Lansare cu tunete și fulgere pentru Viile Sudului la Cercul de Fetească

Număr record de rezervări (oprite cu mult înainte de expirarea termenului limită, deoarece spațiul disponibil nu ar fi putut cuprinde atâția participanți), o vizibilitate a evenimentului către aproape 130.000 de persoane pe Facebook, aproape 1.100 de persoane „going” sau „maybe going” în aceeași rețea socială – acesta este stadiul la care a ajuns în luna iunie 2015 demersul inițiat de Vinul.Ro pentru promovarea soiurilor tradiționale „Cercul de Fetească„.

Publicitate
Casa Timis

Cercul de Feteasca 5Nici ploaia intensă, cu tunete și fulgere – coșmarul oricărui organizator de evenimente în aer liber! – începută cu o oră de startul evenimentului, nu a reușit să-i împiedice pe oaspeții dornici de vinuri bune, jazz de calitate și socializare să ajungă în Grădina Verona, din spatele Cărtureștiului de pe Bulevardul Magheru din București.

Iar „setea de cultură a vinului” a fost pe deplin satisfăcută: după un scurt cuvânt de bun venit al organizatorului, semnatarul vinurilor din Viile Sudului începând din 2015, Adrian Dolghin, a prezentat pe scurt, în premieră la „Cerc”, „asset”-urile vizibile și invizibile ale cramei Intervitt de lângă Zimnicea și a invitat oaspeții să aprofundeze Crâmpoșia, Feteasca regală și pe cea neagră de pe meleagurile sudice.

Publicitate
Adrian Dolghin
Adrian Dolghin a prezentat caracteristicile de sol, climă și soiuri care reprezintă, după opinia lui, avantajul Viilor Sudului

Nici somelierii agenției Winetaste by Sergiu Nedelea, care au asistat mesele de prezentare a vinurilor, nu s-au lăsat mai prejos și au făcut față cu brio potopului de întrebări din partea publicului – majoritar nou-veniți la evenimentele Cercului de Fetească.

Rând pe rând, Tămâioasele de la Oprișor și Aurelia Vișinescu, Busuioaca sau Feteștile albe de la Tohani, Feteștile regale de la Rătești și Intervitt, cele negre de la Alira, Oprișor, Tohani și Intervitt sau cupajul alb Trei Brațe de la Alcovin și-au găsit fiecare fanii printre oaspeții care au înfruntat cu mult curaj ploaia pentru a găsi satisfacție în celebrarea artei vinului și a muzicii.

Cercul de Feteasca 3circlesDe partea muzicală s-a ocupat cu multă măiestrie și cu energie debordantă formația 3Circles (Viorica Pintilie – voce, Ati de Chile – percuție, Adalbert „Jimmy” Cserkesz – chitară), încălzind atmosfera în asemenea măsură încât unii dintre participanți au trecut la dans.

 

 

Cercul de Feteasca 2

Cercul de Feteasca 4

Cercul de Feteasca 6

Cercul de feteasca 10