Am participat la conferința HoReCa Next Level – Beverage Trends, organizată de echipa HorecaInsight.ro la sala Rondă a Hotelului Intercontinental, mai precis la secțiunea despre “Viitorul vinului în HoReCa”. Mulțumesc organizatorilor, mi s-a părut o ocazie excelentă (și un eveniment bine făcut, pe care l-aș vrea repetat) pentru schimbul de idei și comunicare despre viitorul vinului în restaurante, în mod special. Am avut ce învăța și sunt convins că nu doar eu. Îmi pare rău doar că n-am putut asista decât la secțiunea despre vin a conferinței.
Am avut onoarea să mă număr printre speakerii acestui panel, alături de Olga Miloiu (Budureasca), Diana Florescu (KeysFin), Cristian Preotu (Le Bistrot Francais / Sushi Room / La Vinuri / Comtesse du Barry), Daniel Mischie (City Grill / Hanu’ lui Manuc / Pescăruș / Caru’ cu bere / Hanul Berarilor / Trattoria Buongiorno) și Sergiu Nedelea (WineTaste).
După o prezentare generală asupra pieței vinului – în special prin aspecte financiare valoroase la nivelul acestei ramuri – făcută de Diana Florescu de la KeysFin, a urmat un interesant studiu de piață și studiu de caz prezentat de Olga Miloiu (Budureasca), cu elemente din strategia și din atenția producătorului de vinuri din Dealu Mare, a cărui valoare a constat, după părerea mea, tocmai în expunerea viziunii și reacțiilor pe care le are o astfel de cramă în raport cu tendințele pieței de profil.
Evident, experiența în domeniul comerțului & HoReCa superpremium a unui jucător de talia lui Cristian Preotu, importator de numeroase branduri majore franțuzești din domeniu și operator de localuri cu recunoaștere internă și internațională – chiar dacă expusă succint – a fost de natură să ofere celor curioși o cale de înțelegere asupra modului în care se pot promova vinurile de mare clasă în restaurantele de la noi. Interesantă mi s-a părut și prezentarea scurtă a tehnologiei Coravin și a modului cum aceasta ajută direct și eficient vânzarea vinurilor scumpe și extrem de scumpe la pahar.
Daniel Mischie a preferat să vorbească foarte puțin despre localurile pe care le administrează în cadrul grupului și a fost dispus să preia eventualele întrebări, arătând însă că după expunerea vinurilor în vitrine specializate, la vederea clientelei, vânzările au crescut cu 20%, și insistând asupra faptului că educarea personalului de servire (inclusiv prin vizite la crame) are un mare impact asupra consumului. Tot el a confirmat faptul că au început să existe cereri din partea cramelor furnizoare ca, prin intermediul locațiilor HoReCa să fie atrași consumatorii de restaurant către oenoturism, în cadrul unui parteneriat reciproc interesat și avantajos.
La rândul lui, Sergiu Nedelea, probabil cel mai experimentat trainer de la noi din țară pentru personalul de vânzări de vinuri din restaurante și unul dintre cei care promovează cultura de profil prin intervenții în cadrul proiectului “Arena bucătarilor”, inițiat de Selgros, a vorbit despre noile tendințe în domeniul comunicării vinului: pensionari tineri, în putere, care se instruiesc în această specialitate pentru a-și găsi propria satisfacție și doar eventual joburi part time, și interesul tot mai crescut al publicului față de vin, prin legătura creată de emisiunile și evenimentele gastronomice – în special cele bine mediatizate.
În ceea ce mă privește – recunoscând de la bun început că accesul unui jurnalist la date exacte din domeniul vânzărilor este incomparabil mai mic decât al unor oameni care lucrează nemijlocit în domeniu – am ales să vorbesc despre câteva tipuri de tendințe constatate mai degrabă intuitiv:
– segmentarea consumatorilor de vin din restaurante în “casual” și “de ocazii speciale” (cu o tendință de creștere a interesului pentru vinuri “lighter” în prima categorie și cu o necesitate tot mai mare a prezentării de către producători a unor “argumente valorice” acceptabile la nivel internațional, în cel de-al doilea segment);
– creșterea apetitului autohton pentru vinurile cu închideri de tip screwcap;
– legătura dintre consumatorii de restaurant și cramele care oferă posibilități de oenoturism, ca o cale neexplorată suficient pentru promovarea culturii vinului, în general, și a afinității de brand în special.
Aș adresa la final o mulțumire nu doar organizatorilor, ci și partenerilor acestora, fără de care sunt convins că astfel de întâlniri profesionale s-ar realiza infinit mai greu: Selgros Cash & Carry, Berea Grimbergen, Snick Ecofriendly, Crama Budureasca, Kofi Ti, Julius Meinl, Crama Oprișor, Crama Domeniile Urlați, Sloop, Stretto, Crama Alira, vinurile Tarla, spirtoasele Dom’ Profesor, site-ul BeiCeVrei.
One thought on “HoReCa Next Level – Beverage Trends, o ocazie bună pentru vinul din restaurante”
Comments are closed.