Halewood Romania si-a adaugat in palmares inca doua medalii, obtinute la competitia „Global Pinot Noir Masters”, organizata recent de renumita revista britanica The Drinks Business. Peste 300 de vinuri din soiul Pinot Noir, provenite din 16 tari, au fost notate de un juriu alcatuit din opt „Master Of Wine” si un „Master Sommelier”. Vinurile romanesti La Umbra Pinot Noir si Waitrose Pinot Noir s-au clasat in topul categoriei „Vinuri nematurate in baricuri de stejar pana la 10£”, primul fiind medaliat cu argint, iar celalalt, cu bronz. Gama La Umbra, din care face parte şi vinul Pinot Noir medaliat la Global Pinot Noir Masters, a fost creata special pentru clientii externi, vinurile avand un real succes pe piete extrem de pretentioase si mature, cum sunt Marea Britanie, Germania, Olanda. „Faptul ca doua dintre vinurile noastre au obtinut medalii in competitia <<Global Pinot Noir Masters>> confirma inca o data ca in viile din Romania se obtin struguri care pot face fata oricarei competitii la nivel international. In plus, dupa cum bine se stie, crearea unui Pinot Noir cu adevarat bun este o reala provocare pentru orice vinificator. Toate distinctiile primite atesta faptul ca performanta si calitatea, principiile dupa care ne ghidam, se reflecta perfect in vinurile Halewood”, a declarat Dan Muntean, Director General Grup Halewood. Vinurile La Umbra pot fi achizitionate numai in reteaua de magazine Halewood – Winery Outlet din Bucuresti, Ploiesti, DN1 Breaza-Nistoresti, Sinaia, Azuga, Brasov, Sibiu, Targoviste, Pitesti, Urlati si Constanta.