Gramma pe note la Goodwine

Vinurile Gramma, realizate de producatorul iesean Casa Olteanu, nu mai reprezinta o noutate pentru amatorii de vin, care, incepand cu jumatatea lunii martie, au avut sansa sa deguste si vinurile create din recolta anului 2011. Chiar daca abia imbuteliate, Feteasca Regala 2011, Aligote 2011 si Cuvee Visan 2011 si-au creat deja fani in randul vizitatorilor, atat la Festivalului Provino de la Cluj, cat si la Zilele Vinul.Ro de la Iasi. Doua dintre etichete, Feteasca Regala si Cuvee Visan, vor fi aduse si in fata bucurestenilor, la Goodwine, targul de vinuri care se va desfasura in perioada 30 martie – 1 aprilie, la World Trade Plaza. Nu vor fi singurele noutati pe care Casa Olteanu le va prezenta bucurestenilor. Incepand din acest an, vinurile Gramma se pot lauda cu o gama noua, asa numita Gama Muzicala, creata la cererea unui client privat, mai precis omul de afaceri clujean Stefan Vuza, mare iubitor si cunoscator de vinuri. In proiect a fost cooptat si un alt nume greu al vinului, Adrian Sancraian, care, pe langa faptul ca a creat etichetele gamei, va realiza si distribuirea produselor. Vinurile Do, Mi si Sol – toate trei cupaje de Aligote, Feteasca Regala si Feteasca Alba, in diferite procente -, reprezinta, in opinia managerului general Marian Olteanu, un pas mare in definitivarea identitatii producatorului: „Eforturile noastre, concretizate in vinuri, au fost apreciate de cunoscatori, ceea ce nu face decat sa ne bucure. Chiar daca nu am mers pe carari batatorite, putem spune ca vinurile Gramma au deja o identitate, care incearca sa impleteasca traditiile locului cu tendintele moderne ale vinificatiei, dar si cu personalitatea celor care creeaza aceste vinuri”.

O alta veste buna pentru iubitorii vinurilor Gramma o reprezinta definitivarea unei retele de distributie cu acoperire aproape nationala. „Vom lucra cu mai multi distribuitori mici, care acopera zone importante”, a precizat Marian Olteanu, care a anuntat ca vinurile nu s-au scumpit. Astfel, pe rafturile magazinelor de specialitate, vinurile Gramma vor costa in jur de 40 de lei, iar in restaurante, ceva mai mult de 60 de lei. Preturi apropiate vor fi si la vinurile din gama privata, dintre care doua, Do si Sol, sunt vinuri seci, in vreme ce Mi este demisec.