Pentru uzul amatorilor de dulciuri, dar mai ales pentru oricine dotat cu puțin timp și un minim de curiozitate, luna martie a adus pe piața media din România una dintre cele mai frumoase resurse online de istorie gastronomică – site-ul Dulce Românie: imagini de arhivă și originale, texte atent documentate și impecabil scrise, rețete originale refăcute și fotografiate excelent. E vorba de o inițiativă semnată – cu generozitate intelectuală, aș zice! – de brandul Dr. Oetker, în colaborare cu doi specialiști în domeniu pe care-i stimez foarte mult: Dr în Sociologie Adriana Sohodoleanu și jurnalistul Cosmin Dragomir (co-inițiator, alături de subsemnatul și de Chef Nico Lontras, al demersurilor care au condus la legiferarea unei Zile naționale pentru gastronomia și vinurile din România). Atenție: există și o campanie promoțională în care premiul cel mare valorează 20.000 de euro!
Rețetele nu au doar valoare muzeală, ci și de brand culinar regional și (micro)local
DulceRomanie.ro este “probabil cel mai amplu și mai ambițios proiect de valorificare a patrimoniului gastronomic material și imaterial românesc – o istorie multimedia și pluridisciplinară a deserturilor din România din cele mai vechi timpuri și până astăzi”, după cum spun inițiatorii. În prezent, pe site sunt publicate peste 50 de articole ample despre istoriile și poveștile dulci din diferite epoci sau despre cofetari ori deserturi celebre, și peste 50 de rețete vechi de dulciuri refăcute, modernizate și adaptate pentru zilele noastre. Este “una dintre cele mai mari provocări și cel mai amplu demers de readucere în actualitate a tezaurului gastronomic național”, iar “eforturile comune ale echipei reunite la inițiativa Dr. Oetker dovedesc că rețele de acum câteva secole nu au doar valoare muzeală ci, modernizate și adaptate, au potențial de branduri culinare regionale și/sau micro-locale”.
1816 – numărul unde trebuie trimise înscrierile pentru premiile campaniei. Sau prin înscriere pe site
Odată cu această inițiativă, Dr. Oetker lansează și o campanie promoțională națională, cu marele premiu în valoare de 20.000 euro. Cumpărătorii ingredientelor pentru prăjituri și decorațiuni cu etichetă promoțională ce trimit codul unic prin sms la nr. 1816 sau îl înscriu pe site-ul DulceRomanie.ro au șansa să câștige marele premiu sau unul dintre premiile lunare ori săptămânale, prin tragere la sorți. Așadar, cei interesați să afle de ce pandișpanul se numește așa, cum arăta primul drive-in de pe teritoriul României, ce înghețată mânca Brâncoveanu, care e semnificația formei de 8 a mucenicilor, care e povestea de viață a celebrei Sanda Marin sau de când dă pasărea lapte (toate astea și multe altele, pe site) pot câștiga de două ori: informații și anecdotică interesantă, dar și premii tentante.