Articol de Geia Manole – www.alumanole.ro – publicat în ediția tipărită cu numărul 107 a revistei Vinul.Ro

De foarte multe ori în ultima vreme m-am tot întrebat de ce noi, oamenii, vrem atât de multe lucruri ieșite din comun și de ce încercăm să schimbăm lucrurile. Așa se întâmplă și la capitolul mâncare: oare de ce ne dorim să reinterpretăm rețete sau de ce le schimbăm pe cele păstrate cu sfințenie de-a lungul vremii? Și mă gândesc acum la nu știu ce ciulama reinterpretată, sau la un șnitel fantezie, când lucrurile trebuie să fie simple – mâncarea trebuie să aibă gust.

Mâncarea este prima formă de  cunoaștere a unui popor – și cred că e foarte păcat că nu știm să ne promovăm “bucătăria”, că nu punem preț pe gastronomie, la fel cum alții știu să o facă (francezii, italienii, spaniolii, grecii, turcii etc.) Nouă ne place cu de toate.

Ceea ce eu caut mereu la o mâncare este gustul – să mă cucerească și să îmi creeze emoție, să îmi deschidă papilele și să îmi rămână în minte. Asta îmi doresc să se întâmple și cu bucătăria românească, vreau să fie cu gust, să fie autentică, să fie gustul pe care îl știu poate din copilăria trăită la țară. Da, știu, lucrurile sunt discutabile, nu toată lumea gătește la fel, dar îmi doresc să primesc o farfurie corect gătită, nu un preparat fad, fără sare și piper.

Cred ca mi-aș dori să văd cât mai multe  restaurante cu specific românesc, să ne promovăm gastronomia românească ca parte a identităţii naţionale, a brandului de țară. Primul lucru pe care îl face străinul când ajunge într-un loc nou este să meargă să mănânce. Şi doar nu își dorește să încerce sushi la București, ar vrea un ciolan cu varză, poate niște sarmale, un gulaș sau un cocoșel de munte. La noi, ce să vadă? O sumedenie de restaurante cu specific mediteranean sau italian, de nici nu mai știe ce să creadă, oare în ce capitală sau țară a ajuns?!

Pe fondul acestor întrebări și a altora, mult mai complexe, a luat naștere Congresul Național al Gastronomiei  și Vinului. Da, și al vinului, pentru că unde este mâncare este și vin, vinul este componentă a gastronomiei. Congresul a avut loc pe 7 iunie, într-o locație superbă și foarte potrivită pentru astfel de manifestări culturale, în spațiul cultural de la ARCUB. Organizatorii, Revista Vinul. Ro, GastroArt.ro, Rare Foods Services și Concret PR – cu sprijnul Selgros România – și-au propus să definească gastronomia, identitatea culturală gastronomică, iar ca rezultat al întâlnirii să propună un manifest care să cuprindă aceste deziderate. Și cred că s-au gândit foarte mult și dacă avem gastronomie autentică românescă, și dacă se poate vorbi despre cultură gastronomică în adevăratul sens al cuvântului, și care sunt bucatele reprezentative pentru noi, românii, și ce putem spune că el al nostru, specific, de-al locului și cu care să ne mândrim că îl gătim bine.

Ce s-a propus la Congres – și susțin și eu – este o zi națională a gastronomiei, care să strângă laolaltă producători, chefi, proprietari de restaurante, gurmanzi, care să promoveze gastronomia românească, identitatea cultural-gastronomică a României. Să se vorbească despre istoria gastronomică națională, despre identitatea culinară națională și despre enoturism ca o componentă a turismului gastronomic. Şi toate acestea să se facă în cadru organizat, cu sprijin guvernamental, pentru că se tot vorbește despre gastronomie ca brand de țară, ca parte a identității naționale, dar la nivel guvernamental este un dezinteres total.

„Obiceiurile culinare, gastronomia, fac parte esențială din identitatea oricărui popor, din fondul valorilor intime care constituie țesătura unei națiuni. Nici o discuție despre progres sau «proiect de țară» (în turism, economie sau chiar politică) nu trebuie să ignore aspectul esențial al identității naționale”, afirma Cezar Ioan, unul dintre organizatorii evenimentului.

La rândul său, Cosmin Dragomir, şi el printre organizatori, recunoştea că acest congres reprezintă doar un prim pas: „Manifestul nu se oprește aici, nu trage concluzii. Mai sunt multe de făcut. Vor mai fi dezbateri publice, care sperăm să aibă rezultate”.

Şi are dreptate, pentru că, până la urmă, trebuie schimbate multe lucruri, inclusiv în mentalitate. Eu cred că este nevoie să ne alăturam manifestului pentru gastronomie, să facem educație gastronomică, să definim istoria gastronomică românească, să susținem tradiția și, mai ales, să existe restaurante care oferă mâncare românească corect făcută și respectând rețete autohtone.

Adrian Hădean spunea foarte bine: „Suntem într-o criză identitară, vrem să mâncăm până crăpăm”- nu ne interesează de unde vine mâncarea, ce este în farfurie, ajungem doar să ne umplem stomacul, când de fapt „mâncarea” e o artă în sine și trebuie să ne creeze experiențe, să ne bucure simțurile”.