AG Weinberger, despre vin si muzica: „Lucrurile astea iti dau continut vietii, te fac mai bogat, mai contemporan cu tine insuti“

weinbergerInterviu realizat de Loreta Budin

Oradean la origine, chitarist, vocalist, producator si realizator de emisiuni radio, cu un album inregistrat peste Ocean, AG Weinberger este un promotor neobosit al blues-ului american in Romania. Si un om caruia ii place sa se desfete cu un trabuc, un brandy, cu o mancare gatita de el – sau, de ce nu, cu un vin bun.

Blues-ul merge clar cu one bourbon, one scotch, one beer. Merge si cu vin?

Merge.

Care ar fi legatura dintre vin sI blues?

Simplu: wein-berger, Weinberger – podgoreanul, adica. (Rade) Cantecul „One bourbon, one scotch, one beer” a fost al lui Johnny Lee Hooker… dar sa stiti ca astazi nu se mai canta blues-ul acela, care sa-i multumeasca pe criticii de muzica puristi. Totul e un fusion, totul e o interferenta intre ritmurile strazii, trenduri, tonuri… Muzica a devenit un stil de viata, o componenta a unui stil hedonistic. La concerte, invit publicul sa-si asume curajul de a cauta lucrurile care-i fac placere. Cum ar fi o muzica buna, un trabuc bun, un brandy bun… un vin bun. Ii invit sa se relaxeze, sa-si regaseasca existenta in placere. Nu e nevoie sa fii multimilionar ca sa te poti bucura de lucrurile care-ti coloreaza viata altfel. Trebuie sa te iubesti un pic – nimic rau in asta! -, sa fii deschis, sincer cu tine insuti – si trebuie sa fii informat. De aceea exista emisiuni specializate, de muzica, de lifestyle, unde poti gasi niste repere… sau reviste pentru vin, pentru trabuce, pentru orice… Nu trebuie sa fii un magnat al petrolului ca sa fumezi trabuc, dar trebuie sa stii cum sa fumezi acel trabuc, pentru ca are in spate o cultura, are un ritual. Trebuie sa stii cum sa bei vinul, cu ce fel de mancare se potriveste. Lucrurile astea iti dau continut vietii, te fac mai bogat, mai contemporan cu tine insuti.

Care sunt radacinile numelui Weinberger?

Se pierd undeva, prin secolul al XVI-lea… Familia mea vine din Galitia, regiune istorica impartita acum intre Polonia si Ucraina. La un moment dat, s-a dat un decret ca toti evreii sa-si germanizeze numele. Cei din familia mea, care se ocupau cu cultivarea viei, si-au luat numele meseriei. Eu insa am cam pierdut legatura cu podgoriile…

N-ai fost niciodata curios sa afli mai multe despre vinuri?

In 2005, la Lausanne, am avut ocazia sa cunosc niste oameni gospodari, care aveau via lor, pe malul lacului Leman. Aproape fiecare familie facea propriul sau vin. Nu stiu daca vreodata am baut un vin mai bun ca acela… Acolo e un microclimat foarte bun, bate soarele, dar e sI frigul Alpilor… Am facut degustari, cu branzeturile lor, cu painea lor… sI foarte placut m-am imbatat la un moment dat (rade).

Ai vreun vin preferat, din Romania sau din America?

In America am gasit vinuri foarte bune de-ale lor, dar si australiene, portugheze… De la noi, imi place foarte mult vinul din zona Jidvei, de la Murfatlar, din zona Vrancei… La
capitolul vinuri albe, imi place Muscatul, iar la rosii, Feteasca Neagra, Cabernet-ul, Merlot-ul…

Alte lucruri cu care te desfeti in ceasurile de relaxare?

Pipa, trabucele… tot chestii hedoniste. Cum sa citesti o carte fara un trabuc si fara un coniac sau un brandy?

Toate astea… cheama ele si muzele?

Cateodata da, cateodata nu. A, am uitat sa spun ca imi plac foarte mult si vinurile rozé.

Cand canti blues, se simte si Ardealul natal? Se simte terroir-ul, ca la vin?

Nu sunt convins ca ceea ce cant este blues. Ca sunt inrudit cu bluesul, accept, dar e clar ca in muzica mea se intalnesc multe influente culturale. Sunt un creuzet al mai multor
culturi, si incerc sa fac ceea ce simt. Mi s-a dat acest talent, trebuie sa fiu raspunzator pentru el. Mi s-a dat sI instrumentul, chitara – nu pianul sau orice altceva – si trebuie sa desavarsesc instrumentul cum pot eu mai bine. Mi s-a dat si un gust pentru anumite genuri muzicale, cu care ma pot identifica. Avem asadar componentele acestei ciorbe, punem in oala, punem pe foc, fierbem cateva ore, si iese…Weinberger.

Crezi ca se poate face radiografia unei societati observand ce beau oamenii, ce mananca, ce asculta?

Sunt absolut convins de asta. SI asta face parte din cultura unui popor: nu numai cata carte stie, dar sI cum mananca ceea ce mananca, cum metabolizeaza ceea ce mananca… Ragaim sau bem un vin? Ce vorbim, cum vorbim, ce aratam copiilor nostri la masa?

Ai infiintat fundatia BlueSylvania. Care e mesajul, scopul ei?

Trebuie spus in primul rand ca fundatia noastra s-a afiliat la The Blues Foundation, organizatia-mama la nivel mondial. Promovam blues-ul, facem emisiuni la radio, prezentam concerte, prezervam valorile. Anul acesta am inceput un proiect la Teatrul Metropolis, se nume ste Interzis FM, unde „vezi muzici ce nu auzi la radio”. Si, din tara, incercam sa identificam si sa promovam muzicieni talentati, de multe ori necunoscuti publicului, oferindu-le ocazia sa cante cu noi in concerte. Astfel, atragem atentia asupra
lor. Nu avem finante serioase dar cat putem, facem.

Ce planuri ai in viitorul apropiat?

In toamna, vom avea un turneu independent – un proiect in premiera pentru Romania. Vom fi ca aia cu circul: vindem bilete si din asta traim. Mie nu-mi este greu sa pun mana pe telefon, sa vad daca in cutare localitate putem inchiria o sala, in ce conditii… Partea tehnica ne prive ste, noi aducem tot. Nu avem nevoie decat de o scena si de o priza de curent. Biletele se vand prin bilet.ro si la fata locului. Si cautam presa locala, ca sa ne ajute la partea de promovare.

De ce ai optat pentru varianta asta?

Pentru ca varianta „clasica”, cu terti organizatori, cu sponsori, cu primarii, nu mergea. Pentru ca in Romania inca nu s-a maturizat acest business. Daca reusim, demonstram colegilor din breasla ca e bine si e productiv sa aiba incredere in ei, ca lucrul asta functioneaza. Ca astfel au controlul calendarului lor de concerte. Ca nu depind de intermediari. Si ca, daca plac publicului, vestea merge din gura in gura, si lumea vine singura la concerte. Prin urmare, pot sa spun ca noi descoperim cealalta Romanie, cea demna sI mandra, din care si tu faci parte… (zambeste). Noi ne-am mai descoperit
un atu: se pare ca noi furnizam demnitate. Foarte putine lucruri din tara asta furnizeaza demnitate.

O sa scoti album live din acest turneu?

Ne gandim din ce in ce mai serios.

La ce varsta ai descoperit ghitara?

Aveam 10 ani cand mi-am revenit dintr-o coma… am avut meningita. Si atunci mi-am spus ca asta vreau sa devin, ghitarist. Cred ca am renascut in clipa aia. Mama mi-a luat o ghitara, ca sa-mi faca pe plac, m-a dus la un profesor… In ’78, la televiziunea maghiara – era intr-o sambata – se transmitea in direct un concert de la Montreux Jazz Festival. Si atunci am vazut un tip negru, cu o ghitara rosie… ai, ce bine ma simteam!! ma simteam ca el… Dupa care am aflat ca acela era Muddy Waters. Aveam 12 ani. Dupa aceea, bineinteles, am inceput sa descopar si alte modele… Si a mai fost un ghitarist care a bagat cheia in contactul meu: Tommy Bolin, l-am auzit pe un disc de jazz-rock, Spectrum. El m-a marcat ca stil, ca frazare… era o limba pe care am inteles-o imediat, chiar daca nu ii stiam gramatica. Pe atunci ascultam instinctiv. Dupa aia am devenit rational, ca sa invat… iar acum sunt din nou instinctiv. Pentru ca ratiunea omoara ideea.

Pentru un vin alb, un rosu, un roze ce muzici ai alege?

Pentru un roze, care nu e legat de vreun tip anume de mancare… as propune un ritm destul de banal in blues, care numeste shuffle. Un vin alb, mai nobil, cu personalitate, cu capriciu… merge probabil cu un gen de piese mai lente, unde nu trebuie sa iasa animalul din om (rade)… sI care inca mai pot sa creeze o platforma de comunicare eleganta sI amabila. Dar dupa doua sticle de vin alb… merge un rosu, si un boogiewoogie… Whitesnake avea un cantec, «Wine, Women and Song»…”

Gumbo, in stil jazz-istic

Spune ca ii place sa gateasca. Si mancaruri romanesti, de-acasa, dar si specialitati din delta Mississippi-ului. O astfel de mancare e gumbo. Se face pe baza de bame, cu carne de pui sau cu carnati picanti, sau cu fructe de mare. „Ingredientul-cheie e un condiment specific, care numai acolo se gaseste, se numeste file”, precizeaza AG Weinberger. „E din frunzele uscate ale copacului Sassafras, care numai acolo creste.” n 1999, cand AGW si-a lansat unul din albume la Centrul Cultural American din Bucuresti, a servit gumbo in loc de fursecuri sI sampanie. „Am gatit la Capsa, unde cunosteam bucatarul. Doamna ambasador Rosapepe, care a fost prezenta la eveniment, a zis woaw, foarte bun, asa gumbo nu am mancat nici acasa. Oricum, eu gatesc foarte jazz-istic, cu multa improvizatie. Cunosc elemente de baza in gastronomie, le aplic in ordinea lor fireasca… dupa aia, jazz! La mine niciodata nu ies doua mancaruri la fel.”