Vinvest: la anul, asteptam juriul alternativ

Gabriela Maris, Clubul Presa de Vin

Publicitate
Excursii

Intrebata ce parere are despre Salonul de la Timisoara, o jurnalista din Ungaria, invitata sa participe la eveniment, a raspuns: e intim, e ca si cum ne-am strange cativa prieteni, in sufragerie, si am vorbi despre vin. Drept e ca dupa ce, cu vreo doua saptamani inainte, am vazut Vinitaly – unul dintre cele mai importante targuri de profil, organizat in fiecare an la Verona – am avut aceeasi impresie. Si nu doar eu. Au spus-o si altii, mult mai „umblati” pe la targuri de vin. Cand vorbesti de aproximativ 3.400 de producatori si distribuitori de vin, din peste 4.000 de expozanti, de spatii imense si sute de mii de vizitatori pe zi, Salonul de la Timisoara pare, in adevar, o reuniune de familie sau o intalnire intre prieteni.

Si totusi, ca roman, cand spui eveniment de vin in Romania, spui Vinvest, spui Salonul de la Timisoara. Tot reinodand la traditii, Bucurestiul s-a pierdut, pe undeva, pe drum, lasand Banatului ce-i al Banatului – fruncea. Iar Banatul, mai constant, mai perseverent, mai aproape de occidentali, spun gurile rele, a tinut fruncea cu Salonul Vinvest, organizat in fiecare primavara, la Timisoara.

Publicitate
Caloian

Un targ de vin este, daca vreti, asemenea unui pod. Ca toate targurile, dealtfel. La un capat se afla producatorul, la celalalt consumatorul. Un targ este o punte de legatura, o intalnire mijlocita intre cel ce vinde si cel ce cumpara. Orice producator este si un comerciant, chiar daca la nivel de firma vorbim de departamente specializate, iar pentru el, targul este intotdeauna o ocazie sa-si prezinte marfa, sa-si intalnesca clientul, sa testeze o piata mereu in miscare, sa se pozitioneze si sa se repozitioneze continuu, in functie target, de mode si obiceiuri de consum, de importuri, costuri, concurenta. Dintr-o pozitie oarecum priviligiata, deinteresata, consumatorul vine la targ sa-si formeze repere. El este tinta, dar si receptor, este cel ce se afla la celalalt capat al podului. Mijlocitorul este la fel de important caci el uneste doua lumi, iar cand rolul este pe deplin asumat, lucrurile nu au cum sa iasa altfel decat foarte bine. Este si cazul Salonului de la Timisoara. In al cincilea an, a cincea editie, organizata de Societatea Vinvest, a avut loc in week-end-ul dinaintea Saptamanii Mari, intr-o locatie deja cunoscuta – Centrul Regional de Afaceri. La o privire de ansamblu, Salonul a avut de toate. Producatori si distribuitori de vin, producatori si distribuitori de masini agricole, utilaje pentru crame mari si mici, material saditor ori accesorii pentru vin, standuri cu produse traditionale, degustari la stand si degustari oficiale, conferinte de presa, reviste de specialitate si lansari de carte, diplome si medalii pentru vinurile premiate in concursul ce precede, in fiecare an, Salonul.

La o privire mai atenta, este prima data cand ministrul agriculturii este prezent la Vinvest. Nu reprezentat de vreun purtator de mesaj, ci prezent. Si nu doar la deschidere ori la vreo conferinta de presa, tinuta cu ochii pe ceas, in nu stiu ce sala de protocol a nu stiu carui hotel de 4-5 stele. Ci la standuri si la intalnirile cu presa, pe teme ce tin, pe de o parte, de industria vinului iar pe de alta de problemele actuale ale agriculturii romanesti – si Slava Domnului, avem destule. Carcotasi din fire si a toate stiutori, am putea zice ca e an electoral si ca e normal ca partidele sa-si scoata oamenii pe teren, la cules de voturi. „Normalitatea” asta vine si din usurinta cu care am invatat sa ne lipsim de cei pe care-i mandatam, atunci cand prezenta lor este obligatorie. „Normalitatea” asta transforma in „eveniment”, in „fapt istoric”, intr-o „reusita a organizatorilor” o prezenta fireasca, dorita si asteptata de o breasla care a devenit de multa vreme locomotiva agriculturii de la noi. Si ministri, si ani electorali am mai avut, si nici interes mai mare pentru produse cu traditie cum ne-a aratat fostul ministru, de pilda, demult nu s-a mai pomenit. Imi pastrez totusi optimismul si convingerea ca organizatorii Vinvest-ului au reusit sa repare aceasta „normalitate”, sa-l „aduca” pe ministru, si nu doar sa-l invite si apoi sa-l scuze in fata presei. Si mai cred ca la capatul celalalt al firului au gasit un bun receptor.

Privind din alt unghi, al prezentei producatorilor din Romania, comentarii au fost si vor mai fi. Ca intotdeauna, marii jucatori, producatori de volume, pe suprafete ce depasesc mia de hectare si detinatori ai unei considerabile felii din piata, au fost bine reprezentati. La fel si „patura de mijloc” – daca-mi permiteti – desi absentele sunt cele ce au facut mai sus-amintitelor comentarii. Exista producatori importanti care nu participa la targ iar altii, desi prezenti la alte editii, s-au retras. Si vorbim de singurul eveniment de vin din Romania. Sa fie lipsa de interes ori neputinta organizatorului de a convinge? Prezenta micilor producatori a bucurat insa ochiul cunoscatorului dar si pe cel al nostalgicului si a infirmat vorbele celor ce nu le dadeau prea multe sanse, dupa integrarea noastra europeana. Unii – Cramele Pancota, de pilda – au fost prezenti si in editii trecute ale Salonului, si asta e semnul unei normalitati de care nu ne e rusine sa pomenim. Altii au fost prezenti pentru prima oara la Salon si, poate din aceasta cauza, mai cautati decat cei pe care te asteptai sa-i intalnesti. E vorba de Domeniile Dealu Mare Urlati si Fontana Di Vini, producatori noi din Dealu Mare, Tenuta Odobesti, o societate pusa pe picioare in Vrancea de un italian, Domeniile Boieru cu vinuri de Ciumbrud si Weingut Brutler&Dr.Vicol, de la Beltiug, din Satu Mare, cel mai nordic producator in partea asta de tara.

Salonul de la Timisoara nu poate fi separat de Concursul de Vinuri. As spune chiar ca Salonul debuteaza cu acest concurs, unul dintre cele mai importante de la noi dar si „punctul slab”, in opinia multora, vulnerabil, contestat si contestabil, al unui eveniment atat de bine organizat. Anuntarea castigatorilor si degustarea oficiala a vinurilor din concurs sunt momentele cele mai asteptate de breasla si presa de vin si totusi o stare de suspiciune planeaza asupra concursului. Si ce sa o alunge cand unii – si culmea, in fiecare an aceiasi – pleaca cu sacul de medalii, cate una pentru fiecare proba inscrisa in concurs, iar altii, abia daca intra in carti? Ce sa o alunge cand, si iarasi vorbim aceiasi, cu toate medaliile agatate de sticla, vinul din concurs este atat de departe de vinul de pe raft, ultima si principala destinatie, in definitiv? Sigur ca concursul e concurs iar productia e productie. Sigur ca in orice competitie exista castigatori si invinsi si, prin urmare, aplauze si contestatii. Sigur ca intotdeauna cineva sta gata sa ofere explicatii, argumente, contra-argumente. Dar cand am tras linie si am adunat, despre concurs e vorba, am concluzionat ca romanul e (inca) hatargiu si vorba lui Nenea Iancu: Nene, daca ma iubesti… puncteaza-ma! Uite, vezi, asta e cusurul nostru. Si de-aia a ramas Caragiale cel mai mare dramaturg si in secolul 21.

In loc de concluzie, astept editia de anul viitor si juriul alternativ propus de Presa de Vin.

juriul_vinvest_2008