FENAVIN – cultura vinului la spanioli

Dar avem si noi targuri de vin în Romania. Nimic mai fals. La noi sunt codrii verzi de brad, sunt fete frumoase, au început sa apara chiar si vinurile, dar targurile de vin, mai putin. Sigur ca tu, ca roman, te bucuri la un Goodwine, la un VinVest sau la alt eveniment la care ai posibilitatea sa testezi vinuri de la mai multi producatori. Iar cand acestia sunt în numar mai mare de 30, esti tentat sa ai impresia ca ai participat la un grandios festival al vinului. Poate la fel as fi sustinut si eu daca n-as fi avut sansa sa particip, între 10 si 12 mai, la FENAVIN. Mai precis Feria Nacional de Vino, adica Targul National al Vinului. Spaniol, cata vreme evenimentul a avut loc în chiar centrul Spaniei, la Ciudad Real. Si, într-adevar, la aceasta sarbatoare a vinului participa numai producatori din Spania. Anul acesta, la a sasea editie, au fost prezente la targ 1197 de crame. Adica 1197 de producatori au avut cel putin un om care a prezentat vinurile la unul dintre cele 600 de standuri repartizate în cele 8 pavilioane ale expozitiei. În realitate, la targ au fost vinuri de la mult mai multi producatori. Pentru ca, atentie, pe langa standurile de firma, existau si spatii destinate regiunilor care au capatat blazonul Denominacion de Origen – în mare, echivalentul DOC-ului nostru -, unde gaseai cam tot ce se produce mai bun pe meleagurile respective.

Publicitate
Vinarte

Asa am avut eu sansa sa ma mai bucur o data de un San Roman din Toro, un vin pe care inclusiv ceilalti reprezentanti ai regiunii de langa Valladolid îl considera printre primele trei ale zonei. Însa asta e o alta poveste.

FENAVIN este, însa, mai mult decat un imens spectacol al vinului. Poate ca este normal ca tara cu cea mai mare suprafata viticola din lume sa aiba multi producatori. Dar surprinde implicarea enorma a statului în buna desfasurare a acestui festival. Din cele 3 milioane de euro cheltuiti pentru organizarea acestei a sasea editii, 1,2 milioane au provenit doar din bugetul regiunii Castilla-La Mancha. Datorita acestor bani a fost posibil ca la acest targ sa participe 12.182 de cumparatori si importatori din 55 de tari. Inclusiv din Romania. Si sa aiba loc, în cele trei zile ale Targului, peste 140.000 de contacte comerciale. Sigur, nu se vor materializa toate. Dar cateva contracte tot se vor semna si atunci Spania va avea de castigat.

Publicitate
IPPU

PASIUNE: FOTBAL SI VIN

Dar FENAVIN mai are un rol. Cel educativ. Si îsi propune sa readuca vinul pe mesele spaniolilor. Care, ca si noi, romanii, au cam dat-o pe bere. „E anormal ca în tara cu cea mai mare suprafata viticola consumul de vin sa reprezinte doar un sfert din cel de acum 20 de ani”, spunea, într-o conferinta de presa, Nemesio de Lara, presedintele guvernului regional Ciudad Real, dar si al FENAVIN. Printre masurile la care se gandesc acum spaniolii se numara chiar si impunerea unui pret maxim cu care sa poata fi vanduta o sticla de vin la un restaurant. Tocmai pentru a încuraja consumul. Evident, responsabil.

Si nu e de mirare, pentru ca reprezinta o tara în care pana si multimilionarii din fotbal s-au apucat sa faca vin. E cazul lui Andres Iniesta, devenit un gen de semizeu al locului dupa ce a înscris golul care a adus Spaniei titlul mondial la fotbal. El, personal, n-a fost la targ. Pe 11 mai, zi în care jucatorul Barcelonei împlinea 27 de ani, avea meci cu Levante. S-a terminat 1-1 si Barca a cucerit al treilea titlu consecutiv în Spania. Iniesta, cel care a cumparat proprietatea pentru ca tatal sau îsi dorea enorm sa aiba vie, a creat chiar un vin special pentru botezul fetitei sale. Se cheama Valeria, DO Manchuela, si a fost scos într-o editie limitata. 1400 de sticle, pe care Andres le va face personal cadou prietenilor si invitatilor.

Asta ca sa nu amintesc de initiativa rivalilor de la Real Madrid, care au creat o „bodega” numai pentru ca aveau nevoie de un loc în care sa se poata întalni în liniste. Si asa, Manolo Sanchis, Butragueno, Michel, Martin Vasquez si Aitor Karanka, „La quinta del Buitre”, dupa cum li se spunea pe cand jucau la Real, au faurit „Casalobos”, un cupaj de Syrah, Cabernet Sauvignon, Petit Verdot si Tempranillo.

Povesti sunt cu miile. Cert este ca, daca aveti ocazia, mergeti la FENAVIN. E o veritabila Mecca pentru pasionatul de vin. Iar daca nu ajungeti, încercati vinurile spaniole. Poate si numai pentru ca, la aceeasi calitate cu cele frantuzesti sau italiene sunt, în general, mult mai ieftine.

One thought on “FENAVIN – cultura vinului la spanioli

  1. Da, aveti perfecta dreptate, cand se strang peste 30 de producatori si importatori la un eveniment de vinuri din Romania, exista impresia si sentimentul ca este o mare realizare. In fapt, este o mare realizare sa strangi mai mult de 20 de producatori romani si voi ati experimentat asta la zilele vinul.ro. In asta consta diferenta intre ceea ce se intampal la noi si ce se intampla peste hotare. Povestesti despre Fenavin, poate ar fi fost mai relevant daca ai fi fost la Vinaria, la vecinii nostri de la sud de Dunare. Au avut peste 300 de expozanti, producatori, importatori sau standuri de tara, cum a avut Africa de Sud. Pai cand in Romania o sa se stranga 100 de producatori la un targ, o sa fie un moment absolut memorabil care ar trebui pus in calendar cu litere rosii.

Comments are closed.