Nachos Alonso: “Nu bem spumant doar de Craciun, Revelion si zile de nastere!”

„Exista produse bune si exista produse proaste. Intotdeauna, pentru o sampanie – care va poate placea sau nu – fiti pregatiti sa scoateti din buzunar mai multi bani. Noi, la Codorniu, credem ca avem spumante pentru fiecare gust, la cel mai bun raport pret/calitate. Trebuie doar sa le dati o sansa, sa le incercati!”. Sunt cuvintele lui Nachos Alonso, Area Manager al producatorului spaniol de cava (spumante) Codorniu, care a facut recent un scurt turneu in Romania, impreuna cu reprezentantii importatorului pentru aceasta piata, Cramele Recas.

Publicitate
Excursii

„Cand e vorba despre obiectivele noastre in Romania, prefer sa vorbesc pentru un termen de 5 ani de-acum inainte. Sper ca atunci vom vinde anual in jurul a 25.000 de cutii de 9 litri (12 sticle – na)”, afirma Alonso. „Cred ca un rol important in dezvoltarea pietei de spumante aici il va avea clasa de mijloc, in crestere, precum si numerosii romani care au calatorit in strainatate, in vacante sau la munca, si au observat obiceiurile de consum din tarile vestice. In Italia, Germania, Spania sau Franta nu bem spumante numai de Craciun, de Revelion si la zile de nastere. Acolo bem un spumant ca aperitiv, la mancarurile cu peste sau pur si simplu fiindca e o zi insorita si vrem sa ne simtim bine”, continua Alonso. El apreciaza ca publicul din Romania este mult mai receptiv la spumantele straine decat cel din Ungaria, de pilda, unde consumatorii sunt mai nationalisti si unde exista mai multi producatori autohtoni cu produse de buna calitate.

Codorniu este o casa spaniola de vinuri fondata in secolul al XVI-lea si care din 1872 produce cava (este numele spaniol pentru spumantele obtinut prin metoda traditionala, cu fermentare in sticle). Produsele Codorniu sunt prezente in peste 100 de tari de pe toate continentele si au patruns in ultimul an si in Romania.

Publicitate

O relatare a vizitei Vinul.Ro la cramele Codorniu, in urma cu aproape un an, gasiti pe blog!