Articol scris de Cesar Filip //
Cu multi ani in urma, cel mai select brandy care se gasea in Romania se numea Skanderbeg si venea din Albania. E adevarat, se scria conjac, dar tot romanul il lua drept coniac… Multe lucruri bune veneau pe vremea aceea din Albania: tigari, conserve de peste, ba chiar si un Merlot. Ei bine, cand apareai cu un “albanez” sub brat la un „ceai“, automat atmosfera se incalzea. Bun, aveam si noi mandrie nationala si faceam coniac Zarea pana cand, daca imi aduc eu bine aminte, s-au platit niste milioane pentru incalcarea statutului de marca inregistrata. Eram convins pe aceea vreme ca, daca va cadea “Cortina de fier” noi, un popor de inalta cultura si simtire, atunci cand vom avea acces la produsele de inalta clasa, vom da navala pe ele si Bucurestiul va deveni, din nou, Micul Paris. Ei bine, m-am inselat! Si spun asta cu mana pe inima! E drept, exista si la noi persoane care apreciaza calitatea si finetea bauturilor, dar orice statistica spune ca vinul cel mai vandut este cel la PET, ca bauturile alcoolice cele mai cautate sunt cele facute in alambicuri improvizate, iar concluzia mea este ca se merge pe principiul: „Mult sa fie, calitatea fie cum o fi” si preturi cat mai mici! Nu scriu aceste randuri asa, la intamplare. Nu de mult cineva a analizat atent cele 24 de vitrine cu cognac si armagnac pe care le avem in restaurantul Ginger si, la sfarsitul vizionarii, putin contrariat, m-a intrebat: “Dar cutare bautura nu aveti?” si a dat numele unei marci care se gaseste pe aproape toate rafturile din orice magazin, de la bacanie de coltul strazii la supermarket! Oare chiar se astepta ca printre cele peste 350 de etichete de bauturi fine aduse cu multa truda si pe care incerc sa le prezint romanilor sa gaseasca si acea sticla pe care deseori o descoperi goala pe o banca din parc dupa cate o petrecere intre boschetari? Oare merita efortul pe care-l fac? Mi-am pus de multe ori aceasta intrebare si raspunsul a fost mereu afirmativ: Da, pentru ca in primul rand o fac pentru mine!
In cautarea cognacului pierdut
Dar sa revenim si sa vorbim despre bauturile fine adevarate. Cred ca in curand va trebui sa schimbam titlul rubricii in Jurnalul importatorului de bauturi fine pentru ca intre timp importam si 110 etichete de armagnac si 11 etichete de single malt. In momentul de fata suntem in discutie si cu niste producatori de rom ale caror produse vrem sa le aducem in Romania. Nu este lucru usor sa selectezi niste case de bauturi fine mai ales ca, de multe ori, se intampla sa o faci pur si simplu in orb, numai dupa renumele pe care-l au. Iar de multe ori ajungi sa cauti si ceva ce nu mai exista. Adica producatori de bauturi fine care fie au disparut, fie nu mai produc, dar al caror nume il regasesti in literatura de specialitate si ale caror produse, sticle vechi de 50-60 de ani, le mai gasesti pe la colectionari, pe la licitatii sau pur simplu in stocul unor mari restaurante.
Cam asa ceva mi s-a intamplat cu Casa De Luze, o casa foarte veche de cognac, infiintata in anul 1822. O sticla cu cognac De Luze nu vazusem niciodata si, tot cautand sa dau de ei, am citit undeva ca ajunsesera in proprietatea colosului Remy Martin. Pentru mine cautarile s-au incheiat aici. Numai ca, vizitand targul Prowein, mi-a aparut brusc in fata standul Cognac De Luze. Am ramas siderat, dupa care m-am apropiat si am vazut niste sticle foarte atragatoare. Un tanar foarte amabil s-a apropiat de mine zambind si m-a intrebat daca poate sa imi ofere ceva sa degust. I-am cerut un Extra, adica gama lor de varf, iar tanarul mi l-a pus in pahar. Ce sa va spun, era intradevar un cognac de categorie extra, adica peste XO. Am inceput apoi sa pun intrebari si asa am aflat ca familia Boinaud, proprietara brandului, distileaza din 1640. Au fondat Casa De Luze in 1822 si acum au ajuns la cea de-a 24 generatie de distilatori. M-am prezentat si eu, i-am vorbit despre proiectul Infinity Cognac, am facut schimb de carti de vizita si a ramas ca ne contactam pe e-mail. A fost o scurta intrerupere a degustarilor de vin pe care mi le planificasem la Prowein, dar una care mi-a facut placere si care avea sa se dovedeasca 
de folos. Ulterior am mai aflat cate ceva despre Casa De Luze. Au 410 hectare de vita de vie in Grande Champagne. Au a doua mare distilerie din regiunea Cognac, cu 41 de alambicuri, si sunt foarte prezenti pe piata scandinava si americana. Ce citisem eu despre apartenenta lor la Remy Martin era putin gresit. Din anul 1982 Casa de Luze si-a desfacut produsele prin Remy Martin. In 2006, insa, familia Boinaud a hotarat sa creeze propriile sticle si etichete, si-au organizat propriul departament de vanzari si s-au despartit de Remy Martin. Ce-i drept, la potentialul pe care il are – e casa cu cea mai mare vie din Cognac -, era si pacat sa stea in umbra altcuiva. Mai ales ca, spre deosebire de colosii din piata cognacului, familia Boinaud are ca obiectiv prezentarea unui produs de inalta calitate la niste preturi accesibile, chiar si in conditiile unei piete instabile cum este cea din acest moment…
Cognacul il am deja la Bucuresti, in calitatile VS, VSOP, XO si EXTRA. Dar chiar daca suntem deja intr-o relatie comerciala, le voi face cu siguranta o vizita, pentru a ne cunoaste mai bine. Ca tot voi ajunge la Vinexpo, in Bordeaux.
PS: Cred cu tarie ca, daca cineva va ajunge cu un cognac DE LUZE sub brat la o petrecere, va face o impresie foarte buna. Oricum conjac Skanderbeg nu se mai gaseste.
