Am pus trei întrebări mai multor experți străini care au făcut parte din juriul IWCB 2018. Unii dintre ei au mai vizitat România, alții au fost acum prima dată la noi. Întrebările au fost: “Care au fost soiurile de struguri sau regiunile viticole care v-au stârnit mai mult atenția și ar putea fi interesante pentru piețele străine?”; “Unde vedeți locul României – în Lumea Veche sau în cea nouă a vinului?” și “Stilul de viață, vinul, mâncarea, istoria – care credeți că este cel mai important element cu care vinul românesc ar putea avea impact internațional?”.
Charine Tan: Feteasca regală întrunește multe calități
„Feteasca regală mi-a stârnit cel mai mult atenția: e un vin proaspăt, aromat și floral. Are o aciditate bună și compuși fenolici complecși, câștigă prin contactul cu lemnul de stejar, poate fi vinificată și în variantă cu macerație mai îndelungată pe pielițe, dar și în cea efervescentă. Este cel mai plantat soi în România, așa că atât din perspectiva de marketing cât și din cea a volumului deja prezintă avantaje: un singur soi care întruchipează atât de multe valențe”, e de părere Charine Tan. Ea crede că vinul românesc înclină către stilul de Lume nouă, dar e de părere că această înclinație este “an unsexy angel” și că mai degrabă ar trebui să se orienteze către un concept de tipul “Noua Europă” sau “Lumea străveche a vinului” – la intersecția dintre cultura modernă occidentală a Dunării și cea străveche a Mării Negre.
În ceea ce privește elementele “de forță” pe care ar trebui să le utilizeze vinul românesc pentru a se promova, Charine Tan consideră că ar trebui folosit un întreg ansamblu: “Abordarea holistică, rurală, culturală – unde întreaga comunitate a unui sat ar trebui să ofere diferite valori turismului enologic. Utilizați turismul viticol pentru a crea dezvoltare economică sustenabilă, faceți-i pe vizitatori – sau consumatori – să se simtă ca niște eroi care ajută la creșterea și dezvoltarea comunităților locale, căci banii cheltuiți de ei ajung direct în buzunarele localnicilor! Vorbiți despre felul în care România a fost, la un moment dat, “nivelul zero” al vinului, pentru a scoate în evidență semnificația și misterul soiurilor de struguri locale”, spune co-autoarea a trei cărți – despre vinurile din Caucaz, Croația și Santa Barbara (USA).
Sue Veseth (editor colaborator TheWineEconomist.com): Calitate, înainte de a promova regiuni sau soiuri locale!
“România are noroc să dispună de mai multe regiuni viticole respectabile și de soiuri locale. Totuși, cred că primul pas pentru extinderea pe piețe străine este acela de a consacra “marca România” ca un însemn al calității, înainte de a încerca să promoveze regiunile sau varietățile locale de struguri. Construirea “mărcii România” necesită o colaborare între producătorii de struguri și vinuri și asociațiile de profil și guvern și persoanele care promovează cultura vinului, ca și alte părți interesate”, crede Sue Veseth. Ea este convinsă că “argumentele cele mai importante ale vinului românesc pe piața internațională sunt: calitate; calitate; calitate. Odată ce această poziționare de țară e realizată, și celelalte mesajele vor fi convingătoare: stil de viață, istorie, gastronomie și altele”.
Mike Veseth: Turismul oferă experiențe prin care lumea să aprecieze vinul românesc
“Consumatorii internaționali caută ceva diferit, unic. România e norocoasă să-și fi păstrat o serie de soiuri autohtone care produc vinuri deopotrivă distinctive și delicioase. Soiurile internaționale vor fi importante pentru piața locală și pentru unele piețe de export unde prețul este factor cheie, dar dacă vreodată va fi ca România să pentreze piețele internaționale asta se va realiza prin soiurile locale”, e convins profesorul Mike Veseth. El e de părere că România – ca și Georgia, care-și revendică 8.000 de ani de istorie în domeniu – este deopotrivă nouă și veche: “E util să aveți o asemenea istorie în producerea de vin, dar ar fi o eroare să credeți că doar istoria poate duce la succes în piețele de azi”, avertizează el. El leagă succesul vinului românesc de o creștere a numărului de turiști internaționali (nu doar turiști interesați de vin, ci turiști, în general): “Consumatorii de azi află cel mai bine despre mâncare, vin, istorie și cultură prin experiențe directe – iar turismul care oferă astfel de experiențe poate crea o oportunitate pentru străini de a aprecia vinurile românești”.
Michel Blanc: stilul de viață românesc, modernitatea și raportului bun preț-calitate
“Dealu Mare, regiunea din apropierea Iașului și Vrancea” sunt zonele pe care Michel Blanc le-a cunoscut mai bine în România (prin intermediul participărilor la IWCB) și care crede că ar putea stârni interesul consumatorilor internaționali. El e de părere că țara noastră aparține deopotrivă Lumii vechi (prin soiurile autohtone) și Lumii noi a vinului (prin tehnologiile folosite și prin modelele de business practicate). El crede că stilul de viață al românilor, modernitatea vinurilor, raportul bun preț-calitate și “noutatea gusturilor” sunt argumentele care ar putea convinge consumatorii internaționali.
Matthew Horkey: Negru de Drăgășani și Crâmpoșia selecționată!
“Zona Drăgășani, în ansamblul ei, este fascinantă prin frumusețea ei și prin faptul că acolo producția este derulată majoritar de jucători mici. Dar și soiurile Negru de Drăgășani și Crâmpoșie selecționată sunt interesante acolo”, spune scriitorul și co-autorul site-ului ExoticWineTravel.com, Matthew Horkey, care spune că deși tradiția românească e una veche, stilul de vinificare este unul de Lume nouă, “definitely”. El crede că ospitalitatea oamenilor și frumusețea locurilor ar trebui folosite mai mult în promovarea vinurilor, la fel ca și povestea soiurilor locale și a unor stiluri de vinuri de tradiție precum “vinurile dulci de Cotnari”.
Richard Pfister, scriitor și expert în analiza senzorială: Istoria și strugurii locali! Fetească neagră, Zghihară…
“Feteasca Neagră, cu siguranță, e un strugure mare: poate fi vinificat în stil concentrat și rotunjit – pentru majoritatea consumatorilor – dar și în stil mai ușor și mai proaspăt, pentru amatorii internaționali interesați de calitate. Un alt soi interesant este Zghihara, păcat că e prea puțin plantat pentru moment”, spune Richard Pfister. El crede că, printr-o comunicare susținută bazată pe realitățile dovedite de tipul culturii Cucuteni, în câțiva ani România ar putea ajunge să fie percepută ca un producător “de Lume veche” (în momentul de față, fiind considerată un amestec între aceasta și Lumea nouă). “Pentru mine, impactul pe piețele internaționale poate fi făcut prin istoria și soiurile locale – e cel mai bun mod de a dezvălui diferențele interesante cu care vine România”, spune Pfister.
