Vinurile semnate de Nicu Mateescu, director de producție și enolog la Beciul Domnescu (fost Vincon Vrancea), sunt o prezență constantă pe podiumurile Premiilor acordate de revista noastră (Premiile de Excelență, Dulce&Aromat) și nu numai. Doar cele mai recente astfel de reușite sunt asamblajul Mirabilis Machina 2016, din Cabernet Sauvignon și Fetească Neagră (singura Mare Medalie de Aur la Premiile de excelență Vinul.ro 2020, adică peste 95 de puncte), sau Tămâioasa românească “Beciul Domnesc Grand Reserve”, distinsă cu Aur la concursul de vinuri dulci din luna mai 2022. Am discutat cu Nicu Mateescu despre atributele care definesc cel mai bine un enolog, despre importanța inovației în domeniul vinului și despre adecvarea pieței românești la noile tendințe și tehnologii. (Intertitlurile aparțin redacției).
Vinul poate fi purtător de drepturi de autor?
– Crezi că enologul este un creator, un artist sau un tehnolog? Poate fi vinul purtător de drepturi de proprietate intelectuală sau de autor?
Să răspund tot cu o întrebare: Crezi că pictorul, arhitectul, pianistul, scriitorul sunt creatori, artiști sau tehnologi? În toate domeniile este necesar să știi “tehnologie”, însă asta nu înseamnă că doar cunoașterea tehnologiei te ridică la rangul de “creator” sau “artist”. Aici intervine creativitatea și talentul nativ al persoanei. Când toate aceste ingrediente se reunesc cu plăcerea de a face ceea ce faci, cu pasiunea de a descoperi noi valențe ale muncii tale, atunci da, poți vedea artă din orice produs.
Cât despre drepturile de proprietate intelectuală sau cele de autor, în România, din nefericire, nu există nicio educație susținută cu privire la aceste drepturi și mai ales cu privire la efectele nerespectării acestor drepturi. Dacă ar există o “cultură” temeinică în acest domeniu, nu am mai vedea atâtea plagiate în toate domeniile și la toate nivelurile. Cred că mai întâi ar trebui să rezolvăm această problemă și abia apoi să ne gândim dacă vinul poate fi purtător al dreptului de autor, dacă un anumit lot de vin a fost făcut doar de către o singură persoană și dacă vinul nu-și pierde pe parcurs proprietățile, caracteristicile. Nu exclud această posibilitate, dar este cu mult prea devreme pentru a discuta despre așa ceva în absența unor date foarte măsurabile care să arate care este creația ta și care este rolul altor persoane în obținerea acelei creații.
Este important echilibrul între tradiție și inovare, inclusiv pe piața vinului. Despre robotizare, controlul calității și grija față de mediu
– Ce consideri tu că înseamnă inovație în domeniul vinului? Crezi că e importantă? Sau mai degrabă vezi un viitor “conservator” pentru vinul românesc?
Inovarea este unul dintre cele mai importante atribute pentru evoluția unui produs sau a unui serviciu și, implicit, a unei industrii, a unui domeniu de activitate. Dacă tot suntem în industria vinului, știm cu toții cât de important este “echilibrul” în definirea unui produs de calitate. În absența echilibrului, o caracteristică excedentară a unui produs poate distruge imaginea calitativă de ansamblu. Același echilibru este necesar și între tradiție și inovare, între conservatorism și creativitate. Aceste noțiuni nu se exclud reciproc, ci este importantă dozarea lor, alegerea momentului oportun pentru aplicarea unor idei inovatoare și, nu în ultimul rând, va fi importantă modalitatea și eficiența cu care vom comunica ce facem către cei care vor consuma produsele noastre.
Observăm toți impactul pe care îl au noile soluții de automatizare în economia mondială, rolul pe care îl capătă robotica în diferite domenii de activitate. Nu cred că viticultura și vinificația vor putea evita pătrunderea roboților în aceste domenii, fapt ce poate aduce nu doar o eficiență crescută a activității, dar și un mai mare control al calității. Vor exista foarte multe idei inovative în ceea ce privește materialele utilizate în îmbuteliere, ce vor trebui sa fie din ce în ce mai prietenoase cu mediul înconjurător.
Aceste schimbări cu siguranță ca nu vor fi ușor receptate de către consumatori, fiind necesar un efort crescut din partea noastră, dar și a autorităților, pentru a comunica aceste modificări. Și pentru noi va fi o provocare sa acceptăm noile soluții, deoarece în absența unui istoric ce vizează modul în care aceste ambalaje reușesc să mențină sau să contribuie la creșterea calității vinului. Lista “inovărilor” va fi una lungă și impredictibilă, fiindcă în esență aceasta este rezultatul “creativității”.
Soiul nu mai reprezintă un argument calitativ de cumpărare
– Lucrezi în două DOC-uri diferite, ne poți spune care sunt, după părerea ta, argumentele cele mai importante de vânzare pentru fiecare dintre acestea, diferențele specifice fundamentale care merită aduse în lumină despre fiecare dintre ele?
Beciul Domnesc SA este compania care deține și exploatează plantații viticole în patru podgorii, respectiv în patru zone delimitate ce poartă numele denumirilor de origine Huși, Panciu, Odobești și Cotești. Aceasta situație ne-a permis o diversificare a portofoliului ce acoperă într-o măsură foarte mare preferințele consumatorilor noștri, iar în egală măsură ne-a permis să verificăm și să reconfigurăm percepția despre potențialul calitativ al unor anumite soiuri și, implicit, al regiunilor în care am plantat aceste soiuri. Doar un exemplu: deși în trecut, în conformitate cu bibliografia de specialitate, Podgoria Huși își susținea notorietatea în special prin vinurile albe, nefiind “recomandată” pentru înființarea plantațiilor cu soiuri de struguri negri, noi am reușit să demonstrăm contrariul. Pentru compania noastră – ca probabil pentru multe alte companii din țară – a fost o adevărată provocare stabilirea unor selecții de struguri, în special pentru proiectele de reconversie.
Astfel, încă prin primele proiecte, s-a decis înființarea de plantații cu soiurile Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, fapt ce s-a dovedit a fi un real succes, dacă ținem cont de calitatea vinurilor pe care le-am produs în această regiune, fie acestea vinuri roșii sau rose și pe care am reușit să le aducem pe primele poziții ale preferințelor consumatorilor noștri.
Care sunt elementele pe care ar trebui să punem accent în diferențierea vinurilor? Pe lângă elementele consacrate în timp – ca arealul viticol, soiul, anul de recoltă și alte elemente de aceeași factură – cred că în viitor vom avea și noi repere de diferențiere. De exemplu, dacă în urmă cu două decenii era foarte important pentru consumatorul român să existe pe sticlă numele unui soi de struguri, în prezent acest criteriu nu mai are aceeași relevanță, nu mai este considerat ca un reper calitativ în sine. Azi avem în piață foarte multe vinuri de calitate excepțională și care au fost obținute prin cupajarea mai multor soiuri.
Vinul românesc, o prezență încă sporadică pe piețele internaționale
– Unde vezi tu vinul românesc, pe o axă care la un capăt are Lumea veche (Franța, Italia, Germania, Spania, Portugalia) iar la celălalt capăt are Chile, Australia, Argentina, Nouă Zeelandă – cum o percepi tu și cum crezi că o percepe publicul?
Nu cred că este foarte relevant cum și unde percep eu existența României pe axa menționată. Cum o percepe publicul, da! Pentru publicul din România, vinul românesc este destul de singur pe axă, deoarece dintre țările enumerate de tine, prea puține comercializează volume considerabile pe piața românească. Sau, altfel spus, acestea nu prea sunt bine conturate pe axa internă. Datorită conservatorismului și creșterii considerabile a calității vinurilor românești, acestea continuă să fie majoritar prezente pe mesele românilor. Unde ne vede publicul din alte țări, de pe alte piețe? Greu de apreciat, deoarece la nivel de țară avem o prezența atât de mică și de aleatorie pe alte piețe încât nu cred că s-a conturat o percepție colectivă, ci doar cea a persoanelor care au cumpărat vinurile noastre. Dacă din totalul cumpărătorilor externi excludem și românii din diaspora – cei care sunt și marii noștri cumpărători externi – atunci cred că România nu este vizibilă pe axa menționată de tine.
Date fiind cele spuse anterior, cred cu tărie că eforturile tuturor producătorilor români, materializate în noile plantații și în noile tehnologii ce au contribuit la creșterea indiscutabilă a calității vinurilor românești, trebuie să se materializeze întâi într-o strategie națională de penetrare a altor piețe. Fără această strategie, în următoarele două decenii este posibil să nu mai avem tot atâta loc pe rafturi și nici în casele clienților noștri.
Caietele de sarcini trebuie să asigure un cadru corect și echitabil, iar ele pot fi actualizate
– Cum crezi că țin pe loc și cum propulsează caietele de sarcini actuale industria vinului din România? Dă-ne, te rog, exemple concrete de lucruri care crezi că ar merita schimbate și care ar merita păstrate, eventual aprofundate. Ce ți-ai dori tu, personal, să dispară sau să apară în domeniu?
Caietele de sarcini ar trebui sa exprime principalele regulile de producție, comercializare și etichetare din areale viticole pentru care sunt redactate. Depinde de fiecare dintre noi cum redactăm aceste caiete de sarcini pentru a nu le transforma în bariere și, în special, pentru a crea un cadru corect, loial și echitabil în care să-și găsească locul atât practicile curente din această industrie, cât și elementele cu caracter inovativ, cele cu ajutorul cărora putem creiona viitorul acestei industrii. Caietele de sarcini pot face obiectul modificărilor, pentru a fi puse în acord cu evoluția acestei industrii, legislația în vigoare la nivel național și comunitar și, nu în ultimul rând, pentru a fi un instrument ce contribuie la informarea consumatorilor. Caietele de sarcini au și prevederi comune, în special cele care sunt coroborate cu legislația în vigoare, dar au și prevederi particulare prin care pot fi stimulate și protejate niște atribute de distinctivitate. Acesta este și motivul pentru care nu pot răspunde eu în numele unei întregi industrii despre ce ar trebui păstrat și ce ar trebui eliminat.
Eliminarea arealelor viticole din numele unor soiuri ar dăuna elementului de distinctivitate care comunică povestea vinului
– Ce părere ai despre o posibilă rezolvare a restricției de utilizare pe etichete a unor nume de soiuri care conțin sau constau în denumiri de areale viticole protejate (Busuioacă de Bohotin, Grasă de Cotnari, Galbenă de Odobești, Mustoasă de Măderat, Negru de Drăgășani etc)? Crezi că ar trebui redenumite soiurile sau poate ar trebui utilizate sinonime (acolo unde ele există – dar unde nu există?). Vezi posibilă o reglementare de tipul soiului Sangiovese – care are nume diferite în funcție de regiunea în care este cultivat, iar acestea sunt numele menționate pe etichetă?
Consider că o astfel de restricționare este de natură a distruge și ultimele elemente de distinctivitate pe care te poți baza și prin care poți comunica consumatorilor povestea ce stă în spatele fiecărei sticle de vin pe care o punem pe piață. Îmi amintesc că în urmă cu mulți ani, existau pe piață vinuri în a căror etichetare erau utilizate niște sintagme care în ochii unui consumator neavizat le făceau să treacă drept vinuri de calitate. Unele dintre soiurile astfel “plagiate” erau Tămâioasă Românească și Busuioacă de Bohotin. Am auzit și eu voci care susțineau că, în loc de Galbenă de Odobești, să fie menționat în etichetare soiul “Galbenă”; în loc de “Busuioacă de Bohotin”, să utilizăm denumirea „ Busuioacă”…
Dacă tot vorbeam de „tradiție” și de elemente de distinctivitate, cât de distinctiv ar fi “soiul” Galbenă și cum ar informa el corect consumatorul? Cum mai diferențiem și mai ales cum mai urmărim trasabilitatea, originea geografică și specificul unui soi, când am putea utiliza în etichetare “Galbenă” atât pentru Galbenă de Odobești, cât și pentru Galbenă de Ardeal – acesta din urmă este unul dintre sinonimele admise pentru Fetească Regală. Dacă în plantațiile din România avem Muscat Rouge de Frontignan, vinul poate purta această denumire de soi sau poate fi înlocuită cu sinonimul Tămâioasă Roză sau Busuioacă de Bohotin? Care ar fi denumirea sub care trebuie etichetat vinul și pe care consumatorii noștri să o recunoască?
Vinurile românești peste granițe: din păcate, sunt mai puțin cunoscute decât în perioada feudală
– Ai făcut / ai face pelin? Crezi că pelinul poate fi definit ca produs tradițional românesc și marketat după modelul retsinei grecești – ar avea sens un de demers la scară națională, care ar fi rezultatele posibile? Știu că din punctul de vedere al multor enologi pelinul înseamnă doar o formă de valorificare a vinurilor cele mai sărmane, cele mai modeste – care e părerea ta?
După privatizarea companiei, aceasta nu a produs vin pelin, ceea ce nu înseamnă însă că nu va produce niciodată acest produs vitivinicol. Nu știu în ce măsură vinul pelin ar trebui să fie definit ca un produs tradițional românesc și cu atât mai puțin dacă acesta ar trebui marketat conform sugestiei tale, în condițiile în care nici până în prezent nu s-a reușit convingerea autorităților din România să facă o strategie națională pe termen mediu și lung, prin care să fie susținut și promovat “vinul românesc”. Viticultura și vinificația sunt activități tradiționale ale României și nu cred că ar trebui să începem cu detaliile, ci cu întregul, în creionarea unei strategii naționale.
Cred cu tristețe că vinul românesc era mai cunoscut peste graniță în perioada feudală decât este cunoscut în prezent, ori asta ar trebui să ne dea de gândit. Dacă ne uităm și la viteza și coerența cu care s-au mișcat alte state din jurul nostru în materia stabilirii unor strategii în domeniu, cred că s-a pierdut destul de mult timp. Până nu ajungem să fim recunoscuți peste granițele țării pentru calitatea produselor noastre, este pierdere de timp să discutăm despre denumirile soiurilor și despre posibilitatea de a transforma în produse tradiționale băuturile aromatizate pe bază de vin sau vinurile aromatizate.