Incepe targul GoodWine!

Weekendul acesta, 30 martie – 1 aprilie 2012, incepe cea de-a saptea editie a targului de vinuri GoodWine, eveniment care se va desfasura la World Trade Plaza, Hotel Pullman, Bucuresti.

Peste 30 de producatori din Romania si din tarile vecine sunt gata sa-si etaleze vinurile premium in fata vizitatorilor in cautare de vinuri de calitate. Printre expozanti se numara Cotnari, Casa de Vinuri Cotnari, Jidvei, Vinarte, SERVE, Oprisor, Agricola Stirbey, Avincis, Via Sandu, Cramele Rotenberg, Cramele Recas, Senator, Domeniile Vanju Mare, Budureasca, Domeniile Samburesti, Casa de Vinuri Husi, Gramma Wines, Domeniile Ostrov, Liliac (AMB Wine), Vinicola Averesti, Vincon, Metro Romania – selectie de vinuri sub marca proprie,  Eduardo Miroglio – Bulgaria, Tenuta Carretta – Italia, Vylyan – Ungaria, Michel Torino – Argentina, Cricova, Garling – Republica Moldova, Schlumberger – Austria. Mentinerea temperaturii corecte pentru cele mai valoroase vinuri va fi facuta cu suportul racitoarelor de vin profesionale importate de catre ITU Refrigeration.

In cadrul acestei editii vor fi lansate in premiera la Bucuresti: Casa de Vinuri Cotnari, gama Liliac a producatorului AMB Wine, Crama Vylyan – Ungaria, Vinicola Averesti, spumantele Schlumberger din Austria.

Asa cum ne-a obisnuit si la editiile anterioare GoodWine va fi gazda si pentru produse gourmet precum branzeturi autohtone si din import, mezeluri traditionale romanesti, dar si din Italia si Franta, ulei de masline, trufe si preparate din trufe. Pe toata durata targului se vor desfasura showuri gastronomice sustinute de bucatari profesionisti, ale caror preparate vor fi asociate de catre membrii ASR (Asociatia Somelierilor din Romania – parteneri traditionali ai GoodWine) cu vinurile prezente in targ.