Florin Chilian: „Se invata mult din tacerile pe care le naste vinul“

De cand cu campaniile legate de drepturi de autor sau de diverse cauze umanitare, numele lui Florin Chilian s-a facut tot mai des auzit, provocand tot soiul de reactii, mai mult sau mai putin pozitive din partea publicului. Cert este doar ca ceva valva se naste de fiecare data cand deschide gura.

Publicitate
Domeniul Bogdan

Intr-un interviu din Jurnalul National, spuneai ca au ramas din copilarie doua amintiri: foamea si dorinta de a fi infiat. Ce gust avea foamea? Se nastea din pofta, avea un obiect?

Nu exista pofta pentru ceva anume, era vorba de o foame absurda, alba, o senzatie pura de foame acuta, nu exista termeni de relationare in afara ei. Din fericire, acea energie s-a transferat in ceva constructiv. Si nu ma refer la genul de constructie care se teme sa nu-si gaseasca sfarsitul in closet, la astea am renuntat… Pot spune ca mam obisnuit cu foamea, am investit in impacarea mea cu mine. Din gusturile copilariei pot sa amintesc ceaiul de zahar ars. Si-mi mai aduc aminte de zilele in care asteptam sa vina toamna, sa arunce vecinii porumbul pe fereastra, porumbul fiert care se intarise. Stiam unde sa ma duc sa caut, cat era cartierul Titan de mare… si era mare cat Brasovul.

Publicitate
Domeniul Bogdan

Te simti o implinire a visului american? Ai ajuns de la dormit in canale la lider de opinie, la personalitate muzicala…

Nu, in nici un caz nu… Pe rand – ca personalitate muzicala, am zis intotdeauna ca, daca o voce ca a mea ajunge sa conteze, atunci Romania are o are problema, cu totii avem o mare problema… Iar ca lider de opinie, iar nu e cazul. Am vorbit mult in ultima vreme pentru ca am dorit sa fac din nou sa vorbeasca vocile care conteaza. E aberant ce se intampla… Face unul o vizita la Neptun, arata o maimuta si vocile care ar fi trebuit sa se auda – tac. S-au evaporat! Este dureros sa vezi ca se retrag, rand pe rand, toti cei care ar fi avut ceva de spus. De-aia am iesit atat de mult in fata, am vrut sa-i zgandar, sa-i fac sa reactioneze. In fine, a mai fost un motiv important care m-a determinat sa-mi inmultesc aparitiile: trebuia sa creez un personaj, un anume tip de personaj, sa se iste valva, ca sa pot sa vand “Autistul – Nu-l mai goniti pe Brancusi”. Si acest album, in sine, este in primul rand ceva ce doresc sa inapoiez Cetatii, este motivul pentru care am acceptat sa-mi pun pielea la saramura in atatea ocazii.

INTRE ARTA SI UMANISM

Deci nu candidezi…

Din pacate, zvonurile astea nu pot fi impiedicate. Sunt cativa imbecili care tot incearca sa alature numele meu de un partid sau de altul. Nu e nimic adevarat, nu am nici o legatura cu partea asta a lumii. Am mers cu Geoana in campanie din doua motive: ca sa nu fiu langa Basescu – si cine a vazut coperta de la „Zece porunci“ intelege ce parere aveam despre domnia sa dupa sase ani de presedintie; si, mai important decat atat, ca sa-i multumesc unui om pentru un gest – Mircea Geoana a avut o contributie enorma la o donatie de 60.000 de euro pe care am strans-o pentru un baiat de clasa a XI-a, bolnav de cancer. Cine crede ca activitatile mele au vreo legatura cu politica, ar trebui sa vada ce am vazut eu, s-o vada pe mama acelui copil… Dorinta mea adevarata, singura dorinta, de altfel, este sa trezesc vocile care conteaza, sa-i fac sa mai lase deoparte arta lor si sa se preocupe si de alta idee, mai inalta… Sper sa le atrag atentia, macar atunci cand vor vedea ca nimic din ce fac nu e pentru bani, functii, relatii, ca nu am de castigat nimic din asta, sa se intrebe de ce fac tot ce fac. Si, poate unii, sa faca la fel.

Mutand discutia spre intentia ei initiala – care e vinul „de suflet“ pe care il bei? Cel cu prietenii, la carciuma, cel cu iubita de acasa, cel gustat singur?

Am invatat de la un mare domn, de la Stefan Iordache, ca vinul nu se bea niciodata, dar absolut niciodata singur. Eu nu stiu sa aleg si sa pretuiesc vinul, dar stiu, in schimb, toti prietenii mei. Tot de la Stefan Iordache, la casa lui de vacanta, am invatat ca vinul nu se bea, se vorbeste. Si se tace – se poate invata mult despre vin din tacerile pe care le naste. Din pacate, pentru multi dintre noi, vinul, la fel ca orice bautura, este un precursor pentru violenta, pentru viol, cand ar trebui sa fie precursor pentru niste intamplari minunate. Vinul este capabil sa le nasca. De curand, m-am intalnit la mare cu Mihai Margineanu si neam asezat la sprit. Stiu ca, pentru un cunoscator, sa pui apa in vin este de neiertat, dar cum foarte multe dintre vinurile disponibile vin din Valea Piramidonului, sunt mai mult decat bucuros sa le „ajut“ cu un strop de apa. In fine… Am stat cu Margineanu 12, poate 14 ore. Orice om normal intreaba: ce naiba se poate face in 12 ore? Am vorbit. Vinul dezleaga nodurile pe care le face socialul, deschide, lasa sa curga din fiecare… Evident, conteaza foarte mult constructia interioara a celui care se aseaza la un pahar. Oricum, dupa ce s-a prapadit Stefan Iordache, de obicei prefer o sticla cu vin in loc de un Jack.

COMA ALCOOLICA, DIN LIPSA DE PERSPECTIVE

De ce beau romanii pana cad sub masa? Avem de uitat, de pedepsit, e pasiune pentru exces?

E cate ceva din toate astea. Eu nu fac asa, nu beau pana cad. Un blackout ocazional, poate… E vorba de razbunare, de lipsa de orizont, de tristete, de rautate. Poate ca asta e maximum de raportare la lume de care suntem in stare. In Italia, in Franta, am stat la mese cu artisti care se bucurau sa se stranga la un pahar de vin, insa nu exista asa ceva, era bucurie. Oamenii nu luau paharul drept subiect de competitie. Eu n-am scris niciodata baut, nici nu am baut vreodata inainte de un concert, am invatat asta de la Valeriu Sterian. Dupa concert, ca sa ma descarc – pentru ca este in acelasi timp o cheltuire si o acumulare de energie – da, merg la un sprit cu prietenii. Insa niciodata nu am avut alcoolul pe post de stimulent.

Trebuie inecate problemele…

E ceva in neregula aici, de cand s-a schimbat rolul preotului, al Bisericii, de cand s-a pierdut starea de duhovnicie… Iar psihologii, care ar putea prelua atributiile, nu sunt suficient de numero si. Nu zic nimic de pregatire, dar nu sunt destul de multi, oricum. Cred ca o mare problema e si ca foarte multi dintre noi si-au ales meseriile gresit, iar acum fac lucrurile cu rautate. Daca tu nu dai doi bani pe tine, e normal sa crezi ca nici cel de alaturi nu valoreaza nimic, si atunci nu mai faci nimic, nu merita sa faci nimic.

VANITATEA, MOTOR PLAUZIBIL DE SOLUTII

In afara de indiferenta, care mai sunt pacatele atarna greu? Compromisul, parvenitismul nu erau trecute in Decalog…

Cred ca neschimbarea – faptul ca nu am facut nimic atata vreme si ca inca ne merge atat de greu – nu vine atat din neputinta, cat dintr-o nepasare, una programatica. Ne-am obis- nuit sa inchidem ochii la ceea ce se intampla langa noi, sa trecem mai departe de parca n-ar fi nimic. Uite, la tot ce am incercat sa fac cu drepturile de autor m-am trezit ca artistii considera sub demnitatea lor sa se ocupe de asa ceva. Ce-are demnitatea de-a face cu asta?! Rolul artistului este sa ajute societatea, zic ei. Da, dar cand socialul e in primejdie, cand se dezintegreaza, cine ramane sa aprecieze artistul? Cine sa te recunoasca, daca nu e nimeni acolo? Oamenii de calitate pleaca, si asta este o mare durere. Cei care n-au plecat, din diverse motive, trebuie sa faca ceva. Sa nu taca. Asta am mai incercat sa fac, sa pedalez pe vanitate, macar pedala asta mai exista. Macar din orgoliu sa iasa din mutenie, sa se ratoiasca: „Cine’i semidoctul asta care tot comenteaza?“. Cine stie, poate reusesc… Exista posibilitatea sa pornesti de la cele mai gresite premise si sa ajungi la cele mai bune rezultate. In rest… Mi-aduc aminte de procuroarea care m-a declarat pericol social, care mi-a recunoscut plangand ca a raspuns unor ordine “de sus”… Ea ma declara pericol social, iar eu reprezentam Romania la un eveniment din China, ca mare personalitate culturala. Imi lasasem chitara acasa, ca nu cant in chineza… E tacanita rau Romania asta in care traim. E plina, din pacate, de fracturi deschise, purulente. Dar mai avem si noroc cateodata: industria muzicala a distrus industria pornografica din Romania. Astazi, toate curvele canta la televizor, in loc sa joace in filme porno…

2 thoughts on “Florin Chilian: „Se invata mult din tacerile pe care le naste vinul“

  1. Intru totul de acord cu replica din final, cu precizarea ca doar curvele feminine canta la televizor, cele masculine fac politica…
    As mai spune ca traim in tara pe care o meritam prin ceea ce facem sau mai exact prin aberanta tacere si insingurare a celor care ar avea ceva de spus dar nu spun, a celor care ar sti sa faca ceva dar nu mai fac… Eu nu mai cred in intelectualul care pentru a nu fi asociat mizeriei de jos, sta agata de lustra…Cei care au cu adevarat valoare sa faca bine sa treaca la lupta: lupta de a-i invata pe ceilalti cum pot pasi pe un drum mai bun… Cat despre donatia facuta de D-nul Geoana, departe de mine gandul de a manji o fapta buna, cred doar ca oamenii ar trebui sa faca fapte bune in tacere, de dragul de a face un bine nu de dragul de a fi pomeniti iar politicienii de nivelul D-lui Geoana ar trebui nu sa faca „pomeni” ci „politici prin care cei multi sa nu mai fie nevoiti sa astepte „pomana”. Astfel am putea trece si noi de la pomana la caritate…

Comments are closed.