Calendarul evenimentelor semnate de Cramele Recas a continuat, la inceputul lunii mai, cu o degustare de patru vinuri – cu un senzational Cuvee Uberland pe post de vedeta a serii – in compania gustarilor de la Taverneria La Gigi. Sarind direct la concluzii, putem spune doar: da! Uberland e un vin romanesc ce ar putea fi dus oriunde in lume, fara teama. Sau fara alta teama decat defectul de dop, dat fiind ca alegerea plutei a fost usor riscanta.
Ce ar fi trebuit spus inainte de concluzia de mai sus: vinurile din Sicilia s-au transformat din masculi fotomodel cu slujba de noapte in recuperari de creante in directori de banca intimidati de suma pe care te-ar ruga sa o platesti la timp. In alte cuvinte: La Segreta Bianco, un vin care „lovea” in urma cu un an printr-o aciditate aproape brutala, s-a „linistit”, iar Chardonnay-ul care ocupa peste 50% din cupaj a inceput sa domine prin nuante amabile de unt si vanilie. La Segreta Rosso, care anul trecut imbia la discutii lungi, cu nuante numeroase, ferme, dar care nu lasau mult loc de comentarii (nivelurile de adresare senzoriala fiind relativ clare si usor de descifrat), a devenit un vin care poate fi la fel de bine „baut cu burta”, studiat, pus langa pastrame sau gratare, dar si asortat la mancaruri ceva mai elaborate. Pe scurt, un vin pentru aproape orice circumstante, si cu un mic avantaj nascut din pretul relativ prietenos.
O surpriza cel putin la fel de placuta a fost Soave-le de la Masi, care exploda de tinerete pe vremea Vinvest-ului din 2008 si care a dobandit astazi o trena eleganta, vizibil mai aproape de standardul de expresivitate al producatorului, mai bine cunoscut prin seriile sale de Amarone.
In fine, Uberland. Cuvee Uberland.
Pus in acest context, Uberland copleseste fara ezitare martorul degustarii. Luati popularul Syrah de la acelasi producator, inmultiti placerea si profunzimea de macar cinci ori (cat face si diferenta de pret), si veti gasi unul dintre cele mai bune vinuri romanesti produse vreodata si, pana acum, cel mai bun vin facut prin dealurile Timisului. Este un vin elegant, care isi incepe discursul amical, cu note de cirese bine coapte, ceva visine, un aer vag de fragi si multa vanilie de butoi de stejar bine ars, pentru a evolua mai tarziu spre frunze groase (brusturime), un strop de pamant gras proaspat sapat, cu un finis aproape italian in complicatii, francez in catifelare si romanesc in sinceritate.
Personal, am vazut acest vin ca fiind putin prea repede scos pe piata. Un mic surplus de „viata” il face sa dea o prima impresie de vin astringent, amanunt care dispare deja de la a treia – a patra inghititura. Poate ca inca trei luni de tinut „la secret”, de-acum incolo, i-ar fi prins bine. Fiind deja lansat, il vad mai degraba deschis inainte de prima caldura din 2010.