IWCB, o “marcă proprie” care răstoarnă ierarhii stabilite de alte concursuri de profil

International Wine Contest of Bucharest a ajuns la ediţia a XVI-a şi este în topul preferinţelor juraţilor internaţionali care participă la concursuri de profil. De ce? Datorită „mărcii” proprii pe care o are, compusă din mai multe elemente distinctive, ne spune Cătălin Păduraru, CEO IWCB. Am stat de vorbă cu el pentru a afla informaţii din backstage-ul concursului, dar şi avantajele pe care le oferă participarea atât vinarilor, cât şi României.

Concursul, folositor unor vinuri mai discrete, poziționate mai jos față de „vedetele” din oferta unor producători

IWCB, mai nou cu nume distinct –VINARIUM – a ajuns la a XVI-a ediție. Crezi ca folosește cuiva concursul?

Știu vinuri sau producători care au pornit cu dreptul luând o medalie sau mai multe, la IWCB. Pentru moralul lor, pentru lupta pe care urmau să o dea în piață, pentru mărirea vitezei cu care au ajuns în atenția iubitorilor de vin, se pare că a contat. Apoi, am văzut că este folositor unor vinuri mai discrete, poziționate conceptual și/sau ca preț mai jos față de „vedetele” din oferta unor producători. Chiar cu rumori, ironii gratuite, mirări și sentințe nefondate date de către una-două persoane (iară nu de un grup de profesioniști, așa cum se întâmplă în competiții) de la începuturi, s-a înțeles, totuși, că, „în orb”, se pot găsi vinuri foarte bune care nu au prins lumina reflectoarelor din cauza „celebrelor colege” de ofertă. Asta cu popularitatea… socotită ca indice al calității este greu de demontat. Un fel de „românii au talent” versus concert la Ateneu. Nu e valabil 100% la vinuri, ştiu.

Am vrut doar să explic într-un fel că barajul pus în fața unor lucruri de valoare care, pur și simplu, nu au avut şansa să fie corect evaluate, poate fi trecut cu ajutorul nostru. Bineînţeles că au confirmat şi o serie întreagă de vinuri deja „mari”. Poate nu în fiecare an. Nimic nu e bătut în cuie. Îi scrian unui prieten: E un reflex des intâlnit să ne atașăm de o anumită ierarhie, ca și când aceasta ar fi stabilită pe veci, uitând că, poate, chiar vinul nostru preferat a ajuns în top răsturnând clasamente mai vechi. Altfel, trebuia să le facem un soclu de marmură celor câtorva vinuri franțuzesti și să nu luăm in considerare “challanger-ii” din Australia, Africa de Sud, Chile, USA sau, mai nou, din România, Ungaria, Moldova… Ca o concluzie, DA, concursul folosește atât vinarilor cât și țării. Faptul că România e în centrul atenţiei, folosește tuturor.

Un “artefact” valoros realizat, în ultima vreme, fără sprijin de la autorităţi

Ție îți folosește?

La câte am „tras”, poate că, acum un an sau doi, ți-aș fi spus că nu. Dar, după ultimile două ediții, cele fără niciun ajutor de la autorități, paradoxal, spun că da. Am fost obligat de împrejurări, de răspundere, de dragostea nemarginită (și nedisimulată) față de România, să mă transform. Să fiu un şi mai bun profesionist și în această altă extensie „oeno”, să găsesc (și am găsit) oameni extraordinari şi parteneri serioşi care să mă ajute să realizăm un „artefact” valoros. Le mulţumesc tuturor. Nu fac un raport între consumul de energie, resurse și ceea ce obțin astăzi prin intermediul concursului.

Nu socotesc clipele de „inimă rea” (zile, nopți, multe nopți) în care – prin „grija” semidocților sau a răuvoitorilor – hotăram de 100 de ori pe oră să abandonez. Toate mizeriile laolaltă cu neînțelegerile sau întrebările justificate ale unora, m-au făcut să caut noi și noi formule de perfecţionare, de diferenţiere. Așadar, „devenirea” este un proces pe care-l cataloghez drept câștig.

După această ediţie, rapoartele IWCB vor fi contra-cost

De ce ar opta producătorii pentru IWCB VINARIUM și nu pentru alte concursuri?

Ar fi greșit din punct de vedere al unui producător ca IWCB VINARIUM să fie singura cheie de verificare a impactului senzorial pe care îl produce vinul său. Dar, în același timp, e puțin aiurea să nu știi în amănunt ce se întâmplă la fiecare concurs la care îți trimiți „probele”. Să nu înțelegi diferențele dintre ele. Să te uiți în altă parte când vezi că anumite competiții (unele foarte mari chiar) au inflație de premii și că, prin ricoșeu, piedestalul pe care îl construiești e șubred și, mai devreme sau mai târziu se va dărâma. Mai este și o chestiune pragmatică. Câți bani scoți din buzunar, ce efort logistic ai și, dacă nu cumva, devii tu promotor al unui „produs” extern în loc să fie invers.

Mă întâlnesc cu această afirmație: Bine, dar vinul meu a luat 90 puncte la concursul X. La IWCB n-a luat nimic. E chiar așa greu să ne obișnuim că avem un concurs mai bun decât alții?

Același interlocutor care mă abordează cu fraze precum cea de mai sus omite să amintească că, la anumite concursuri (repet, foarte mari) anumite vinuri care iau punctaje bune la noi, acolo nu au obținut nimic. Aici intervine ceea ce spuneam despre cunoașterea concursurilor unde se trimit probele. Poate unele concursuri (mai ales cele nereglementate) au un interes specific pe anumite categorii, poate altele fac o corelație directă cu achiziția de publicitate sau cu prezența la raft pe anumite piețe. Din păcate, puțini sunt cei care întreabă de aceste „amănunte”. Nici de la IWCB nu cer foarte multe rapoarte. Dupa această ediție, rapoartele vor fi contracost. Cât au fost gratuite nu au stârnit apetit. Am mai învațat ceva.

Juraţii preferă IWCB-ul, pentru complexitatea sa

Jurații au fost extrem de entuziasmați anul acesta. Au și comunicat foarte mult. De ce? Ce îi face să adopte IWCB-ul în categoria „preferate”?

Concursul nostru are o „marcă” proprie, compusă din mai multe elemente distinctive. În primul rând, mix-ul de probe este foarte interesant. Este rezultatul unei lupte de gherilă pe care o ducem, dar și a felului în care începe să fie privită România ca piață. O piață foarte, foarte interesantă chiar dacă nu a fost „crescută” pe măsura potențialului. Asta nu îi sperie pe cei care sunt stăpâni pe triada produs-politică comercială-comunicare. E un subiect larg, demn de o conferință specializată. Sper să am ocazia să îmi expun rezultatele obținute în urma experienței de 25 de ani în domeniu.

Mai e ceva. Un lucru remarcat de degustători. Din 1000 de probe, au fost 7 redegustări solicitate, și doar o probă eliminată. Nu e un secret, dar eu pot confirma cu subiect și predicat – din postura de jurat la multe concursuri internaționale – că acest fapt este rarisim. Probele trimise la noi sunt foarte, foarte bune.

Alte elemente de unicitate care atrag simpatia dar și interesul profesional (à propos, anul acesta am avut cereri internaționale de intrare în corpul de jurați – la un nivel mai mare de 10 ori față de locurile disponibile) sunt redegustările „la vedere” de după sesiunile de jurizare (extrem de folositoare), provocările de ordin științific (vezi Cultura Cucuteni și Sunetul Vinului), traducerea lucrărilor unor jurați și … grija pe care o purtăm juraților. Enumerarea poate continua.

Constanţa şi Oradea, favorite pentru organizarea unor viitoare ediţii

International Wine Contest … VINARIUM. Bucureștiul apare mai estompat. Dispare?

În momentul în care organizezi un astfel de concurs internațional este firesc să transferi orașului gazdă, avantajele/beneficiile care țin de industriile creative, de vitalitatea culturală și de … exercițiul economic. Asta se poate face dacă și orașul își dorește acest lucru.

Fără să comentez prea mult relația IWCB – București, pot spune că experiența din alte orașe (Iași, Focșani) ne arată că merită ca măcar unele ediții să devină „itinerante”. Constanța-Mamaia este o posibilă gazdă pentru ediția 2020 dar, după vizita de la Salonul Millesime, Oradea devine un pretendent serios. Nu văd de ce nu ar urma Timișoara sau Craiova. Brăila, Baia Mare sau … Chişinău. Da, VINARIUM-ul desprinde puţin București-ul, dar identitatea concursului ține de România, iar România nu este doar Capitala.

Planuri de viitor?

Extinderea în Asia, printr-un concurs-oglindă. Este o mişcare solicitată de chinezi, care îşi doresc un concurs OIV – VINOFED, lucru care poate însemna mult pentru producătorii participanţi cu probe la International Wine Contest VINARIUM.