La două decenii după ce într-un fel a salvat, prin apariția companiei sale, segmentul premium de vinuri, care abia se închega timid, am dorit să stăm de vorbă cu unul dintre “descălecătorii”  care au întemeiat, practic, această noțiune de calitate în România. Mai ales că firma pe care o conduce, Vinarte, a depășit cu succes o perioadă dificilă. Sergio Faleschini a fost și martor dar și creator al istoriei moderne a oenologiei de la noi, contribuția sa la “Dosarul vinului românesc” fiind pe cât de interesantă, pe atât de educativă. Iar calitatea sa de Consul al Principatului Monaco îi oferă o perspectivă unică și vastă.

Istoria vinului românesc de după 1989, prin prisma fondatorului Vinarte

– Ați produs vinuri și în Cotnari, și în Oltenia, și în Dealu Mare, acoperind multiple regiuni ale României. Vă mai amintiți azi care vă erau intențiile și cum s-au potrivit ele cu realitatea ulterioară?

În anii ‘90 lucram la Paris, conduceam o societate de comerț internațional cu cereale și lucram mult cu România. Ulterior, am intrat în afaceri cu vin, inclusiv cu România – care, la timpul respectiv, cumpăra foarte mult vin vrac din Europa. Soarta a făcut ca, în acea perioadă, niște prieteni ai mei francezi și italieni să-mi propună să investim în România în viticultură, atrași de oportunitățile deosebite pe care le oferea această țară. Iar eu eram cel vizat să-i reprezint: cunoșteam potențialul viticol deosebit pe care-l reprezenta România, dar și starea precară a patrimoniului viticol – aflat într-un proces continuu de degradare.

Obiectivul nostru a fost achiziția de domenii viticole în zone geografice cu potențial al pământului de a oferi vin de mare performanță. Nu am fost în măsură să decid singur, chiar dacă eu cunoșteam potențialul viticol românesc – n-aș fi știut unde e mai bine să ne așezăm față de exigențele noastre – așa că am făcut apel la doi specialiști români, Profesorul Aurel Popa, de la Universitatea din Craiova, și Profesorul Liviu Dejeu, dar și la un pedolog francez de renume. Acesta din urmă s-a deplasat cu mine în țară, prelevând probe de pământ aproape din toate regiunile viticole și, după analizarea acestora, mi-a trimis un raport indicându-mi care sunt cele mai bune zone unde să investim spre a ne atinge scopul. Mi-a mărturisit atunci că “numai Franța mai are un terroir ca acesta”.

Așa am pornit “la aventură” în România, în primăvara anului 1998. Am achiziționat trei domenii, fiecare având propria personalitate: Stârmina (Mehedinți) – un amfiteatru de 200 ha în preajma Dunării; Bolovanu (Sâmburești, Olt) – o podgorie colinară de 60 ha; și Villa Zorilor (Dealu Mare, Buzău) – pe colină, 150 ha.

Nu a fost greu la început – formalitățile au decurs relativ rapid, statul avea interes să se debaraseze de ansamblul patrimoniului viticol, greu de întreținut și în continuă degradare. Ce a urmat după aceea nu-mi aduc aminte cu plăcere – a trebuit să investim mai mult decât am bugetat, a trebuit să defrișăm o mare parte din vie, înlocuind ce era hibrid, bolnav și bătrân cu plante nobile, din soiuri certificate calitativ, importate din Franța. În centrele de vinificație, noile cisterne de inox cu temperatură controlată au luat locul celor vechi și degradate, am introdus linii moderne pe tot parcursul procesului de vinificație, baricuri aduse din Franța pentru maturarea și afinarea vinului, linii de îmbuteliere și etichetare etc, etc.

Rezultatele nu au întârziat să apară, după trei ani Vinarte prezenta pe piața românească un evantai de vinuri de mare calitate, consumatorul fiind relativ ușor de cucerit – nu aveam în față decât un singur concurent de prestigiu, SERVE, care începuse această aventură cu câțiva ani înaintea noastră.

Despre vinurile produse în alte podgorii aș putea spune că nu a fost ceva de lungă durată. La Cotnari am început printr-o colaborare cu conducerea IAS-ului de atunci și am elaborat, cu specialiștii noștri, primul vin sec de mare calitate din zonă – Chateau Cotnari – un asamblaj de trei soiuri românești care a cucerit imediat piața românească. Cele 100.000 sticle produse s-au epuizat în același an. Din păcate, n-am mai continuat colaborarea, întrucat conducerea IAS de atunci ne-a dublat prețul la struguri, fără niciun motiv, determinându-ne să renunțăm la această colaborare. Păcat!

Prince Matei, Cabernet Soare și Prince Mircea sunt „copiii” cu care Vinarte s-a impus în topul vinurilor românești

– Care sunt realizările pe care le considerați azi ca fiind cele mai importante, în acești 20 de ani care au trecut de la înființarea firmei? Și de ce? Dar eșecuri?

Din această frumoasă aventură în România s-au născut trei “copii” care s-au impus imediat pe piața românească – Prince Matei, Prince Mircea și Soare – care au urcat în scurt timp în vârful piramidei vinurilor românești de prestigiu. Nu a întârziat nici avalanșa de diplome și premii la târgurile și evenimentele internaționale, la care am participat încurajați de succesul din România. O realizare importantă a fost recunoașterea vinurilor Vinarte pe piețele străine, între care prezența noastră constantă pe cele mai severe – Franța, Italia și Monaco – îmi dă motive de mândrie. Ce mai pot să amintesc ca realizări?!? Poate faptul că am reușit să consolidez compania cu oameni de valoare, parte din ei formați în cei 20 de ani de muncă. Acești oameni, care în evidențele contabile se văd mai puțin, au avut o contribuție substanțială la reușita noastră. Și, ca să închei cu realizările, sunt fericit și onorat ca după 20 de ani firma Vinarte să fie cunoscută și apreciată ca un simbol al calității vinului românesc.

Traversarea perioadei de insolvență a fost un veritabil purgatoriu, dar a fost depășită cu succes și s-au reluat investițiile

– Compania a traversat, în ultimii ani, o perioadă nu tocmai fastă: reorganizare, insolvență. Cum ați depășit-o și ce acțiuni aveți programate pentru viitor, odată ce ați reușit să redresați firma? 

Este adevărat, perioada pe care am traversat-o s-a numit insolvență. Nu doresc nimănul să treacă printr-o asemenea experiență. Principiul este ca, în țara asta, cine intră în insolvență, să nu mai iasă. Noi am făcut o excepție, dar este greu de uitat perioada aceasta de 4 ani, cât a durat acest purgatoriu: câte frământări, câte obstacole… niciun furnizor nu mai livra marfa fără plată anticipată, băncile ne-au părăsit, piața nu mai putea fi aprovizionată constant, lipsea un fond de rulment minim, au apărut animozități între acționari etc. În sfârșit, după 4 ani de supraviețuire, am revenit la liman printr-o reorganizare a acționariatului și am plătit toate datoriile acumulate în trecut. Cu toate greutățile prin care am trecut – și nu au fost puține – am reușit să salvăm trei obiective importante: via întreținută perfect, brandurile nealterate și, mai important, elementul uman – colaboratorii.

De mai bine de un an am reușit să redresăm societatea, am investit substanțial în agricultură, am cumpărat 6 tractoare noi, mașini și accesorii pentru lucrările în vie, am plantat 10 hectare la Stârmina cu soiuri noi, centrele de vinificație au fost dotate și completate cu tehnologie și aparatură modernă, s-au achiziționat peste 160 baricuri din Franța pentru maturarea și afinarea vinului din recolta 2017, un an deosebit de bun.

Am destinat domeniile de la Stârmina și Bolovanu pentru turism. Efortul a fost considerabil, de peste un milion de euro, dar necesar pentru o societate care va reveni cu un suflu nou în rândul producătorilor de elită.

Autoritățile trebuie să se implice în stoparea falsurilor și în promovarea vinului românesc la export

– Care credeți să sunt provocările cele mai importante ale Vinarte în anii care urmează și cum v-ați pregătit să le faceți față?

Am în gând să forțăm exportul, și aici primul obstacol este imaginea negativă pe care o are vinul românesc în lume: ori nu este cunoscut, ori este invocată calitatea mediocră a acestuia – și, chiar dacă vindem un vin care rivalizează cu vinul de calitate franțuzesc, suntem mult penalizați la preț. O altă provocare este creșterea ponderii vinurilor din soiurile autohtone – avem de gând să plantăm anul acesta 16 hectare de Feteasca Neagră și Negru de Drăgășani la Stârmina, ca urmare a rezultatelor din anii trecuți, când stocurile din aceste soiuri s-au epuizat relativ repede. Suntem în plin avânt de reașezare a etichetelor, în sensul modernizării și cosmetizării acestora în pas cu vremea, motiv pentru care am consultat mulți specialiști și chiar amatori din rândurile tineretului. Totodată, în acest an vom avea un nou website, mai modern și mai performant.

O altă provocare o am cu autoritățile române, în primul rând pentru a avea mai multă pace pe piață, solicitând mai mult sprijin pentru controlul pieței, pentru obstacularea invaziei vinului fals și contrafăcut. Și, împreună cu alți producători de elită, vrem să determinăm statul român să inițieze un Program național de marketing din fonduri bugetare, după modele deja verificate. În anii ’90, alte țări au reușit. A fost meritulul statelor respective faptul că aceste vinuri sunt prezente acum în aproape toate țările, purtând cu ele tradiția și cultura țării lor. Noi am pierdut acest tren – și pe bună dreptate: în anii ‘90 nu aveam ce oferi, calitatea era în majoritate mediocră, acum însă asistăm la o adevărata renaștere a viticulturii românești, sunt cel putin 10 producători de elită și mulți altii vor urma. De ce statul se limitează numai la organizarea câtorva târguri cu pavilion național, fără prea mari rezultate pentru noi, și nu se implică într-o acțiune mai de anvergură benefică producătorilor și implicit țării? Acum avem calitate, avem tradiție, suntem numărul 5 european, ne trebuie numai un Program de țară organizat de autoritățile române pentru a schimba în bine imaginea vinului românesc și care să-I posteze acolo unde îi este acum locul, în rândul producătorilor de calitate din lume.

Ca lider al Vinarte și Consul al Principatului de Monaco, Sergio Faleschini reprezintă două tipuri de elită

– Dacă tot am ajuns la reprezentare externă, cum gestionați cele două responsabilități – președinte al companiei Vinarte și Consul al Principatului de Monaco în România?

Cele două aparțin, este adevărat, de două domenii diferite. Dar au și un element comun: ambele vizează elementul de “imagine”. Ca producător, promovez imaginea vinurilor Vinarte ca brand românesc de elită; iar în calitate de Consul misiunea mea este de a promova imaginea Principatului de Monaco, unul din cele mai de elită state din lume.

– Într-o discuție mai veche cu regratatul conte Guy Tyrel de Poix, fondatorul primei crame private cu capital străin din România, acesta recunoștea rolul Vinarte – pe care el în considera extrem de important – în construirea pieței vinului de calitate de la noi din țară. Spunea că fără apariția Vinarte probabil și compania fondată de el ar fi dispărut, iar peisajul vinului de la noi din țară ar fi fost, cu siguranță, diferit fără aceste viziuni care au modelat industria de profil. Credeți că veți putea continua să jucați și în viitor același rol – de „creator de piață”?

Păstrez o frumoasă amintire și datorez un mare respect celui care a fost Contele Guy de Poix și implicit societății SERVE, pe care el împreună cu Mihaela au conceput-o. Eu, împreună cu asociatul Fabio Albisetti, am sosit în România la 3 ani după dânsul și, poate, un element în formarea convingerii asociaților mei să investească în România a fost și exemplul că este deja un francez care a investit în această tară și a reușit să facă vinuri bune. El a salutat sincer apariția Vinarte pe piață, iar pentru noi schimbul de idei cu un specialist care avea deja experiență în domeniu ne-a ajutat mult. Apoi anii au trecut și ne-am reîntâlnit la o degustare unde l-am văzut abătut și mi-a mărturisit că înfruntă multe obstacole și că are intenția să renunțe la investiție și să se retragă în Franța. Nu mi-a căzut bine, nici nouă nu ne mergea formidabil dar deja eram pe drumul bun. I-am spus să nu se retragă și să mai aștepte, căci dacă se retrage el noi nu mai avem reper în țara asta iar asociații mei, sensibili la astfel de semnale, vor renunța și ei. N-aș putea să spun în ce măsură a contat intervenția mea de atunci, dar după nu mult timp la SERVE a răsărit din nou soarele. 

Statul român ar trebui să implementeze un program de țară în domeniul vinurilor

Pentru a face cunoscută România ca producător de vin de calitate în vederea creșterii imaginii vinului românesc în lume, și prin acordarea de facilități exportului românesc, statul român ar trebui să implementeze un Program de țară în domeniul vinului, spune Sergio Faleschini: “Noi, ca producători, nu ne putem permite o astfel de acțiune, dar luând exemplul altor țări – precum Chile, Argentina, Africa de Sud – acestea au reușit în anii ‘90, prin astfel de programe naționale, să pătrundă în lume cu vinul lor pe aproape toate meleagurile, cu totul necunoscute în anii anteriori. 

Președintele Vinarte spune că și azi misiunea companiei este să păstreze viziunea care a motivat nașterea acestul brand în 1998: de a oferi numai vinuri de înaltă calitate, remarcabile prin unicitatea fiecăruia dintre ele. “Vinurile noastre sunt expresia unică a timpului, a locului, dar în special a persoanelor care, într-un anumit moment, au știut să obțină tot ceea ce timpul și locul au putut oferi mai bun. De aceea, de la început, noi am ales cele mai bun terroir-uri din România, care se regăsesc, de o manieră diferită, în fiecare dintre cele trei domenii Vinarte: Sâmburești, Stârmina – Mehedinți și Zorești – Dealu Mare”.