A cincea ediţie a festivalului vinului şi culturii de la Stara Zagora a adus şi o premieră pentru acest eveniment: vinurile româneşti. Nu, nu a venit niciun expozant, însă la rugămintea Galinei Niforou, organizatoare a festivalului Avgustiada, subsemnatul a susţinut un Masterclass având ca obiect vinuri obţinute din cele mai reprezentative soiuri româneşti, Fetească albă şi neagră.
N-o să povestesc foarte mult despre Avgustiada. Chit că ar merita, pentru că, an de an, festivalul este mai reuşit şi mai bine organizat. Constantele au rămas: salonul de vinuri a avut loc tot printre ruinele expuse la primul nivel al Muzeului de Istorie din Stara Zagora; au fost din nou peste 25 de expozanţi, unii dintre ei în premieră la o astfel de manifestare; au fost şi vinuri străine, nu doar bulgăreşti; am avut din nou spectacol la operă şi cină de gală. Şi, nu în ultimul rând, Mustafa Chamlica, producătorul de vinuri din Turcia despre care v-am mai povestit, ne-a încântat din nou cu câteva vinuri, mai ales cu Papaskarasi 2015, poate cel mai reuşit de la apariţia vinului. Dar şi cu o premieră, adică primul Kalecic Karasi realizat în crama din Masivul Strandja. Un vin roşu care, ca structură, aduce cu Papaskarasi, adică e destul de diafan, dar care, pe plan aromatic, merge mai mult în direcţia fructelor negre şi a condimentelor. Frumos…
O să menţionez, mai pe larg, noutăţile. Şi, normal, o să încep cu Concursul de Miss, că oameni suntem… Daaaaa, o idee excelentă, am şi făcut lobby ca să intru în juriu, dar n-a ţinut. Oricum, nu m-am supărat, pentru că n-au existat nici defilarea în costum de baie, nici discuţii individuale cu concurentele, plus că s-a vorbit numai în bulgară. Plictisitor, aţi spune, numai că acest concurs a avut un scop. Anume acela că primele trei clasate, „Ţariţa Avgustiada” şi cele două Prinţese, vor fi, timp de un an, ambasadoarele vinului bulgăresc şi ale oraşului Stara Zagora. Vor fi prezente la toate evenimentele dedicate vinului, la spectacole de operă, la concerte de muzică de diferite stiluri, la conferinţe şi simpozioane, vor interacţiona cu grupuri de turiştii, bulgari şi străini, pentru a le povesti despre vinul bulgăresc şi despre frumuseţile şi atracţiile oraşului. Interesant…
O altă noutate a fost Cina Vinului Balcanic, organizată ad-hoc de câţiva dintre producătorii prezenţi la festival. O cină în care respectivii producători au adus, pe lângă vinurile lor, şi câteva vinuri provenind din întreaga Peninsulă Balcanică. Ba chiar şi de mai departe, pentru că am avut ocazia să degust şi un vin extrem de interesant, un fel de combinaţie între Jerez sec şi Porto, realizat în Priorat. Nu că aş fi mare fan, dar struţocămila există şi merită menţionată. Din păcate, niciun vin românesc nu a fost adus la masă. De fapt, a fost adus unul, dar efectiv le-am interzis să se atingă de el. Nu mă întrebaţi ce era, că nu spui. Oricum, nu ne-ar fi făcut deloc cinste…
„Poate fi găsit în Bulgaria?”
Şi, da, a mai fost o premieră. O prezentare a unor vinuri româneşti, din soiuri româneşti. Care a strâns peste 30 de persoane, cele mai multe doritoare să guste pentru prima dată în viaţa lor un vin de la nord de Dunăre. Dar şi câţiva cunoscători, enologi sau proprietari de crame, interesaţi să afle nivelul concurenţei. Oameni care mi-au spus, înainte de Masterclass, că „Poate pe roşii stăm mai bine, dar pe vinuri albe sunteţi mult în faţa noastră” sau „Noi, cu Mavrud şi cu Rubin, putem produce vinuri extraordinare, puternice, complexe, cu mare potenţial de învechire, dar voi, cu Feteasca neagră, puteţi cuceri piaţa, pentru că, fiind mai lejeră, mai diafană, este mai aproape de trendul internaţional”. Oameni pregătiţi, ce mai. Chiar şi aceştia, însă, au rămas impresionaţi de vinurile prezentate. Şi, dacă e să mă iau după aplauzele de la final – sigur, puteau fi de complezenţă sau de bucurie că s-a încheiat, că i-am ţinut aproape două ore -, dar şi după întrebările care mi-au fost adresate, cred că şi de prezentare. Mulţi au întrebat despre diferitele metode de vinificaţie, despre originea materialului săditor, despre numărul de tratamente. Aţi ghicit, erau profesioniştii. Dar cele mai multe întrebări au fost dacă vinurile din prezentare pot fi găsite în Bulgaria. Fiecare a avut cel puţin două favorite, iar notele au fost chiar şi peste aşteptările mele. Nu mă credeţi? Vă prezint mediile obţinute de cele opt vinuri…pentru că i-am rugat pe participanţi să noteze, dacă vor. Peste 20 dintre ei au vrut, aşa că putem vorbi de o medie sugestivă. Deci…
Fetească albă Colocviu la Atena, 2015 – CV Cotnari – 85,71
Fetească albă Serafim, 2014 – Licorna WineHouse – 86,57
Fetească albă Maria, 2014 – Jidvei – 86,71
Fetească albă Terra Romana, 2013 – SERVE – 90,14
Fetească neagră Cotnari Domenii, 2014 – CV Cotnari – 88,95
Fetească neagră Serafim, 2014 – Licorna WineHouse – 86,76
Fetească neagră Terra Romana, 2013 – SERVE – 88,76
Fetească neagră Melgis, 2012 – Petro Vaselo – 90,00
Sigur, piaţa bulgărească nu este ofertantă pentru producătorii români, pentru că nu e o piaţă în care să poţi realiza volume. Dar asta nu înseamnă că ea nu există, că nu are iubitori de vin, dornici să încerce noi experienţe. Dacă o excludem din start, riscăm ca, în eventuale degustări, vinul românesc să fie reprezentat de cine ştie ce exponat cel puţin îndoielnic. Şi asta ar fi cea mai mică pierdere…Aşa cum bulgarii încearcă să intre tot mai puternic pe piaţa noastră, poate că ar fi bine să le răspundem cu aceeaşi monedă. Aşa cum s-a văzut mai sus, vinul românesc de calitate este apreciat, ba chiar lăudat. Nu şi prezent, din păcate.