Între etichetã si realitate

Scriam mai demult pe blog cã, dupã pãrerea mea, pe piata din România este nevoie de „o etichetã mai lejerã” a vinului. Nu în sensul bucãtii de hârtie de pe sticlã, ci în sensul ritualului asociat acestei bãuturi.

Publicitate
Gala Gastronomiei

Gândul meu – care m-a si pus într-o discutie interesantã si oarecum contradictorie (însã amiabilã, sper) cu Virgil Dumitrascu, somelierul Hypermarketului Real – era cã un ritual prea complicat, prea „pretios” al vinului, e de naturã sã-l îndepãrteze pe clientul obisnuit de ceea ce se numeste (poate tot prea pretentios) „cultura vinului“: informatii, comparatii, degustãri – toate, de naturã sã-l ajute pe consumator sã facã o alegere în cunostintã de cauzã.

Cu precizarea cã, si dupã pãrerea mea, sunt prea putini cei care se strãduiesc sã practice aceastã meserie, fãceam o comparatie între somelierul „de la noi” – îmbrãcat de galã, uneori cu mãnusi albe – si cel de la ei: cu un sort „de lucru”, relaxati, parte din mediul natural al clientului. Fãrã sã încerc cumva sã reduc importanta acestei nobile meserii, eu cred cã e mai usor pentru cumpãrãtorul de vin sã cearã explicatii si informatii de la un somelier care nu este mai bine îmbrãcat decât el, mai ales într-un spatiu precum cel dintr-un supermarket.

Publicitate
Gala Gastronomiei

Cel putin la noi, în România, unde automatismele de pozitionare socialã implicate de codul vestimentar sunt încã foarte puternice si unde în cultura urbanã vinul „de buturugã”, fãcut cu mâinile murdare de Nea Cutare, e aprioric mult „mai bun, mai natural” decât cel fãcut cu igienã, stiintã si tehnologie într-o cramã.

Legat de acest subiect, cred cã suntem într-o etapã, în România, unde ar fi mai important sã ne suflecãm mânecile la treabã decât sã ne concentrãm excesiv asupra „spectacolului”. Mai mult ar conta acum dacã producãtorii s-ar preocupa de conditiile în care este pãstrat vinul lor la distribuitori si la retaileri, dacã retelele comerciale ar avea grijã sã deguste periodic produsele pe care le au la raft si sã le returneze la furnizor pe cele care „s-au prãbusit” din cauza vechimii, astfel încât clientul sã aibã parte de o experientã gustativã cât mai elocventã.

Altfel, vom continua sã ne vãitãm cã eforturile de promovare se izbesc de „impermeabilitate” din parte consumatorilor, dar vom continua sã gãsim la raft, în 2009, vinuri albe din 2007 sau 2008 cãrora le-a trecut demult vremea (si calitatea), la magazine cu pretentii.