Magazinul Comtesse du Barry de langa Ateneul Roman a gazduit, la jumatatea lunii noiembrie, degustarea si lansarea oficiala pentru piata autohtona a uneia dintre cele mai titrate case de Jamon din Spania – Carrasco Guijuelo. Export managerul producatorului, Sergio Alba, impreuna cu „maestro cortador” Pedro au oferit celor prezenti nu doar ocazia de a savura feliile celebrelor Pata Negra, Jamon de Bellota sau de Cebo ori Salchichon folosite de bucatari de renume mondial precum Ferran Adria, ci si o veritabila lectie despre istoricul si specificul acestor produse emblematice spaniole. Produsele Carrasco Guijuelo sunt importate si distribuite in Romania de catre specialistii luxului gastronomic Le Manoir, operatorul magazinului online cu acelasi nume si al magazinelor Comtesse du Barry.