Cei care o cunosc pe colega noastră, Poliana Parichi, știu, fără îndoială, și de pasiunea ei pentru gătit; mai pune câte o poză apetisantă cu mâncare pe paginile ei de social-media, mai dă un sfat despre cum trebuie făcută, ca să iasă fix ca în poză, mai povestește din “culisele” bucătăriei ei. Și, dacă prietenii și apropiații tot o întrebau destul de des lucruri legate de rețete și tricks & tips-urile ei, i s-a părut mai ușor să își facă și un blog culinar – www.preparate-culinare.ro – care a tot crescut din 2012 și care aduce noutăți interesante pentru 2016. Tot de la anul, Poliana a promis colegilor și prietenilor că va ieși “din sfera de confort familial“ și va deveni gazda unor evenimente eno-gastronomice pentru prietenii Vinul.Ro. Pentru cine nu știe, Poliana nu doar lucrează la Vinul.Ro și gătește bine, ci este și WSET Certified Level 2 și somelier acreditat. Primul astfel de eveniment este programat pentru a doua jumătate a lunii ianuarie, într-o locație ce urmează să fie stabilită, și va include o selecție de vinuri reprezentative din Dealu Mare, precum și alte surprize.
Cum a început pasiunea ta pentru gătit, cum merge și ce ai de gând să faci mai departe cu ea?
E o moștenire de familie. Mama e o gospodină desăvârșită și de la ea am învățat să gătesc de mică. Mai intâi, prăjiturind și decorând torturi și alte dulciuri, alături de surorile mele. De pe la 15 ani, am tot făcut diferite preparate, mai în glumă, mai în serios. Apoi, odată cu viața de familie, am început să gătesc din ce în ce mai mult și diversificat, de la rețete simple la feluri mai elaborate. Tot învățând în timp și plăcându-mi ce ieșea, fiind întrebată diverse lucruri despre rețete, am zis să fac site-ul să le transmit și altora cunoștințele mele, dacă vrei.
Cum descrii site-ul, în linii mari?
E ușor accesibil, pe înțelesul tuturor: rețetele sunt detaliate etapă cu etapă, cu fotografii explicite și descrierea tehnicilor, acolo unde e cazul. În curând, voi introduce și o componentă video, pentru că tutorialele sunt mai atractive și mai ușor de înțeles. Pe noul site, care sper să fie gata într-o lună, am conținutul împărțit pe categorii: ingrediente (de exemplu feluri din rață, pui, cu orez etc), apoi pe feluri de mâncare (antreuri, feluri principale, deserturi) și preparate pentru ocazii de consum (sărbatori, alte ocazii festive, mese în familie etc). Sunt și rețete mai simple dar și feluri de impresionat musafirii, ca să zic așa.
Sunt sute de bloguri culinare, până la urmă, cum îl menții de interes?
O întrebare foarte bună. Vreau să subliniez că nu mă consider “specialistă”, nici nu doresc să fac o profesie din asta. Abordarea mea e una de pasionată, subiectivă dacă vrei, și transmit aici ceea ce îmi place mie și cred că le-ar plăcea și altora. Pe înțelesul oamenilor. Dincolo de pozele frumoase, scopul meu e să explic corect rețeta, pașii de urmat, tehnica. Sigur, există mii de tutoriale, dar oamenii trebuie să știe exact la ce se așteaptă când accesează, să zicem, o rețetă mai complicată sau o tehnică avansată. De exemplu, pot să arăt cum se dezosează un iepure și explic că unui măcelar de pe Youtube îi ia operația asta câteva minute, dar un amator nu trebuie să se frustreze că are nevoie de 20-30 de minute. La fel în cazul tehnicilor de decorare, a combinațiilor de ingrediente pe care și eu le-am descoperind tot testând, împărtășesc experiența mea de simplu pasionat.
Oamenii investesc timp și bani în rețete, așa că e foarte important ca rețeta aceea să iasă exact așa cum e în poză. Nu e o joacă, nu mi-aș permite să irosesc timpul și banii oamenilor, asta înseamnă respectul pentru cititorii mei! De aceea, mă bucur cel mai tare când ei revin cu feedback și spun că le-a ieșit exact așa cum se așteptau! E foarte frumos să ai un hobby / o pasiune care să devină efectiv mod de viață, și e plăcut să vezi că alții te apreciază pentru asta.
Cât din ceea ce faci este bucătărie clasică, să zic așa, și cât e aportul tău creativ, semnătura ta?
Aproape nu există rețetă pe care să nu o fi gândit-o un pic altfel. Îmi place să experimentez, tot timpul adaug ceva, nu prea respect rețete clasice. De obicei, fac câte o pasiune pentru un ingredient care nu e în rețeta standard și încerc să îl introduc în toate rețetele pe care le gatesc perioada respectivă. Uite, fac un fel și de câte 3-4 ori, îl îmbunătățesc mereu și cred că abia a patra oară pun rețeta finală pe site.
Trebuie să te inspire și ceva anume, nu? Ce?
Fiind de atâta timp în acest domeniu și mergând la tot felul de evenimente gastronomice, degustări etc, am ocazia să tot văd și să încerc rețete interesante și asocieri speciale mâncare-băutură. Bineînțeles, mă documentez pe net, iar Pinterest este, fără îndoială, sursa cu cel mai mare impact asupra mea.
Ce faci cu vinul în bucătărie, în afară de faptul că deguști când gătești?
Neapărat degust!! (râde). E ca în postcardul ăla de pe net, știi – “I always cook with wine, sometimes I even add it to the food”. Da, gătesc cu vin destul de mult, de la sosuri pentru diferite mâncăruri, marinat carne, până la deserturi. Fac un tiramisu bun, de exemplu, cu vin de Marsala.
Cine sunt cititorii Polianei? “Hobby cooks”, persoane interesate de evenimente culinare și enologice. O categorie aparte o reprezintă mămicile, iar Poliana fiind, la rândul ei, mămică, a gândit și a prezentat multe rețete “baby friendly”. “Atât site-ul, cât și paginile de facebook au crescut organic. Am avut întâi profilul personal cu prieteni pe Facebook, după care a trebuit să îmi fac pagină oficială, fiindcă depășisem 5.000 de prieteni. Am fost foarte uimită și bucuroasă”, își amintește Poliana. Pe pagina de Facebook “Preparate culinare by Poliana” sunt acum circa 3.300 de folowers, iar grupul cu același nume de pe platforma de socializare numără aproape 5.000 membri. “Cele mai apreciate și accesate feluri sunt cele pe bază de mușchi de vită, ardeii iuți în oțet și calamari umpluți cu brânză”.
Ce ai lua cu tine (din bucătărie) pe o insulă pustie? Numește trei lucruri.
Aaaa, e greu doar trei. Presupunând că pe insulă ar fi tot felul de ingrediente și am cu ce aprinde focul, aș lua o mănușă, că tot timpul fac mici accidente casnice, robotul de bucătărie, care îmi salvează o grămadă de timp și, evident, vinul, pentru inspirație!
În 2016, Poliana vine cu noutăți legate atât de blog, cât și de activitatea ei publică, pe care și-a propus să o dezvolte dincolo de cercul familiei și apropiaților: “În primul rând, transfer site-ul pe o platformă mai modernă, deci va deveni mai accesibil și mai plăcut. Adaug mai multe vinuri (pe ocazii de consum și în asociere cu mâncare) și evenimente. Sunt preferințele mele, după gustul meu, dar cred că, după experiența dobândită în ultimii ani, pot fi recomandări destul de pertinente. În ceea ce privește gătitul în public, acum trebuie să recunosc că sunt motivată si de voi (echipa și prietenii Vinul.Ro – nr). E o provocare să ies din confortul meu de acasă (cu toate că, și până acum, am gătit pentru grupuri mai mari de prieteni), dar urmează să gătesc pentru un public mai mare, cu oameni noi. Mă încântă, dar mă și intrigă și simt că trebuie s-o fac și pe-asta!”