Numele de Jaristea a cazut, de ceva vreme, in uitare – cel putin ca zona producatoare de vin. Prin Bucuresti, numele este mai degraba echivalent cu cel al unei excentrice locante, specializata pe bucate traditionale.
SC Odovitis SRL incearca de o vreme sa schimbe lucrurile. Prin preluarea fostului CAP Jaristea (cooperativa agricola de productie, pentru cei care si-au primit certificatele de nas- tere mai tarziu) in 2003, a luat fiinta o companie cu 70 de hectare de vie in proprietate. Astazi, se mai produc struguri si pe 40-50 de hectare luate in arenda, explica tehnologul cramei, Paul Negura.
Primele replantari au inceput in 2010 si vor continua in acest an, avand drept obiect o suprafata de 35 de hectare. Soiurile dominante sunt Sarba, Feteasca Regala, Riesling-ul, Babeasca Neagra si Aligote-ul. Recent, insa, a fost plantata si o mica suprafata de Feteasca Neagra. Capacitatea de productie a ajuns la 100 de vagoane, cele mai bune vanzari inregistrandu-se pe segmentul bag-in-box (20, 10 si 3 litri) si PET. Exista si vinuri imbuteliate sub acelasi brand, „Crama de sub Tei“, insa acestea au o penetrare destul de redusa, vanzarile tintind deocamdata predominant zona Moldovei – Iasi, Suceava si Vaslui. Recent, Odovitis a dezvoltat si o mica retea proprie de vanzari, deschizand magazine in Bucuresti, Breaza si Brasov. Cu un an in urma, Odovitis a devenit unul dintre punctele marcate pe „Drumul Vinului“ din Vrancea, lansand si un vin dedicat pensiunilor cuprinse in Asociatia Nationala pentru Turism Rural, Ecologic si Cultural (ANTREC), sub brandul Vinul Turistului.
Pana acum, singurul program SAPARD accesat a fost de 300 de mii de euro, banii fiind folositi pentru achizitionarea unei linii de imbuteliere, pentru inlocuirea basculei-pod (locul in care se cantaresc camioanele cu struguri adusi la crama), pentru dotarea laboratorului si amenajarea spatiilor de imbuteliere si depozitare. Desi partea de vinificatie primara si cea de imbuteliere au ajuns, prin acest program, la un standard modern, o parte din vinuri continua sa fie depozitate in budane vechi de stejar, ceea ce isi pune destul de puternic amprenta asupra produsului final – calitatea nu este punctul forte al acestor vinuri, care tradeaza ceva ezitari in procesul de vinificare. Insa, ca de obicei, marile calatorii incep cu un singur pas, iar acesta a fost facut. Asteptam rezultate mai relevante in anii ce vor urma…
ODOVITS FOCSANI
ADRESA: comuna Jaristea, jud. Vrancea
MOBIL: 0744694687
TEL: 0237 679364
FAX: 0237 679364
E-MAIL: office@odovitis.ro
WEB: www.odovitis.ro
SUPRAFATA: aprox. 40-50 de hectare, in arenda
SOIURI: Sarba, Feteasca Regala, Riesling, Babeasca Neagra, Feteasca neagra si Aligote