“Cel / cea mai” e o formulare de care îndeobște ne ferim. Cel puțin în lumea vinului, unde criteriile de evaluare sunt multiple și depind de acuitatea senzorială și de educația în domeniu a evaluatorilor. De subiectivism nici nu mai vorbim – cu toții avem preferințe de genul ăsta. Acestea fiind spuse de la început, veți găsi mai jos lista vinurilor medaliate la concursurile Vinul.ro din primăvara 2021 – unul, dedicat vinurilor BIO, și celălalt vinurilor demi/dulci & aromate. Au participat în total 52 de vinuri, care au fost evaluate de două comisii formate în total din zece evaluatori antrenați și educați în materie. Degustătorii nu au cunoscut identitatea probelor decât după ce au dat notele, iar medaliile au fost acordate în funcție de încadrarea în anumite grile – mai severe decât la majoritatea concursurilor internaționale de profil: între 85-89 puncte, Argint; între 90-94, Aur. S-a acordat o singură Mare Medalie de Aur (peste 95 puncte) – felicitări, Jidvei, pentru un Traminer Eiswein 2018 excepțional! Stabilirea acestor praguri foarte ridicate pentru prima ediție – riscantă, deoarece cramele care nu primesc medalii strălucitoare tind să nu mai înscrie vinuri la edițiile următoare – a avut la bază dorința Vinul.ro de a construi un sistem cât mai exigent de promovare a celor două categorii evaluate. Ne-am bucurat, însă, să observăm că punctajele (pe care nu le vom face publice aici) sunt comparabile cu cele obținute în review-urile celor mai prestigioase publicații internaționale. La final, dar nu în ultimul rând, o mențiune specială pentru Domeniul Bogdan, producător BIO și biodinamic despre care am mai scris, care a ocupat autoritar prima poziție la fiecare categorie (albe, rose, roșii) și primele trei locuri la clasamentul general BIO.
Mai întâi, o explicație: de ce vinuri BIO? Și de ce BIO NU înseamnă “de țară”, ci “după reguli clare”
Acordăm o atenție sporită vinurilor certificate BIO deoarece această categorie este în creștere solidă pe plan internațional de la an la an. Generațiile de consumatori educate încă de pe băncile școlii în privința ecologiei sunt sensibile la acest argument – al agriculturii ecologice – și au exigențe bazate tot mai mult pe acest argument. Înțelegând atât cerința pieței, cât și importanța generală a unei producții de hrană cu impact negativ cât mai redus asupra mediului, vrem să sprijinim producătorii de vinuri provenite din agricultura ecologică (BIO) oferindu-le o platformă distinctă de vizibilitate – “un culoar” propriu în care să evolueze către succes. Vrem să-i punem în valoare pe producători, dar vrem să-i sensibilizăm și pe partenerii lor de afaceri – achizitori din marele retail, distribuitori, HoReCa-ri. Evident, în primul rând ne adresăm consumatorilor din România – și aici vrem să facem o precizare extrem de necesară, pe care sperăm să o audă cât mai multă lume: vinurile BIO NU înseamnă, așa cum cred din păcate mulți dintre conaționali, “de țară”! Înseamnă agricultură după reguli clare, cu verificări și certificări credibile. Altfel spus, mai clar: vinurile “de țară” NU înseamnă automat că ar fi BIO – ba de multe ori e exact invers.
Suntem convinși că România – care în primii ani după 1990 se mândrea cu “terenul agricol neatins de chimicale” (afirmație îndoielnică, totuși) – nu poate lipsi, în 2021, din curentul mondial care pune accent pe ecologie. Din păcate, deși mai multe crame se străduiesc să practice o viticultură ecologică (cu certificare oficială sau doar din convingere), nu se poate spune, în momentul de față, că vinurile BIO constituie un segment semnificativ. La concursul nostru au participat, în total, 15 vinuri BIO, de la patru crame din România. Avem, însă, încredere că lucrurile vor evolua: pe de-o parte există unele crame certificate BIO care nu au ales să participe la concurs, iar pe de altă parte eforturile către viticultura ecologică ale unor crame necertificate încă vor fi oficializate, cu siguranță, în viitor.
De ce vinuri demi/dulci & aromate?
După privatizările vechii industii viticole comuniste, de la finalul anilor ’90, și după fondarea de la zero a primelor crame private, industria modernă a vinului românesc a promovat majoritar vinurile seci – din nevoia de diferențiere față de trecutul în care se consuma mai mult demisec și demidulce, dar și pentru a arăta consumatorilor valențele tehnice și gastronomice ale acestora. Ani la rând, sute de somelieri și alți comunicatori, în mii de evenimente, au încercat să impună ideea că vinurile seci sunt cumva mai valoroase decât celelalte. Și să modeleze piața în funcție de această viziune. Sunt și azi, la 20 de ani de la privatizări, unele crame care refuză să producă vinuri dulci sau care produc așa ceva doar rareori, în loturi mici – și consideră că apartenența lor la curentul “sec” este din principiu un motiv de mândrie. Prin concursul nostru dedicat vinurilor demi/dulci & aromate, nu am încercat să negăm punctul lor de vedere, ci să aducem la lumină – filtrate prin prisma calității – vinuri care să răspundă cerințelor “de dulce” ale majorității consumatorilor. Vrem, nu vrem, această cerință – pentru vinuri cu rest de zahăr și, dacă se poate, cu arome intense – este caracteristica dominantă a pieței, judecând prin prisma volumelor (dar există și mulți cumpărători de vinuri dulci în zona de preț ridicat). Și-atunci, de ce s-o ignorăm? “Vocea” acestor consumatori nu trebuie să primească recunoaștere și răspunsuri ori sugestii de calitate?
37 de vinuri demidulci și dulci au fost înscrise în concurs, de către 17 crame producătoare. Au fost, în general, vinuri din categoria premium și superpremium, ceea ce – deși regretabil din punctul de vedere al ambiției producătorilor – e explicabil: când te duci să participi la curse, iei calul cel mai bun. Ar fi fost frumos să avem înscrise și vinuri “de mare rulaj”, cu prețuri care constituie grosul consumului. Poate în viitor – căci publicul este interesat să afle ce calitate au vinurile pe care și le poate permite.
Vinurile medaliate (în ordine alfabetică, de la Argint la Mare Medalie de Aur):
Vinurile dulci și demidulci medaliate cu ARGINT:
- Beciul Domnesc, Muscat Ottonel, Vincon Vrancea, 2019
Beciul Domnesc Grand Reserve, Tămâioasă românească, Vincon Vrancea, 2020
Castel, Pinot Gris, Jidvei, 2009
Domenii, Grasă de Cotnari, 2014
Grasă de Cotnari, Cotnari
Dulce de Gramma, Gramma, 2020
Eleganzza, Fetească Neagră, Merlot, Cabernet Sauvignon, Alira, 2016
Hora Murfatlar, Pinot Gris, Navigo, 2020
Hora Murfatlar, Rose, Navigo, 2020
Hora Murfatlar, Muscat Ottonel, Navigo, 2020
Hora Murfatlar, Pinot Noir, 2020
Muscat Ottonel & Tămaioasă Românească, Viile Metamorfosis, 2019
Noblesse, Traminer, Crama Trantu, 2019
Opus Fabula, Fetească neagră, Gramofon Wine, 2019
Simbol, Busuioacă de Bohotin, Domeniile Bohotin, 2020
Tradițional, Muscat Ottonel, Jidvei, 2020
Vinotecă, Grasă de Cotnari, 2008
Vinotecă, Grasă de Cotnari, 1985
Young, Busuioacă de Bohotin, Domeniile Bohotin, 2020
Vinurile BIO medaliate cu ARGINT (Aur nu s-a acordat, din motivul expus mai sus – dorința noastră de a fi cât mai exigenți, pentru a asigura credibilitate medaliilor acordate):
- DUH, asamblaj alb (Sauvignon Blanc & Chardonnay), Domeniul Bogdan, 2019
- DUH, cupaj rose (Pinot Noir & Cabernet Sauvignon), Domeniul Bogdan
- Cuvee Experience, roșu, Domeniul Bogdan, 2018
- Organic, Chardonnay, Budureasca, 2019
- Premium Organic, Muscat Ottonel, Domeniul Bogdan, 2019
- Primordial, Chardonnay, Domeniul Bogdan, 2020
- Primordial, Fetească neagră, Domeniul Bogdan, 2019
- Merlot Ecologic, SDCVV Bujoru, 2020
- Viile Metamorfosis, Fetească regală, 2020
- Viile Metamorfosis, Muscat Ottonel & Tămâioasă românească, 2020
Vinurile dulci și demidulci medaliate cu AUR:
- Artisan, Tămâioasă românească, Aurelia Vișinescu Wines, 2019
Bristena, Busuioacă de Bohotin, Budureasca, 2020
Cotnari, Tămâioasă românească, 2018
Cuvee Lysandre, Tămâioasă românească, SERVE Ceptura, 2020
Diamond, Busuioacă de Bohotin, Domeniile Averești, 2020
Flori de Gheață, Busuioacă de Bohotin, Tohani România
Ice Wine, Chardonnay, Crama Trantu, 2019
Ice Wine, Tămâioasă românească, Crama Trantu, 2018
Sempre Rose, Busuioacă de Bohotin, Vincon Vrancea, 2020
Vinotecă, Grasă de Cotnari, Cotnari, 2000
Mențiuni super-speciale pentru vinurile BEST IN CLASS la categoriile lor:
Demi/Dulci albe: Eiswein Traminer 2018, Jidvei
Demi/Dulci rose: Diamond, Busuioacă de Bohotin, Domeniile Averești, 2020
Demi/Dulci roșii: Opus Fabula, Fetească neagră, Gramofon Wine, 2019
BIO albe: Primordial, Chardonnay, Domeniul Bogdan, 2020
BIO rose: DUH rose, asamblaj (Pinot Noir & Cabernet Sauvignon), Domeniul Bogdan, 2019
BIO roșii: Primordial, Fetească neagră, Domeniul Bogdan, 2019
Marea Medalie de Aur: Eiswein, Traminer, Jidvei, 2018
Redactor: Tamara Timofti