Masi, scoala de Amarone

marci-masi5Familia Boscaini a intrat in lumea vinului la sfarsitul secolului al XVIIlea, cand a fost achizitionata prima vie, in Veneto. Sandro Boscaini, cel care conduce astazi destinele companiei, reprezinta cea de-a sasea generatie a familiei, alaturi de fratele sau, Sergio, care ocupa pozitia de oenolog- sef. Adica o traditie suficient de lunga incat timpul, asa cum il percepem noi, muritorii de rand, sa aiba alta semnificatie. La Masi, o vita-de-vie produce vin de calitate la 25 de ani dupa ce a fost plantata… Si nu pare mult, atunci cand via este inconjurata de case a caror varsta bate spre un mileniu, sau cand existenta viei este certificata de mai bine de doua milenii. Tot de doua milenii este cunoscuta si tehnologia „apassimento”, prin care se naste unul dintre cele mai mari vinuri ale lumii, Amarone: uscarea strugurilor pe rafturi de bambus timp de cateva luni inainte de presarea mustului. marci-masi-sandro-boscainiSandro Boscaini a scris deja cateva file importante din istoria vinului italian. Se considera ca el este responsabilul pentru „ripasso”, o metoda de vinificare dezvoltata de Masi in 1964, in care se imbina apassimento si refermentarea. Practic, imediat ce se termina fermentatia vinului, se mai adauga struguri partial uscati in vinul proaspat, provocandu-se o a doua fermentatie (a nu se confunda cu metoda est-europeana de „imbunatatire” a vinului prin adaugarea de must concentrat). Rezultatul a fost botezat „Campofiorin”, unul dintre primele vinuri care au capatat recunoa stere mondiala. Desi este extrem de puternic, solid, gros si bogat, Campofiorin-ul da o senzatie extrem de puternica de catifelare, ceea ce-l face mult mai usor de baut decat un Amarone. Si mult mai devreme, de altfel, in conditiile in care un Amarone de 10 ani este inca un vin foarte tanar.

Publicitate
Domeniul Bogdan

Amarone si inima lui Dante

marci-masi2Oricat de aclamat ar fi Campofiorin- ul, esenta Masi este totusi Amarone. Branduri precum Campolongo di Torbe sau Mazzano sunt cunoscute si iubite oriunde exista macar un strop de civilizatie a vinului, iar punctajele oferite de catre experti scad arareori sub 90 de puncte. Amarone Costasera Classico este unul dintre cele mai cautate vinuri din lume, oferind enorm fata de pretul la care este disponibil (in jur de 35 de dolari!). Din 1964 incoace, Masi a inceput sa se extinda, cuprinzand astazi inca trei domenii importante. Primul pas a fost preluarea managementului la Serego Alighieri, acelasi domeniu pe care Dante s-a stabilit in timpul exilului, la inceputul anilor 1300. Proprietatea a fost aleasa de catre cel mai in varsta fiu al sau, Pietro, devenit avocat de renume in Verona, dar care isi petrecea mare parte din timp ca secretar personal al lui Dante. Astazi, Masi lucreaza alaturi de descendentii lui Dante, iar unul dintre vinurile produse aici care a reusit sa cucereasca rapid pietele internationale” este Serego Aligheri Vaio Amaron. Masi a ajutat familia Aligheri sa se intoarca in Toscana, la aproape 700 de ani de cand Dante a fost alungat din Florenta, achizitionand o podgorie de 75 de hectare in Montecucco (zona Montalcino), Poderi del Bello Ovile, unde cei doi asociati au produs primul vin in 2007. In Veneto, Masi are astazi cinci podgorii, in Bardolino, Valpolicella, Soave, Grave del Friuli si Trentino. Iar surprizele continua sa apara, aventura inceputa in anii ’90 in Argentina, in valea Tupungato (regiunea Mendoza) reusind sa artaga intregii lumi atentia asupra capacitatii Lumii Noi de a produce vinuri exceptionale.