Dopul de pluta, lacatul vinurilor

SERGIU NEDELEA, somelier
www.winetaste.ro

Publicitate
Ravago

Conform dex-ului, dopul reprezita o bucata de pluta (sticla, cauciuc etc) cu care se astupa deschizatura unei sticle sau a unui vas ingust. Celebrul dop de pluta, cel care de cateva sute de ani „busoneaza” sticlele de vin linistit sau spumant, este confectionat din lemnul stejarului de pluta Quercus suber.

Nu intamplator a fost ales sa conditioneze cat mai bine vinul, pluta fiind impermeabila, comprimabila, densa, elastica si mai usoara decat apa. Aceste caracteristici ale aterialului provenit din coaja stejarului de pluta au nascut un produs extrem de util pentru pastrarea vinului in buteliile de sticla. Nu trebuie uitat ca pana la dopul de azi s-au experimentat nenumarate materiale, in antichitate amforele fiind astupate cu calti inmuiati in ulei de masline. Nu se stie exact cine a inventat dopul de pluta, dar cateva legende il crediteaza pe vestitul calugar Dom Perignon, inventatorul sampaniei.

Publicitate
Oprisor

Aria de vegetatie a stejarului de pluta este foarte restransa, fiind situata in Europa de sud-vest si Africa de nord. Principalul producator de pluta este Portugalia, urmata de Spania, Algeria, Maroc, Franta, Italia si Tunisia. Dopurile de pluta pentru vinurile supuse invechirii trebuie sa aiba diametrul cuprins intre 24 si 28 mm si o lungime variabila 39-54 mm, fiind confectionate din pluta de cea mai buna calitate. O sticla clasica, tip Bordeaux, are diametrul interior al gatului intre 17 si 17,2 mm, iar dopul nu poate avea un diametru mai mare, decat cu 7-8 mm.

Dopurile „twin-top” realizate din pluta macinata cu rondele la capete au diametrul cuprins intre 24 si 28 mm si lungimea intre 39-44mm, fiind folosite de obicei pentru vinurile care se consuma tinere. Pentru spumante, dopurile pot fi realizate complet din pluta aglomerata sau cu doua rondele la capatul interior. Se fabrica in trei categorii de calitate, avand dimensiunea standard de 30,5- 40mm. Dupa deschiderea spumantului, dopul „infloreste” certificand astfel calitatea vinului.

edito_sergiu

Dopul de pluta este „supapa” prin care vinul respira, este amintirea ce ne poate ramane dupa degustarea unui vin grandios, este locul unde producatorul isi trece cu mandrie numele, dar, in acelasi timp, poate reprezenta si un dezastru pentru vin, daca este mucegait.