Despre sansa si soiuri traditionale

Gabriela Maris

Publicitate
Ravago

“In Romania se face vin?” Am ramas uluita cand seful de sala de la restaurantul hotelului unde eram cazati ne-a pus aceasta intrebare in engleza lui cu accent italian. Imaginati-va un Louis De Funes in varianta italiana, care-si dirija echipa din ochi ori cu gesturi scurte si precise, zambind in stanga si-n dreapta si cautand sa intre in vorba cu fiecare client. Cine a vazut „Aripioara sau picior”, cu celebrul actor francez isi poate imagina usor personajul.

vinitaly

Publicitate
Oprisor

De la „buna ziua” si „bine ati venit”, am trecut la meniu si specialitatile italiene pe care voiam sa le incercam. Ne lungiseram cu vorba si ajunseseram la vinuri, italiene si frantuzesti, la Mavrud-ul bulgaresc, apoi la Lumea Noua. Intre un Sauvignon Blanc de Chile si-un Chardonnay de nu mai stiu unde, intrebarea a venit firesc: „Where are you from?”. Raspunsul a fost si mai firesc: „We’re from Romania. We’re journalists, wine journalists”, si povesteam tare mandri de clubul nostru de presa de vin, cu atat mai mult cat trei dintre noi, al patrulea avea sa vina si el, eram deja in Italia, invitati la Vinitaly, unul dintre cele mai importante targuri de vin, organizate in Europa. Omul a facut ochii mari iar intrebarea sa, pe un ton politicos dealtminteri, ne-a troznit ca leuca: „In Romania se face vin?”. O fractiune de secunda, am ramas „bouche bée”, ca sa ma exprim european, crezand ca omul face misto de noi. In alte fractiuni de secunda, revenindu-ne totusi repede, i-am raspuns ca, da, in Romania se face vin si ne-am apucat sa-i povestim de Feteasca Neagra, sa stie si el de unde sa ne ia altadata. Ne-a ascultat interesat, apoi si-a cerut scuze politicos si s-a retras, lasandu-ne sa ne intrebam in fata unor anti pasti care ne asteptau deja pe masa: „In Romania, se face vin?”

A doua zi s-a deschis targul, cam de trei ori cat Romexpo, luai autobuzul daca trebuia sa ajungi repede dintr-un capat in celalalt. 11 pavilioane, fara sa mai socotim si alte acareturi, iar la un calcul rapid ieseau peste 4.000 de expozanti, dintre care vreo 3.400 doar cu vin. Un pavilion cu vinuri siciliene, un altul, aproape de doua ori mai mai mare, cu vinuri din Toscana, un al treilea, poate si mai intins, cu vinuri de Veneto. Un pavilion al regiunii Abruzzo, ai carei oficiali au deschis cu cateva saptamani inainte un centru de afaceri la Bucuresti. Vinuri din Liguria, din Sardinia, din Emilia Romana. Expozanti si vinuri din Franta, Spania, Portugalia, Austria, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Slovenia, un stand chiar foarte mare. Un stand al Rusiei, organizat de ambasada, unul al Germaniei, un altul al Poloniei, prezenta doar cu tarii. Albania si Croatia au fost si ele reprezentate la Vinitaly.
Si niciun stand romanesc. Un targ ce aduce anual la Verona aproximativ un milion de turisti, expozanti, jurnalisti, oficiali. Si niciun vin romanesc. Mi-au venit atunci in minte intrebarea italianului si tonul lui politicos: „In Romania se face vin?”.
E de inteles ca un producator, mai ales daca vorbim de unul mic sau mijlociu, nu are nici cum si nici de ce sa fie prezent la Vinitaly. Nici unul mare nu are prea multe motivatii, daca nu a intrat pe piata italiana. Costurile sunt costuri, si nu intotdeauna merita sa cheltui pe un eveniment daca prezenta ta acolo nu-ti aduce folos. Dar e greu de inteles de ce nu se poate organiza ceva la nivel de minister, de patronat ori de alta institutie acreditata, un stand pe care sa scriem Romania si unde sa ne putem prezenta Fetestile si Tamaioasa si Grasa si Cramposia, si Zghihara si Busuioaca si Cadarca si Negrul de Dragasani, ca tot ne place sa repetam, unul dupa altul, ca singura sansa a vinului romanesc, in Europa si-n lume, e soiul autohton. Asa o fi. Doar ca Europa era toata acolo, iar Romania, cu soiurile ei traditionale, nu. Iar noi, uitandu-ne la altii si minunandu-ne de vinurile lor, repetam obsesiv si amar cuvintele sefului de sala: „In Romania se face vin?”