Orice studiu simplu de piata conduce la concluzia ca multi consumatori sunt influentati in alegerea unui vin de prezenta pe eticheta a informatiei „vin medaliat”. Unde a fost medaliat, ce medalie a luat si de ce a luat-o, conteaza mai putin. Prezenta cuvantului „medaliat” reprezinta pentru consumator girul dat de un grup de experti.
Un material pus la dispozitie de Prof. Dr. Arina Oana ANTOCE – specialitatea oenologie – si preluat de pe Blogul lui Catalin Paduraru
Cei care au obtinut o medalie adevarata, intr-un concurs adevarat si au apoi si bunul simt sa puna in sticle acelasi vin cu cel pe care l-au trimis la concurs sunt producatori care merita tot respectul nostru. Si avem destui astfel de producatori acum si in Romania. Asadar, un vin medaliat este in cele mai multe cazuri un vin care merita achizitionat si pus pe masa sau chiar pastrat pentru ocazii speciale, prin vinotecile personale. Cu exceptia cazului cand de la concursul la care a fost medaliat a trecut cam multa vreme si nu putem fi siguri in ce conditii a fost pastrat acel vin pana sa ajunga la noi. Deci, strategia consumatorilor care alearga dupa vinuri premiate nu este perdanta. Cu un vin medaliat nu prea poti sa gresesti. Totusi, daca ar fi asa de simplu, nici nu ne-am mai uita la celelalte vinuri, nemedaliatele… N-ar mai trebui sa invatam atatea lucruri despre modul de alegere al unui vin, despre ani speciali, despre zone binecuvantate de Dumnezeu intr-ale viticulturii, despre tehnologii viti-vinicole si oamenii care le aplica si le ridica la rangul de arta… Nu. Am merge la sigur cu vinurile considerate de altii bune, a caror calitate este certificata de un anumit juriu de experti.
Exista viata si dupa… linie
Indiscutabil, subliniez inca o data, un vin medaliat este intotdeauna, la momentul medalierii, un vin bun. A fost „verificat” de un grup de specialisti si verdictul majoritatii a fost ca „merita”. Dar este acesta cel mai bun vin din lume? Cu certitudine nu. Mai mult ca sigur ca nu este nici macar cel mai bun vin din concursul la care a fost premiat. El este doar unul dintre vinurile care „merita”. Unul dintre cele 30% din totalul de vinuri inscrise in concurs si care au intrunit, in medie, mai multe puncte decat altele. Multe, foarte multe vinuri foarte bune, participante la acelasi concurs nu reusesc sa treaca linia si sa intre in primele 30%. Si nu intotdeauna din vina calitatii lor.
Categorii de judecata
La unele concursuri, vinurile intra in competitie in cadrul unor categorii: adica nu amestecam la degustare vinurile albe seci cu cele aromate dulci, de exemplu. Intrand pe categorii, rezultatele sunt si ele apoi procesate tot pe categorii. Am avut chiar anul acesta un exemplu elocvent: concursul Vinvest 2008 de la Timisoara. Spre deosebire de alti ani, anul acesta producatorii de vinuri albe seci si-au selectat foarte bine probele pe care le-au inscris la concurs. Ca participant in juriul acestei competitii, va marturisesc ca din totalul celor 40 de vinuri albe seci degustate nu am gasit nici un vin cu defect sau caruia sa-i fi acordat un punctaj sub 77 (mi-am verificat notitele, ca sa nu gresesc). Aceasta inseamna ca, in conformitate cu grila de punctaj, TOATE trebuiau medaliate: medalie de aur intre 90-100 puncte, argint intre 80 si 89,9, bronz intre 70 si 79,9. Cum insa regulamentul nu permite acordarea unui numar mai mare de 30% medalii, din cele 40 de vinuri au trebuit selectate pentru premiere efectiva doar primele 12. Care au inregistrat punctaje intre 90 si 94 si toate au fost, conform grilei, medaliate cu aur. La aceasta categorie nu a mai fost loc de nici o medalie de argint. Nici macar una. Cat despre bronz, nu doar la acest concurs, dar chiar in majoritatea competitiilor din ultimii ani, nu prea am mai intalnit medalii fabricate din acest aliaj… Va dati seama ca inca 24 de vinuri albe seci, care teoretic ar fi putut obtine medalie de argint (totalizand intre 80 si 89 de puncte la evaluare) au ramas nerasplatite, practic anonime, deoarece nu s-au incadrat in prima treime a clasamentului. Daca in concurs s-ar fi inscris mai multe vinuri la aceasta categorie, si ar fi fost si probe de calitate mai slaba, aceste vinuri de argint si-ar fi putut primi si ele medalia bine-meritata. La categoria rosii seci, a fost aceeasi situatie: din 31 de vinuri inscrise, nu s-au putut acorda decat 9 medalii, si iar toate au fost de aur. Din nou, 17 candidate pentru medalia de argint nu au mai putut figura intre castigatoare. Acest fapt a nemultumit cativa producatori, care stiau ca au trimis vinuri foarte bune si care s-au vazut ignorati in ziua decernarii medaliilor. Un producator mai nou pe piata noastra, care a si realizat niste vinuri exceptionale, a trimis o scrisoare destul de dura organizatorilor, reprosandu-le „lipsa de profesionalism a juriului”. Imediat ce am citit scrisoarea lor am tinut sa si verific calitatea vinurilor acestor producatori, asa ca am apelat iar la notitele mele din concurs; am cautat numerele de concurs ale acelor probe – deoarece la momentul degustarii, in concurs, nu stii ce vin e sau al cui e, ai in fata doar un numar de concurs si un an de productie – si mi-am recitit notele si observatiile. Am inteles imediat aceste reactii de frustrare in fata rezultatului final. Vinurile respective erau cu adevarat bune: curate, limpezi, aroma fina de soi, gust de mar proaspat taiat – intr-un cuvant, vinificate si stabilizate cu tehnologii moderne. Punctajele pe masura: 87, 84, 89 de puncte. Argint incontestabil. Totusi, ghinion: chiar si 89 a fost prea putin pentru o medalie in acest an. In acelasi timp, la alte categorii, precum cea destinata vinurilor rosé, s-a putut lua o medalie de argint chiar si cu 80 de puncte… Alta distributie a vinurilor si a rezultatelor.
De ce dulcele e „aur”?
O alternativa la acest tip de procesare a rezultatelor – pe categorii – este cea intalnita in cadrul altui concurs de la noi, si anume Concursul International de Vinuri Bucuresti, care se desfasoara anual sub patronajul Organizatiei Internationale a Viei si Vinului. La acest concurs, toate vinurile inscrise, indiferent de tipul sau stilul vinului, intra in acelasi tip de competitie, iar medaliile acordate in final reprezinta 30% din totalul probelor. Regulamentul nu permite impartirea in categorii. In acest fel, vinurile din soiuri aromate sau semiaromate, care sunt favoritele degustatorilor nu numai romani, dar si a celor din strainatate, sunt medaliate cu predilectie. Astfel, o Francusa, o Sarba sau o Cramposie nu au, practic, nici o sansa cand sunt puse alaturi de un Gewürztraminer sau o Grasa de vinoteca. Nu e de mirare ca la acest concurs producatori cu specific pentru productia de vinuri dulci si aromate, neindoielnic de mare valoare, dar de mica raspandire (ca volum disponibil si ca suprafata de vie cultivata) se prezinta si culeg grosul medaliilor. Astfel de vinuri sunt rare la concursurile mondiale, deoarece acolo producatorii prefera sa plateasca jurizarea in concurs a unor probe comerciale, pe care sa le promoveze apoi cat mai eficient si mai rapid in comert, pentru a putea scapa de stocuri inainte de recolta urmatoare. Asa se face ca, in cele mai multe concursuri din lume, majoritatea vinurilor sunt tinere, seci (albe sau rosii), iar acordarea globala a unui numar de 30% medalii din total este suficient de relevanta pentru valoarea probelor participante. In concursurile noastre, aceasta distributie a medaliilor nu este neaparat reprezentativa pentru oferta de vinuri care se adreseaza consumatorului obisnuit. Vinuri albe seci – care reprezinta, de altfel, aproape 70% din productia totala a Romaniei, sunt destul de rar medaliate, in timp ce vinurile dulci si aromate se claseaza intotdeauna foarte sus.
Diferente la medaliere
Cateva statistici ale concursului international de la Bucuresti (2008) ar putea fi relevante: 12 vinuri aromate medaliate din 15 probe inscrise; 8 vinuri albe dulci medaliate, din 16 probe inscrise; dar numai 16 vinuri albe seci medaliate, din 97 probe inscrise; 18 vinuri rosii seci medaliate, din 71 probe inscrise. Daca medaliile s-ar fi acordat ca la Vinvest, adica 30% din fiecare categorie, mult mai multe vinuri seci ar fi primit, pe merit, o medalie.
Punctul pe „i”
Acest tip de distributie a medaliilor il face pe consumatorul nespecialist sa-si intareasca propria convingere ca vinurile dulci si aromate sunt cele mai bune; el cauta sa cumpere, in consecinta, din acestea, in speranta ca vinul dulce si aromat pe care il gaseste el pe piata este de acelasi calibru cu ceea ce se medaliaza anual la Concursul Intenational de la Bucuresti. Ori, realitatea ne demonstreaza ca ceea ce se aduce la concurs nu este mai niciodata disponibil pe rafturi sau, daca totusi este, pretul pentru un astfel de produs devine prohibitiv. Si atunci, consumatorul se multumeste cu vinurile altor producatori, pe ale caror etichete scrie cuvantul magic „dulce”.
Ajungem tot la educatie
Sigur, regulile sunt reguli, iar aceasta situatie nu poate fi usor schimbata, pentru ca producatorii avizati stiu sa profite de regulament, alegandu-si vinurile de concurs in asa fel incat „sa iasa” ce-si doresc ei. O solutie ar fi, poate, realizarea unor concursuri numai cu vinuri seci – pentru ca acolo s-ar putea scoate in evidenta cu adevarat unde se situeaza vinurile romanesti ca valoare si calitate – dar aceasta numai cu conditia ca in acelasi timp sa intensificam campaniile de educare a consumatorilor in vederea aprecierii cum se cuvine a vinurilor fara zahar.
…si la realitatea zilei
Asadar, un vin nepremiat nu trebuie neaparat trecut cu vederea. Nu stim nimic despre el pana nu il degustam. Vinurile participante intr-un concurs sunt, in orice caz, vinuri care au avut curajul de a se supune unei evaluari; dar ce putem spune spune despre celelalte vinuri, care nu au fost prezente in competitii? Din nou, exista cazuri si cazuri. Exista o multime de vinuri care umplu rafturile magazinelor (supermarket-uri in general) si pe care producatorii nu le-ar aduce niciodata la un concurs, nici daca participarea ar fi gratuita. Pentru ca ei stiu ca s-ar face de ras cu ele, atunci cand le-ar pune alaturi de vinuri mari, realizate din cei mai sanatosi struguri, vinificati cu talent si daruire, vinuri ingrijite si crescute cu atentie. Poate ca printre ele sunt si destule vinuri pe care sa le poti bea cu placere, dar cu siguranta ca nu sunt vinuri de prezentat la concurs. Apoi, mai e o categorie de producatori care, desi ar avea vinuri de calibrul celor care pot intra fara jena intr-un concurs, au diverse alte filozofii pentru care refuza totusi competitia: pentru ca ei oricum isi vand vinurile respective la export si o medalie, in cazul lor, nu conteaza; pentru ca prefera sa trimita vinurile la concursurile din strainatate, care au, in opinia lor, o mai mare greutate; pentru ca specialistii selectati de organizatori in juriile concursurilor romanesti n ar sti sa aprecieze vinurile lor la adevarata valoare sau nu sunt impartiali, recunoscand si notand mai bine vinurile „prietenilor”; pentru ca anul precedent nu au luat nici o medalie si neparticiparea in anii urmatori este modul lor nesubtil de a se „razbuna”; pentru ca, in cazul in care participa si nu iau medalii, lumea va sti ca nu s-au clasat bine in concurs si vor pierde din imaginea pe care si au creat-o, etc. Exista o multitudine de motive de a fugi de confruntarea cu alte vinuri in competitie. Sigur, exista si situatii intemeiate care impiedica participarea la concursuri: atunci cand costurile de inscriere a probei in concurs nu sunt compensate prin beneficiul de imagine castigat. Adica, fie atunci cand nu ai calitate suficienta cu care sa vii la concurs, fie cand nu ai cantitate suficienta sa acoperi cererea dupa ce vinul este medaliat in concurs.
„Cel mai bun”
Participarea la un concurs, indiferent cat de bun este vinul trimis, nu garanteaza rezultate proportionale cu valoarea absoluta a vinului respectiv. In fapt, valoarea absoluta nu exista. „Cel mai bun vin din lume” nu exista. Exista vinuri foarte bune, evaluate intr-un anumit context. In lume se tin concursuri diverse, unele dedicate unui anumit soi, altele specializate pe regiuni, altele globale. Regulamentele difera si ele de la un concurs la altul. Ca producator trebuie sa te orientezi catre acel concurs in urma caruia vinul tau sa fie jurizat intr-un context favorabil, incat sa fie suficient de distinct pentru a fi selectat de experti ca medaliabil.La fel, nu exista cel mai bun specialist din lume. Producatorii asteapta de la noi, degustatorii din jurii, sa ne comportam ca niste masinute perfect calibrate, care sa deceleze, la nanogram, diferentele de aroma, de aciditate, de zahar. Realitatea arata ca in concursuri sunt diferente uneori destul de mari (10-15 puncte) intre notele acordate de experti. Diferente si mai mari apar cand in juriu avem specialisti din regiuni/tari diferite sau cu un „background” diferit. Am avut ocazia, adesea, sa constat diferente mari intre modul de apreciere al unui jurnalist si al unui oenolog/vinificator. Aceasta heterogenitate creeaza un oarecare risc pentru producatorul care trimite vinuri la concurs. Exista si posibilitatea ca fix vinul lui sa fie jurizat de un panel de degustatori cu repere usor diferite privind „cea mai inalta calitate”. Si e suficient, asa cum am aratat, sa fie o diferenta de un punct care sa te desparta de o medalie. Intr-un fel, este deci si un joc al hazardului.
Concluzii
Totusi, nu voi fi niciodata de acord cu producatorii care se lamenteaza ca vinul lor nu a luat medalie in tara, in timp ce la un concurs international a fost premiat, si care, din acest motiv trag concluzia prea grabita ca juriile noastre, din concursurile romanesti (nationale sau internationale) nu sunt la fel de performante ca cele straine. Irelevant. Contextul e totul. In strainatate, vinul romanesc poate impresiona un juriu prin faptul ca este deosebit de restul vinurilor din concurs, in timp ce la noi vinul respectiv se poate „pierde” printre multe altele similare. E posibil ca la concursurile de foarte mare anvergura, Bruxelles, Paris, Vinitaly etc. unde se inscriu mii de probe, vinurile producatorului roman sa se plaseze in primele cateva sute care au dreptul la medalii si primesc medalii, in timp ce la concursurile noastre, din una-doua sute de probe in total pe concurs, sa nu se incadreze in primele 30-60 de probe cele mai bune. Si mai e, cum spuneam si sansa. Daca intamplator vinul tau intra in concurs dupa unul mai slab, impresia pe care o va crea degustatorilor este mai buna decat este ea in realitate. Si invers. Dupa un vin mare, unul bun, dar nu la fel de bun, poate fi putin depunctat. In concluzie, un vin medaliat cu siguranta este (sau a fost in momentul medalierii) un vin bun, in timp ce un vin nemedaliat trebuie degustat pentru vedea daca merita sau nu atentia noastra. Daca in primul caz consumatorul se poate baza pe onestitatea si profesionalismul juriului care a acordat distinctia respectiva, in cea de-a doua situatie are o sarcina mai dificila, trebuind sa verifice personal calitatea vinului respectiv – actiune ce poate avea un final fericit – dar poate avea si un efect advers in cazul in care vinul se dovedeste dezamagitor. Apreciez aici ca extrem de important demersul echipei care se ocupa de aceasta publicatie, deoarece zecile de vinuri degustate si prezentate in fiecare numar fac parte in majoritatea cazurilor din categoria vinurilor „necunoscute” de catre marea masa de consumatori, respectiv vinuri care nu au in portofoliu medalii si in fata carora consumatorul ezita, se „codeste” in mod inevitabil. In conditiile mentinerii exigentelor la un nivel foarte inalt, astfel de evaluari profesioniste si obiective ale unui mare numar de vinuri pot juca un rol important intr-o mai buna orientare a consumatorilor.