Gustul Italiei: Italienii descind la Bucureşti, cu vinuri, produse alimentare şi cursuri pentru somelieri

Loreta Budin

Publicitate

Un eveniment organizat profesionist, cu profesionişti, pentru profesionişti: Gustul Italiei. Pe 18 noiembrie, La Athenee Palace Hilton, sala Le Diplomate a fost transformată într-o vastă expoziţie de vinuri şi produse alimentare italiene: 44 de producători au avut standuri amenajate, unde se puteau degusta şi vinuri, şi brânzeturi asortate, şi mezeluri rafinate, şi miere, şi ulei de măsline, şi unde cei interesaţi – importatori, distribuitori, reprezentanţi horeca – puteau afla toate informaţiile ncecesare şi realiza contacte utile.

Pentru cei care au dorit să se familiarizeze mai bine cu rodul viţei de vie, s-a organizat, într-o altă sală, o degustare ca la carte. Prin vinurile prezentate, invitaţii au trecut rapid prin savorile şi aromele diferitelor regiuni cu tradiţie, astfel încât să poată „parcurge”, din punct de vedere gustativ, aproape toată harta Italiei, şi să cunoască succint istoria pământurilor şi a soiurilor de struguri care le fac faima. Astfel, au putut fi savurate vinuri din Veneto, Emilia Romagna, Sardegna, Abruzzo, Piemonte, Marche, Toscana şi Sicilia.

Publicitate
Velvet

Evenimentul a fost organizat de Institutul Italian de Comerţ Exterior (ICE), în parteneriat cu cea mai importantă confederaţie italiană din domeniul agriculturii, Confagricultura, şi cu Regione Abruzzo/ARSSA (agenţia regională pentru servicii de dezvoltare a sectorului agricol din Abruzzo).

Descinderea italienilor la Bucureşti nu se opreşte însă aici. Pe 19 noiembrie, la sediul show-roomului By Abruzzo din Aleea Modrogan nr. 4A, a fost inaugurată Asociaţia Abruzzezilor din România şi a avut loc deschiderea oficială a cursului de specializare profesională pentru somelieri. Cursul este gratuit, şi este primul dintr-o serie de formare şi specializare a personalului român în industrii de interes bilateral.