Feteasca alba, fara perspective la raft

pahare-vin-albDescendent direct din Feteasca neagra, Feteasca alba nu prea a reusit sa se ridice la nivelul popularitatii soiului din care se trage, iar in privinta calitatii vinurilor obtinute din acest soi, pe rafturile magazinelor, cu mici exceptii, acest lucru este si mai evident. De fapt, daca te uiti la oferta din retail, Feteasca Alba nu pare decat o verisoara de a treia spita soiului mai sus mentionat, mai sleampata, mai neingrijita si cu un usor handicap de exprimare.

Acestea sunt cateva din concluziile pe care editorii Vinul.Ro le-au tras in urma degustarii in orb a celor 11 vinuri Feteasca alba, achizitionate direct de pe rafturile magazinelor, cu preturi cuprinse intre 8,8 si 25,8 lei. Media acestei sesiuni de degustare: 66,5 puncte. In momentul in care am achizitionat vinurile, ne asteptam sa gasim mai multe vinuri tinere, din recolta anului trecut, insa realitatea de la raft a fost cu totul alta. Vinul cu cel mai mare punctaj (75 de puncte), Domeniul Coroanei Segarcea 2009, a fost si cel mai tanar vin din aceasta degustare, si, fata de celelalte vinuri, pe langa constructia echilibrata si aromele intense si placute, a avut si avantajul tineretii de partea sa.

Urmatorul vin ca punctaj, Jidvei 2008, ne-a dat un pic de munca, din cauza unor tonuri dezagreabile, insa caracterul comercial si notele sprintare neau determinat sa-i acordam 70 de puncte, limita de jos a vinurilor peste medie. Restul vinurilor degustate s-au situat sub aceast prag, dintre acestea o evolutie mai rasarita avand vinurile Vinul Cavalerului 2007 (69 de puncte) si Prahova Valley Reserve 2008 (68 de puncte), vinuri decente, depunctate insa pentru lipsa de personalitate si perspectiva, respectiv pentru deficitul de tipicitate. Despre celelalte vinuri nu prea sunt multe de zis, deoarece si ele se exprima in acelasi mod.

Vinuri imbatranite, „descarnate”, cu arome dezagreabile cauzate de o viata prea lunga pe raft si o pastrare neadecvata. De asemenea, in aceasta degustare au existat si reprezentanti care ne-au determinat sa ne indoim de originea lor naturala.

feteasca-alba

PROFIL DE SOI FETEASCA ALBA

ORIGINI: soi autohton romanesc aparut in spatiul dintre Carpati si Nistru, ca urmare a unei selectii populare din soiul Feteasca neagra.
PRODUCTIE MEDIE LA HECTAR: 6-8 tone/ha
CANTITATE DE ZAHAR ACUMULAT: 180-220 g/l
TARIE ALCOOLICA: 11-12,5 % vol. alc.
CULOARE: galben verzui, galben-auriu
AROMA: fagure de miere, flori de vita de vie
GUST: echilibrat, fin, citric, miere de salcam
POTENTIAL DE MATURARE: 1-2 ani

FETEASCA ALBA, DOMENIUL COROANEI SEGARCEA 2009
DOC-CMD Segarcea
12% vol. alc., sec
Producator: Domeniul Coroanei Segarcea
Un vin sprintar, cu arome intense si placute ce amintesc de citrice, caise verzi, flori albe si miez de paine alba, cu atingeri dulcege de miere. Gustul vioi se desfasoara sub aceeasi amprenta aromatica, evolutia sa fiind sustinuta de aciditatea placuta. Finalul este un pic cam scurt, dar lejer.
Pret: 18,9 lei
75 de puncte

domeniul-coroanei-segarcea-feteasca-alba-2009-tfz-300_mg_7010

FETEASCA ALBA, JIDVEI 2008
DOC-CMD Jidvei
11% vol. alc., sec
Producator: Jidvei
La primul contact dezvaluie niste note aromatice mai putin placute, reductivsavonificate, amintind de bomboane si flori uscate. Cu timpul acestea dispar descoperind niste note florale. Avantajul lui este ca este foarte comercial, mineralsalciu si vinos, pe placul multor consumatori, ajutat de notele de mar, de aciditatea ridicata, dar si de amareala de samburi de caisa.
Pret: 10,54 lei
70 de puncte

jidvei-feteasca-alba-2008-tfz-300_mg_7028

FETEASCA ALBA, VINUL CAVALERULUI 2007
IG Dealurile Munteniei
12% vol. alc., sec
Producator: SERVE
Evolutie destul de buna, dar nu are personalitate si nici perspectiva. Un vin comercial, cu arome proaspete de caise verzi, polen si carcei de vita de vie. In atac se simt niste senzatii dulcege, care dispar lasand locul unei usoare astringente. Este subtire, cu un final amarui.
Pret: 18 lei
69 de puncte

vinul-cavalerului-feteasca-alba-serve-tfz-300_mg_8667

FETEASCA ALBA, PRAHOVA VALLEY RESERVE 2008
IG Dealurile Munteniei
12% vol. alc., demisec
Producator: Cramele Halewood
Un vin cu mare succes la public, popular, insa depunctat mai ales pentru lipsa sa de tipicitate. Aromatic dezvolta note de salcam, bomboane, trandafiri si mere verzi. Gustul de mere este scurt, fara personalitate, usor vegetal, cu un final amarui.
Pret: 13,3 lei
68 de puncte

prahova-valley-reserve-feteasca-alba-cramele-halewood-2008-tfz-300_mg_7001

FETEASCA ALBA, DIVIN 2006
DOC-CMD Dealu Mare
12,5% vol. alc., sec
Producator: Domeniile Sahateni
Culoarea galben citron ii tradeaza starea de oxidare, aromele florale si miere fiind transformate in tente savonificate. Vin imbatranit si scurt, cu aciditate ridicata si niste iutiri de carbohidrati. Aciditatea este mult mai persistenta pe final.
Pret: 9,9 lei
68 de puncte

divin-feteasca-alba-2006-tfz-300_mg_7006

FETEASCA ALBA, BUCIUM
DOC-CMD Bucium
11% vol. alc., demidulce
Producator: Bucium SA
Nasul aduce note mai deschise, de flori de salcam, samburi de mar si flori uscate. Gustul, in schimb, este dulce-salciu, de caise verzi si samburi de mar. Este dezechilibrat, fara forta si fara personalitate.
Pret: 9,8 lei
68 de puncte

bucium-feteasca-alba-tfz-300_mg_7011

FETEASCA ALBA, URLATI 2006
DOC-CMD Dealu Mare Urlati
12% vol. alc., sec
Producator: Domeniile Dealu Mare Urlati
Arome impersonale, cu tente verzi, cu un pic de fan uscat si drojdii. Gust scurt, acid, cu note finale oxidative. Nu este un vin dezagreabil, dar este pe final de viata.
Pret: 25,8 lei
67 de puncte

domeniile-dealu-mare-urlati-feteasca-alba-2006-tfz-300_mg_69981

FETEASCA ALBA, VARFUL CU DOR 2008
DOC Dealu Mare
12,5% vol. alc., sec
Producator: Oenoterra
Imbatranit mult prea repede, cu arome de mar batut si flori uscate, reductiv-oxidative. Gustul subtire, oxidativ are niste tente neplacute, uleioase, si in acelasi timp vine si cu niste note verzi, prafoase. Un vin inexpresiv, subtire, cu final acru-amarui.
Pret: 12,9 lei
66 de puncte

varful-cu-dor-oenoterra-feteasca-alba-2008-tfz-300_mg_7026

FETEASCA ALBA, SECRETUL LUI BACHUS PIETROASA
IG Dealurile Munteniei
10,5% vol. alc., demidulce
Producator: Bachus SA
Nas oxidat, cu arome bahlite, de mar batut. Gustul este foarte mieros, apos, cu un final amarui. Nu are structura, este salciu si prafos, amintind de apa de trandafiri.
Pret: 8,8 lei
60 de puncte

secretul-lui-bachus-feteasca-alba-pietroasa-tfz-300_mg_7040

FETEASCA ALBA, PIETROASA 2006
IG Dealurile Munteniei
11% vol. alc., demisec
Producator: Bachus SA
Culoare galben-ceara, de vin invechit si arome neplacute, reductive, care aduce tonuri de ciuperci fierte. Gustul este la fel de neplacut, salciu si scarbos.
Pret: 14,5 lei
57 de puncte

pietroasa-feteasca-alba-2006-tfz-300_mg_7022

FETEASCA ALBA, DOMENIILE SAHATENI 2006
DOC-CMD Dealu Mare
11,5% vol. alc., demidulce
Producator: Domeniile Sahateni
Un vin care, din pacate, a stat mult prea mult pe piata. Din paleta aromatica nu se mai fac simtite decat niste note oxidativ-reductive, de mar batut, combinate cu niste tente verzi. Gustul, dominat de senzatii dulci, este subtire, cu un final acru, si o aciditate ridicata.
Pret: 10,9 lei
64 de puncte

domeniile-sahateni-feteasca-alba-demidulce-2006-tfz-300_mg_70171