A fi sau a nu fi … snob de vin

Raluca Curteanu

Publicitate

Cina in oras cu prietenii… Printre ei, un tip care urmareste atent lista de vinuri si apoi te face sa ramai cu gura cascata povestindu-ti cu patos nu mai putin de o jumatate de ora despre fiecare vin din meniu. Este cel mai intimidant om pe care l-ai cunoscut vreodata? Sau cel mai plictisitor? Ai facut cunostinta cu snobul de vin.
Este bine sau nu sa fii un snob de vin? Parerile sunt impartite. Printr-o scurta plimbare online, am descoperit ca nici specialistii intr-ale licorii bahice nu se pun de acord. Nici macar in a defini termenul de snob.

Ce este un snob de vin?

Publicitate

„Poti mirosi, adulmeca si chiar gusta un snob de la kilometri departare. Este genul de om care povesteste ore in sir despre cum bea numai Pinot Noir, vorbeste, isi expune cunostintele si gusturile elitiste, pentru ca in final sa se intample sa bea ceea ce si tu, simplu muritor, bei. Acesti oameni sunt foarte pretentiosi in a-si alege vinul. Rasucesc paharul cu vin in lumina pana cand tu simti deja ca ametesti. Tot ce-ti doresti de la un vin este sa mearga cu lasagna ta, iar ei sunt la cea de-a treia sticla, incercand sa gaseasca vinul care completeaza manicotti (paste in forma de tub). Pot parea cei mai de treaba oameni pana cand le asezi in fata o sticla de vin. Vinul poate scoate tot ce e mai rau dintr-un om, si pentru snobii in materie de vinuri lucrul acesta incepe chiar dinainte ca sticla sa fie deschisa” ( http://www.professorshouse.com ).

“In opinia mea, a fi un snob nu inseamna ca esti mai bun decat altcineva doar pentru ca stii mai multe lucruri despre un anumit subiect. Inseamna pur si simplu sa fii pasionat de acel lucru. Inseamna sa-ti rupi un timp din tumultul acestei vieti stresate, sa te opresti si sa mirosi trandafirii (pardon, strugurii)! Asadar, fiti snobi! Daca considerati ca nu va place gustul vinului, atunci incercati stiluri diferite. Veti fi surprinsi de diferentele dintre ele!” ( http://www.2basnob.com/wine-home.html ).

Snob… pe mai multe niveluri.

Potrivit http://www.professorshouse.com , sunt mai multe niveluri ale snobismului. Chiar daca nu cumperi vinuri foarte scumpe, dar iti pasa ce calitati are vinul pe care il comanzi, poti sa te inscrii la categoria semi-snob.

Dintr-un nivel superior fac parte oamenii care cauta pe internet vinuri rare, iar uneori liciteaza pentru ele. In general cheltuiesc 50 de dolari pe o sticla de vin la cina. Sunt acei oameni care fac economii pentru a putea participa la o degustare care se tine in Napa Valley si care ii va costa o mica avere. Le place ideea de a face parte dintr-o elita si isi insusesc cu mandrie titlul de snob. Isi fac planuri pentru a-si construi o pivnita.

Am ajuns si la ultimul nivel. Sunt acei oameni cu gusturi educate carora nu le este teama sa cheltuie cateva mii de dolari pe o degustare in California. Simt ca nu si-au trait viata la maxim daca un au gasit inca acel Merlot de 2.000 de dolari. Poti sa ii spui orice nume de vin, si-ti va face un profil al vinului de-ti lasa gura apa. Acesta este snobul adevarat.

Despre snob numai de rau … sau de bine!

Erika Lenkert, editor de lifestyle, a publicat un post ironic pe blogul sau la adresa snobilor: „Nu trebuie sa fii un sommelier renumit – nici macar nu trebuie sa stii cum se pronunta sommelier – pentru a deveni un snob de vin. Indiferent daca cunostintele tale in materie de vin se termina la „vinul este facut din struguri”, sau ai putea sa ai putea sa degusti cu ochii si gura inchisa pentru revista Wine Spectator, snobismul nu are nimic de-a face cu expertiza, totul se bazeaza pe atitudine si cateva comportamente de baza.”
In continuare, ea face cateva „recomandari” pentru cei care vor sa devina snobi:

• Rasuceste, adulmeca si uita-te la paharul de vin ca si cand ai cauta unui diamant imperfectiunile.
• Aereaza vinul cu sorbituri zgomotoase, provocand un galgait puternic pentru care un copil rasfatat ar fi fost dat afara de la masa.
• Nu cumva sa mirosi dopul sticlei de vin !!!
• Refuza o sticla de vin la restaurant doar pentru ca nu-ti place, chiar daca totul este perfect, asa cum ai comandat.
• Intotdeauna apuca paharul de baza piciorului, nu de picior sau de cupa. Urmele degetelor sunt atat de „declasse”.
• Uraste merlot-ul fara un motiv anume.
• Foloseste limbajul de specialist intr-ale vinului la o masa de oameni care nu cunosc termenii sau pur si simplu nu le pasa.
• Mustruluieste-i pe cei care isi pun cuburi de gheata in paharul cu vin sau pe cei care recunosc ca le place zinfandel-ul alb.
• Nu rata nicio sansa sa le spui celor din jur ca esti un superdegustator.

De cealalta parte, Mark Squires, un avocat iubitor de vin, publica pe site-ul sau o marturisire: „Suferinta mea secreta…Sunt un snob de vin!”. „Nu-mi pasa, sunt un snob si sunt mandru de asta.” Mark prezinta cateva motive pentru care el se considera un snob.

• Ma intereseaza numele si zona din care provine un vin, mai ales daca comand vinul casei. Detalii despre culoare – rosu sau alb – nu sunt suficiente.
• Sunt dispus sa refuz un vin cu miros de dop, chiar daca ceilalti de la masa mea par sa-l placa. Miroase a dop iar urmatoarea sticla va fi mai buna. Promit!
• Am o pivnita pentru vinuri. Ai nevoie de o metoda de a pastra vinurile, de a le lasa sa se maturizeze. Sigur, poti sa dai o raita prin magazine cautand cu Bordeaux din ’90, dar pretul va fi destul de mare. Cumparati vinuri, pastrati-le, beti-le cand au ajuns la maturitate. Este o experienta diferita.
• Imi place sa folosesc pahare potrivite.
• Imi place sa miros vinul. Cat sunt de pretentios!
• Sunt dispus sa iau o inghititura dintr-o sticla de vin de 200 de dolari si apoi sa o arunc. Banii nu-ti aduc fericirea. Sau cel putin nu tot timpul. Cateodata sticlele de 200 de dolari sunt mediocre si cu siguranta costa mai mult decat fac. Invatati sa beti vinul si nu eticheta.
• Imi pasa ce beau. Acest ultim motiv ma condamna, desigur cel mai mult!

In cazul in care v-ati decis pentru…

…a deveni un snob, David Morrow, editor la The street.com, va poate oferi cateva sfaturi: „O persoana care cunoaste vinul si isi demonstreaza stiinta, la cina, in fata tuturor prietenilor tai, este unul dintre cei mai intimidanti oameni pe care i-ai intalnit vreodata. Recunoaste! Nu-i uimitor cum „snobul de vin” comanda vinul din meniu si apoi te face sa-l urmaresti timp de o jumatate de ora cum face comentarii despre fiecare sticla de vin din lista. Sa devii un astfel de om nu e nici pe departe cel mai greu lucru de pe pamant. Iar daca scena de mai sus nu te-a determinat sa devii un snob, iata cateva motive in plus care te vor convinge: in primul rand, snobul stie destul de multe despre vin pentru a alege un vin bun fara a plati o avere pe el. De cele mai multe ori, un astfel de cunoscator este remarcat de ospatarii din restaurant. In restaurantul meu preferat, sommelierul ma recunoaste si imi recomanda la cina un vin rar pe care – puteti sa ma credeti sau nu dar de multe ori s-a intamplat sa-l primesc gratis.

Una dintre cele mai mari greseli pe care le-ai putea face, in calitate de novice, ar fi sa bei vinul la temperatura nepotrivita si, mai mult decat atat, sa-ti indemni si prietenii sa-l bea alaturi de tine.

Majoritatea oameni beau vinul rosu prea cald, iar vinul alb prea rece. Cei mai multi experti sunt de acord ca rosiile ar trebui servite intre 12 si 18°C, iar albele ar trebui servite, ceva mai reci, in jur de 10°C. Snobul nu ar putea sa-ti spuna cu exactitate temperatura vinului, dar oricine isi poate da seama de diferenta dintre cald si rece si, in cazul vinului alb, dintre racoros si aproape inghetat.

O alta conceptie gresita este ca cele mai bune vinuri sunt de cele mai multe ori cele mai scumpe. O prietena de-a mea m-a invitat, de ziua ei la „Le Bernardin”, unul dintre cele mai scumpe restaurante din Manhattan. Am degustat mai multe vinuri, iar la final ni s-a servit un incantator Pinot Noir pe care l-am iubit de-a dreptul si i-am cerut sommelierului numele vinului. Era Caparoso Pinot Noir, care ajungea cam la 23 de dolari sticla.

Unul dintre trucurile snobului este sa para ca stie despre ce vorbeste si isi expune cunostintele cu zelul unui marinar care plange dupa iubita parasita in port. Poti sa-ti exersezi discursul autoritar in fata unei oglinzi, dar este crucial sa ai cunostinte despre vinul de care vorbesti”.

Rosu este regele, dar nu ignorati nici Albul!

David Morrow continua: „Va spun, prieteni, ca orice ar fi, culoarea trebuie sa fie rosie. Este adevarat ca un snob discuta vinul alb si-l bea destul de des, dar inima lui – si vocabularul spumos – sunt rezervate pentru vinurile rosii.

Este crucial sa descoperi ce gusturi iti plac si sa le ramai fidel. De asemenea, la un moment dat va trebui sa inveti limbajul vinului, dar un snob s-ar concentra mai degraba pe gust si ar descoperi vinurile care ii plac. Desi snobul prefera rosiile, nu am cunoscut niciodata unul care sa refuze un alb bun, mai ales in timpul verii. Merg perfect cu specialitatile din peste.

Va place sau nu, snobul conduce la alegerea bauturii la masa si ceea ce lui ii place este ceea ce si tu vei bea. Un ultim sfat – snobul nu va pierde niciodata ocazia de a le spune prietenilor ce vin bun au ratat!”