Cât de importantă e protecția mărcilor în industria vinului? Analizăm 2 cazuri concrete și actuale cu Radu Bozocea, specialist în proprietate intelectuală

Radu Bozocea, specialist în proprietate intelectuală

Cum ar fi ca altcineva să-ți folosească – și să-ți interzică să mai folosești tu! – un nume pe care l-ai creat și dezvoltat? Chiar dacă pare greu de crezut, exact asta se întâmplă în timp ce citești aceste rânduri: o firmă care n-a avut nicio legătură cu activitățile Asociației Profesionale Vitivinicole Dealu Mare (APV DM) a cerut Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), în decembrie, drepturile asupra denumirii evenimentului “Evadare în Dealu Mare”, dezvoltat de Asociație împreună cu mine în ultimii trei ani; o persoană fizică a cerut, tot la OSIM, drepturile asupra denumirii “Asociația Somelierilor din România”, o entitate existentă de peste 2 decenii. Și, destul de probabil, ambele cereri vor fi satisfăcute de OSIM. Am stat de vorbă pe subiect cu specialistul în proprietate intelectuală Radu Bozocea, sfătuitorul nostru de la care ne luăm permanent lumină în domeniu.

Publicitate
Excursii

Întâi obții certificatul, și apoi îl anunți public!

– Radu, primesc de la voi rapoarte lunare atunci când cineva încearcă să înregistreze o marcă din sfera mea de interes.

Toată lumea și oricine poate primi, printr-o simplă solicitare pe www.inregistrare-marci.ro, o informare lunară despre brandurile / etichetele / brevetele noi înregistrate din domeniul lui de interes. Și, în plus, oricine poate cere un raport despre toate mărcile sau brevetele active sau decăzute al unei alte firme. Ambele demersuri sunt folosite uzual de firme sau asociatii profesionale – care le folosesc în primul rând pentru a vedea tendințele viitoare din piață, pentru că, să nu uităm, orice companie cu o conducere responsabilă întâi obține certificatul pentru un brand și abia apoi îl anunță public. Procesul se bazează pe clasele NISA, VIENA și LOCARNO pentru care se înregistrează mărcile sau designul, și care sunt obligatoriu de ales atunci când depui o cerere, și se realizează prin: abonamente plătite la cei care dețin bazele de date internaționale, utilizarea unor softuri și supervizarea umană de final.

Publicitate
IWCB

Un examinator de cereri de înregistrare nu poate ști dacă o cerere e îndreptățită sau nu, dacă tu n-ai făcut demersurile necesare înainte

– Te-aș ruga să folosim acest prilej că să lămurim în sens mai larg mecanismul ăsta de funcționare și de protejare a mărcilor.

Cezar, există „parteneri” care asta verifică: are concurentul marca înregistrată? Iar dacă nu are, asta reprezintă o slăbiciune de care dorește el să beneficieze – și depune el cererea de înregistrare. 

E bine să lămurim de la început că un examinator al OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci) sau EUIPO (Oficiul European de Proprietate Intelectuală) nu poate ști dacă cererea este îndreptățită sau depusă cu buna credință. El examinează cererea în primul rând pentru a identifica eventuale motive de respingere a cererii care se numesc absolute (contrare ordinii publice sau bunelor moravuri, de exemplu), apoi pe cele relative, și apoi publică cererea tocmai pentru a da posibilitatea oricărui terț interesat să îi trimită observații (iar aici vedem importanța rapoartelor de care vorbeam mai sus). Dacă aceste observații sunt trimise, vor urma alte proceduri posibile: opoziții, contestații etc – care să stabilească cine și ce dreptate are. Oricum, este bine de subliniat că, deși o cerere de înregistrare a mărcii se depune online iar certificatul, de asemenea, se primește online – iar astfel procedura pare facilă – orice deponent ar trebui să citească măcar o dată înainte legislația, pentru că acolo există noțiuni referitoare la cazurile în care un certificat este nul, o marca este decăzută sau anulată etc.

Firesc este ca acela care a creat un concept să îl înregistreze! “Să vedem mai întâi dacă prinde la piață” nu e o strategie

– Lămurește-mă un pic: cum e posibil ca cineva să ceară înregistrarea unei mărci pe care nu a creat-o sau la care nici nu a contribuit? E firesc?

Aici voi începe cu a doua întrebare: firesc este ca aceia care creează un concept / brand să îl înregistreze înainte de a-l face public. De multe ori, se motivează amânarea înregistrării prin expresia: “stai să vedem întâi dacă prinde la piață” – iar de aici apar două mari pericole. Primul: nefiind înregistrat, un brand / concept este folosit cumva abuziv, pentru că înseamnă că nu ai un certificat care să îți justifice utilizarea lui. Al doilea pericol este concurența care știe puterea mărcii înregistrate (OSIM, EUIPO sau WIPO) și verifică ea dacă nu cumva ai vrut să faci o mică economie și nu l-ai înregistrat: iar dacă acesta e cazul, probabil că nu te va ierta, pentru că principiul tuturor oficiilor de înregistrare este “primul venit, primul servit” (ce vor decide ulterior instanțele judecătorești e o altă poveste, însă mult mult mai costisitoare).

Revenind acum la prima întrebare, noțiuni de rea-credință, abuz sau concurență neloială există atât în legislația națională cât și cea internațională în proprietate intelectuală, însă de multe ori cei care pot fi suspectați de astfel de practici au propriile lor motivații, și din acest motiv repet: important este ca acela care creează să se protejeze.

Lucruri esențiale când înregistrezi o marcă

– Cum ar trebui protejate, de pildă, cele două mărci, astfel încât să nu poată fi cerute / atribuite unor altor persoane decât cele care le-au inventat / folosit?

La o înregistrare, trei lucruri sunt esențiale: prima dată să verifici dacă nu a mai înregistrat cineva o marcă similară înainte; să îți alegi foarte bine domeniile (clasele NISA) pentru care să înregistrezi; să soliciți să primești toate cererile ulterioare care seamănă cu a ta, pentru a te putea opune înregistrării. Dacă respecți acești pași, vei beneficia deplin de exclusivitatea garantată de lege.

Protecția slabă a mărcii poate duce la pierderea identității comerciale și încurajează parazitismul economic

– Care sunt consecințele unei protecții slabe a unui concept, nume, mărci? Dacă poți, exemplifică pentru cazurile de față, dar poți și mai pe larg, dacă ești amabil.

Concurența loială obligă un comerciant să își identifice produsele. Deci în primul rând trebuie spus direct că “marca / brandul vinde produsul sau serviciul”, iar oricine are cea mai mică îndoială sau o altă interpretare este în pericol de a își pierde identitatea de comerciant.

Mai trebuie introdusă și noțiunea de “parazitism economic”, care pleacă de la principiul că valoarea economică a efortului intelectual uman al unei întreprinderi constă în know-how-ul ei. Datorită acestuia, întreprinderea dobândește un renume de care parazitul încearcă să profite fără a participa la costurile necesare pentru atingerea renumelui.

Deci, în cazul „Evadare în Dealul Mare”, altcineva (din domeniu, probabil) a avut „inspirația” de a „investi” câteva sute de euro pentru a primi exclusivitatea utilizării unei denumiri care generează venituri de mii sau zeci de mii de euro. Dacă nu ați fi aflat din timp – iar asta este partea foarte bună a legislației, care întâi publică și apoi înregistrează – ați fi citit, siderați, probabil, o notificare prin care vi se punea în vedere să nu mai utilizati denumirea „Evadare în Dealul Mare”, pentru că ea este revendicată de altcineva, și, în plus, să plătiți și despăgubiri. După citire, decizia ar fi fost una din două posibile: ori bani pentru avocați și procese de recuperare, ori trecerea la pierderi a tuturor banilor, timpului și pasiunii investite.

Este adevărat că mai există și soluția cumpărării mărcii de la cel de rea-credință, dar este o soluție total nerecomandabilă în nici o circumstanță, din multe motive – dar mai ales pentru că ar fi o tranzacție care ar oferi o umbră de legitimitate înregistrării.

Și tot acest iureș al hârtiilor și diligențelor doar pentru că, la început, înregistrarea conceptului a părut o cheltuială ce poate fi amânată.

Rolul asociațiilor este de a se informa și de a informa, uneori de a arbitra, întotdeauna de a proteja respectiva industrie

– Ce crezi că ar mai fi important de reținut de către cititorii noștri în privința asta?

Rolul asociaților profesionale sau comerciale – care ar trebui să se informeze și să informeze. De ce ele? Pentru că membrii lor, și deci și conducerea lor, cunosc cel mai bine atât realitatea cât și creația din domeniul pe care îl gestionează prin acea formă de conlucrare, iar asigurarea unei informări transparente este o încurajare și garantare a evoluției loiale pentru toti jucatorii din acel domeniu. 

Sunt multe cazuri în care suspiciunile de copiere intelectuală se dezbat prima dată într-un arbitraj discret al alcestor forme de asociere. De ce? Pentru că de cele mai multe ori părțile implicate găsesc soluții mult mai convenabile reciproc atunci când la discuții participă și alți membri reputați din industria în care apar acele cazuri.

Vinul este o industrie în care situații precum cele de mai sus sunt din ce în ce mai dese, ceea ce dovedește maturizarea pieței și, deci, nevoia ca reputația unei asocieri să încerce să țină aceste situații departe de compromiterea publică care afectează industria si toți jucătorii, fără excepție.

Orice asociere cu o controversă te face parte din ea. Reputația unui brand ar trebui să fie o grijă prioritară a celor care îl dețin

– Radu, fiindcă tot ai pomenit cuvântul “reputație”: fiecare dintre Asociațiile ale căror mărci au fost solicitate de alții are, la rândul ei, parteneri de afaceri sau de comunicare, admiratori sau alte persoane interesate de acea activitate. Oare nu există riscul ca acești terți să considere că au de-a face cu parteneri neserioși?

Reputația unui brand poate ar trebui să fie o grijă prioritară a celor care îl dețin, pentru că este primul lucru care îi vine în minte și la care se uită orice viitor colaborator. Reputația, însă, la fel ca orice alt activ, se obține și generează avantaje doar dacă accepți și obligațiile necesare obținerii și întreținerii ei.

Riscul de care spui este o certitudine, orice asociere cu o controversă te face parte din ea, iar nici un alt administrator atent al unui alt brand nu se va asocia cu unul având o proveniență incertă. 

La firmele mari, orice risc asociat brandului reprezintă o amenințare așa de mare asupra activității, a cifrei de afaceri, încât toate au decis să își păstreze brandurile ca niște entități separate, în alt coș față de orice altă activitate economică – dar despre astfel de precauții poate ne mai întâlnim și mai vorbim.