Radu Rizea
Desi astazi vedem zeci si sute de femei angrenate in mecanismul global al producerii vinului, ca producatori, degustatori sau vinificatori, licoarea a fost multa vreme apanajul exclusiv al barbatilor, cel putin in ceea ce priveste partea mai tehnica, de vinificatie si comert.
Una dintre primele femei care au scris istorie in lumea vinului a fost Nicole Barbe Ponsardin, casatorita cu François Clicquot, fiul afaceristului Philippe Clicquot-Muiron, la acea vreme un adevarat mogul al Reims-ului, cu afaceri de succes cu lana, banci si, pentru propria placere, sampanie. Nascuta in 1777, casatorita in 1798, Nicole nu are parte de prea multa fericire alaturi de sotul sau, care moare (pare-se intr-un accident stupid) in 1805. Provenita, la randul sau, dintr-o familie bogata, si imbogatita si mai mult prin decesul sotului sau, Vaduva Clicquot renunta la afacerile familiei, pastrand doar viile si reteaua de distributie a sampaniei. Isi stabileste un singur principiu: „Toata sampania trebuie sa aiba aceeasi calitate: cea mai buna”. Alegerea vaduvei se va dovedi mai mult decat inspirata: La Grande Dame urma sa devina femeia al carei produs va transforma Rusia in a doua tara consumatoare de sampanie din lume.
Louis Bohne porneste la cucerirea Rusiei
Dar sampania, cum prea bine se stie, este o bautura perfecta pentru sarbatorit, nu pentru inmormantari. Iar francezii aveau parte mai degraba de cele din urma, din cauza razboaielor napoleoniene. Deja se profila o criza: Antoine de Müller, seful cramelor, o ajutase sa treaca de la productii mici la productie pe scara industriala, iar vaduva cumparase deja zeci si sute de hectare de vii de exceptie. Doamnei Clicquot-Ponsardin i se cuvine meritul de a fi inventat stativele inclinate in care stau sticlele de sampanie pentru a strange si ultima urma de drojdie in capacul de tabla folosit in timpul maturarii la sticla, inainte de dopul traditional de sampanie. Sampania putea fi astfel „degorjata” (proces prin care se elimina drojdiile din sticla) intr-un mod care asigura maximum de limpezime. Norocul i-a iesit in cale vaduvei sub forma unui comis-voiajor bun la toate si, in plus, indragostit de sampania ei: Louis Bohne. Acesta era un mai vechi colaborator al lui François Clicquot, care reusise sa impuna Veuve Clicquot la curtea Marii Britanii, intr-un climat de concurenta absolut salbatica, apoi in randul nobilimii olandeze. Intors „la ordinele doamnei”, pleaca sa „cucereasca” Prusia si Austria, dar marele pas este facut abia cand vaduva isi trimite vinul in Rusia, iar tarul Alexandru I si tarina Elisabeta Alexeievna isi declara public dragostea „definitiva” fata de sampania Clicquot.
Proprietara si-a furat propria sampanie
In 1812, inevitabilul se produce: tarul interzice, ca reactie la adresa invadatorului Napoleon, importul de vinuri imbuteliate din Franta. Sampania nu putea fi, in nici un caz, transportata in butoaie. Insa Bohne isi inregistreaza firma ca avand obiect de activitate boabele de cafea, deschide un magazin si incepe sa aduca pe furis cantitati din ce in ce mai mari de sampanie.
Momentul de cumpana survine in momentul in care Prusia cucereste Reims-ul, iar pivnitele intra sub supravegherea militarilor.
Inventivul Louis Bohne o invata pe vaduva Clicquot cum sa-i distraga pe soldati: ii invita pe toti in casa si le ofera cata sampanie pot sa bea. In acest timp, Bohne cara din pivnita, ajutat de localnici, peste 10.000 de sticle din productia anului 1811, numita Cuvée de la Comète, dupa trecerea cometei Halley. Apoi incarca toata sampania pe un vas olandez si ajunge cu el in Königsberg, unde este „redescoperit” cu entuziasm de catre nobilimea rusa.
Succesul este atat de deplin incat tarul vine in persoana in oras, pentru a bea sampanie, ba chiar cumpara o mare parte din transport pentru Sankt Petersburg, iar Rusia devine curand al doilea mare consumator de sampanie din lume.
Nicole Clicquot Ponsardin moare in 1866, linistita si inconjurata de oameni care o iubesc, lasand in urma una dintre cele mai puternice marci de sampanie din lume.