Dosar Vrancea: Vrancea vinului pierdut

„Vrancea si dinozaurii“ s-ar fi putut numi articolul acesta sau, mai degraba, „Vrancea – lumea disparuta a vinului romanesc“. Si nu ar fi fost nici o exagerare! Treci de Dealu Mare si de cararile ce ies din „Drumul vinului“, indreptandu- se spre cramele care au schimbat fata vinului romanesc, treci de Buzau si de tentatia carnatilor de Plescoi si ajungi intr-o zona in care te intrebi daca a existat vreodata ceva in afara de struguri si de vin. Esti in Vrancea si, in afara de cateva mici livezi, nu mai exista nimic in afara de vita-de-vie.

Este locul in care iti aduci brusc aminte ca Romania avea, in 1989, spre 200.000 de hectare de vie. Matematica isi pierde sensul cand aduni, sa zicem, suprafetele primilor patrucinci mari producatori de vin. Murfatlar, Vincon, Jidvei, Cotnari si Recas nu au, cu totul, nici 10.000 de hectare. Vrancea are 25.000. La tot pasul se intrevad puncte de vinificatie – unele post apocaliptice, altele proaspat renovate. Multe podgorii sunt imbatranite, butucii au ajuns grosi precum bratul, iar spalierele de beton si-au pierdut geometria. Sa nu ne ascundem dupa deget: Vrancea are un loc rezervat in topul producatorilor de vin mult si prost. „Vinul lu’ bunicu’“ nu este o expresie, ci un mod de viata: peste gardurile caselor se intrezaresc, ici-colo, vase de polistiren (polstif-uri), teascuri, bidoane pline cu licori incerte. E clar ca Fiii Vrancioaiei au lasat sabia pentru foarfeca si scutul pentru damigeana de multa vreme.

UNDE E VINUL?

In orice carciuma intrati sau la orice raft de vin din supermarket veti privi, exista o sticla din Vrancea, de obicei de la Vincon. Totusi, Vincon exploateaza in jur de o mie de hectare. Unde e vinul de pe celelalte 24.000? O parte e cumparat in vrac de catre marii jucatori, alta parte se vinde „la sosea“, in pet-uri de 2,3 si 5 litri. Alte cateva sute de hectare sunt lucrate de catre noul val de producatori (care e format, deocamdata, din 3-4 nume). Restul e pierdut. Oricat ar fi vrancenii de barbati, si chiar de-ar bea doar vin in loc de apa, tot nu iese la numaratoare cantitatea lipsa. Si nu vorbim de cantitati oarecare, pentru ca in Vrancea inca se lucreaza pentru cantitate, nu pentru calitate. Strugurii cresc in voie, vitele batrane au cu ce sa-i hraneasca, iar culesul de toamna inseamna cate 10, 15 sau 20 de tone la hectar. Nici macar nu poti sa suspectezi vreo afacere necurata: proprietatile sunt faramitate de la reimproprietarire, deci nu exista vreo conspiratie responsabila pentru exportul la negru a mii si mii de vagoane de vin.

In 2009, Ziarul de Vrancea numara nu mai putin de 35.000 de gospodarii cu specific vitivinicol. Dintre acestea, 178 functionau ca antrepozite fiscale si aveau dreptul de a comercializa vin. Nu e de mirare ca vrancenii se numara printre cei mai activi militanti impotriva bauturilor fermentate linistit (BFL-urile, cele pe care o mana glumeata a scris „bautura cu aspect de vin“). Insa nu suficient pentru a explica unde e vinul. Poate e cel care refermenteaza pe sub paturile din camine studentesti, poate ca toti romanii au cate un bunic in Vrancea, poate ca doar viile de la drum sunt lucrate, iar restul zac in paragina…

SEMNE BUNE, DAR PUTINE

Si totusi, desi situatia din Vrancea este ciudata, exista si ceva semne de mai bine. Iar de data aceasta, „mai binele“ nu e „dusmanul binelui“, asa cum spune o zicala conservatoare. La Crama Girboiu, lucrurile sunt deja clare – curatenia si prospetimea vinurilor de aici s-a facut deja cunoscuta in mare parte din tara. Apar deja an de an cate un Sauvignon Blanc sau cate o Sarba care ne lasa cu gura cascata. Din acest an, odata cu lansarea liniei „Bacanta“, Crama Girboiu repune Vrancea pe harta si ca producator de vinuri rosii de calitate.

Ceva mai spre Panciu, Daniel Guzu intoarce spre pamant o parte din banii castigati din vopseluri, adezivi si alte cele. Lucreaza cu pasiune si are drept tel crearea de vinuri cat mai curate, cu cat mai putin sulf. „Supravegheata“ in degustarile Vinul.ro inca de la inceput, Crama Natura a dovedit, de la an la an, ca e pe drumul cel bun. Cu pasi mici, dar in directia corecta, Natura promite sa devina in curand unul dintre jucatorii de top din Vrancea.

Urmeaza, printre exponentii noului val, Mariana Ochean, consultantul care a creat primele vinuri de la Girboiu si care incearca acum sa puna pe picioare o crama-boutique, cu aproximativ 20 de hectare in exploatare. Doar daca ar fi sa luam in considerare ce rezultate a avut pana acum cu vinurile altora, si putem baga deja mana in foc ca ne mai paste o surpriza placuta dinspre Vrancea…

Cursa catre calitate a atins si Vincon- ul, unul dintre greii pietei romane sti. De aici vom avea in curand prima linie dedicata pentru HoReCa, cu vinuri tratate deosebit si produse in cantitati mai mici decat cele cu care ne-a obisnuit acest nume. Am lasat la urma compania Senator Wine, pentru ca este un caz deosebit. Fratii Lucian si George Neacsu au pornit din Vrancea si au ajuns sa faca vin si langa Husi, si la Insuratei, si prin dealurile Tirol-ului. au lucrat, pana in prezent, fara fonduri europene, toate investitiile (nu putine!) venind din buzunarele proprii. La sfarsitul lui 2009, Senator puncta decisiv pe o nisa ramasa, in mod straniu, neacoperita: cea a soiurilor romanesti rare. Chiar daca mai exista mici probleme in constanta si stabilitatea unora dintre vinuri, reusita remarcabila a companiei a fost lansarea gamei Monser, care nu cuprinde decat soiuri autohtone, de la clasicele Fetesti la Zghihara, Cadarca, Busuioaca sau Babeasca Gri.

AMAR? NU, ACID

Excursia echipei Vinul.ro in Vrancea a fost un pic dezamagitoare. Potentialul zonei este nemasurat, insa vinul, intr-o proportie covarsitoare, poate fi ignorat. Parerile de rau se indreapta, in primul rand, catre pamantul remarcabil al Vrancei: sunt soluri acide, care ar putea sa nasca vinuri de o prospetime si o vitalitate cum nu se prea gasesc in Romania. Insa, in loc de o vinificare corecta, farmaceutica, multi dintre localnici prefera sa lase mai mult zahar in vin, pentru a „compensa“ aciditatea. Rezultatul este acel „demisec/demidulce“ in care piata romaneasca bate pasul pe loc de doua decenii.

Poate ne-am dedulcit noi la vinuri bune, poate ca standardizarea productiei din cramele vizitate pana acum ne-a pacalit, poate am uitat noi, „baietii de la oras“, care este farmecul artizanatului si seductia traditionalului. Insa, oameni buni, mirosul de beci nu inseamna nici mucegai, nici otet, „traditional“ nu inseamna incremenire in proiect si nici generatii de vin perindate cu deceniile prin aceleasi budane roase de timp… Da, Vrancea poate sa faca vin. Sunt 24.000 de hectare care isi asteapta o minte luminata si un cont in banca egal cu tot ce s-a investit pana acum in vinul romanesc, din toate regiunile. Nu pare foarte plauzibil dar, stiti deja, speranta moare ultima…