO

Domeniile Samburesti, parte a companiei Valvis Holding, exploateaza o suprafata de 500 de hectare, dintre care numai 240 sunt plantate (Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Feteasca Neagra, Burgund Mare, Feteasca Regala, Feteasca Alba, Chardonnay sau Sauvignon Blanc), lucrarile de replantare cu vita nobila demarand in 2007. Potrivit cifrelor vehiculate in presa, mai mult sau mai putin confirmate de catre investitor, planul de investitii de la Sambure sti s-ar ridica la aproximativ 12 milioane de euro, o parte bani fiind alocati pana acum pentru instalarea unui sistem de irigare de ultima generatie, achizitionarea unei linii noi de imbuteliere, pentru renovarea si retehnologizarea unei parti din combinat si dezvoltarea unei divizii de vanzari. De asemenea, in planurile omului de afaceri Jean Valvis intra si introducerea cramei in circuitul enoturistic, acesta realizand si un proiect pentru un conac, cu 20 de camere, piscina, spatii de relaxare si terenuri de sport.

VITI-POMICOLA SAMBURESTI SA
ADRESA
: Sat Campu Mare, com. Dobroteasa, jud. Olt
TEL.: (0249) 469 180
FAX: (0249) 469 181
E-MAIL: office@samburesti.com
WEB: http://samburesti.com
SUPRAFATA: 500 de hectare
SOIURI: Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Feteasca Neagra, Burgund Mare, Feteasca Regala, Feteasca Alba, Chardonnay, Sauvignon Blanc

Alte materiale:

 Calatori prin Tara Cramposiei si dincolo de ea

Oltenia – extract, structura, mineralitate

Un neamt calare pe butoaie. La Stirbey

La Dobrusa se rescrie relieful

Vinuri, Victoria si politica la CVI