Pentru cine nu a trăit vremurile cu atenție la detalii de genul ăsta este improbabil de realizat cum arătau restaurantele bucureștene „obișnuite” în urmă cu 25 de ani – mi-a venit acest gând în minte la aniversarea unui sfert de secol de existență a (în prezent) lanțului de restaurante La Mama. Ca să încerc să aduc puțină lumină înspre acea epocă, pe care am trăit-o, vă reamintesc doar că era perioada în care vechile restaurante comuniste nu își dăduseră obștescul sfârșit dar rămăseseră aproape la fel de prăfuite ca la finalul anilor ’80 (doar că de data asta aveau și mâncare), iar cele noi, modernizate ca aspect, meniu și servire, nu se născuseră. Sigur că existau excepții, unele dintre ele sunt și astăzi în picioare (salutări, Thalia, unde au murit speranțele mele că voi fi vreodată slab! 🤣). Dar erau excepții: bucureștenii nu prea aveau nici bani și nici obișnuința de a ieși la restaurant în a doua jumătate a anilor ’90, iar oferta evoluase și ea în consecința acestor realități. Ce a făcut La Mama, odată cu deschiderea terasei închise și încălzite de la R1 (restaurantul cu numărul 1, cel de la Dinamo), a fost, cumva, o revoluție: geamuri mari către stradă, un meniu românesc urban care încerca să se diferențieze față de oferta obișnuită a vremii, ospătari mai „cool” decât vechii „pinguini” cu pantaloni negri, veste negre și cămașă albă (care erau, după vechimea vestimentației și a pantofilor, fie prăfuiți, fie intimidanți, dar și foarte obișnuiți să adauge data „din creion” la nota de plată). Apariția lor a impus un nou standard și a coincis cu o revigorare a dorinței bucureștenilor de a ieși cu familia la restaurant și din alte motive decât parastase, întâlniri de business sau meniurile de prânz înfulecate pe fugă. Au urmat și celelalte localuri purtând același nume, au urmat cafenelele Cafepedia, cu multe seri cu enorm de multă muzică live de bună calitate artistică, au urmat „aventurile” de pe litoral și tentativele de a dezvolta o rețea de francize. Au avut loc 2 crize economice, scumpirile succesive la orice, interzicerea fumatului în localurile publice și o pandemie care a pus omenirea în genunchi, au apărut „clubăreala de tip Șoseaua Nordului”, „curentul hipsteresc” și „HoReCa de lux” cu sume amețitoare investite în design. A apărut „Povestea de la colțul mesei”, cartea fondatorului rețelei, Cătălin Mahu (azi și autor de podcast video), despre care directorul editorial al ziarului Financiar a scris că este „adevăratul curs de educație antreprenorială” și „cea mai bună carte de business” citită de el în ultimii ani.  Restaurantele La Mama – devenite între timp ele însele niște „clasice”, dar niște clasice implicate permanent în mișcarea de idei pentru modernizarea gastronomiei bucureștene și în parteneriate pentru promovarea culturii culinare și de „going out” – sunt, iată, tot aici, lângă noi. Le urez sincer „La mulți ani și puterea de a se reinventa!” mulți ani de acum înainte!