Nu știu care să fie muza lui Silviu Furdui, cheful nou de la Muse, dar cert e că a reînviat frumos bistro-ul pe care îl urmăresc de ceva timp; prinsă cu proiectul de gastronomie românească de secol XXI,  mă tot atrag rețete din meniurile lui de prânz.  Este bucătărie internațională la Muse, per ansamblu, dar sunt și mâncăruri românești – fie mai clasice, fie reinterpretate, iar cele mai multe au câte  „un ceva” special – un ingredient, o asociere de arome și texturi care „vorbesc” frumos și fac poftă.  Dar despre ele voi scrie în numărul viitor al revistei, altul e subiectul articolului de față. Care este o cronică mai mult de meniu, pentru că am mâncat doar o seară aici și s-a nimerit să fie, poate, una din top trei mese încercate până acum. Și știți bine că ies mult și îmi aleg atent restaurantele.

Vă spun sincer că, citind meniul de Valentine’s Day, am fost ușor intrigată și curioasă; de ce-o fi vrând Silviu să facă așa preparate  fix în seara asta când cele mai multe locuri își anunțau tot felul de dishuri comercial(e) afrodisiace (vezi Doamne!: ba seafood, ba medium rare-uri suculente, ciocolată, frișcă și căpșuni și altele asemenea).  Mi s-a părut curajos. Citiți aici: mousse de napi cu crumble de chorizo și caju, somon cu andive caramelizate cu dovleac copt și spanac; piept de curcan în crustă de semințe cu ragu de sparanghel și praf de sfeclă; colțunași cu brânză de bivoliță, sos de cafea cu tapioca și caviar de aperol.

Napi, andive, sfeclă? Somonul e bun în sine, dar până la urmă ce poate fi așa de wow pentru o seara ca asta?…Și colțunași? Acum să vă explic în ordine: pentru prima înghițitură de mousse de napi – super catifelat,  cu aroma specifică, ușor dulceagă, dar și cu ceva subtil, nedefinit – vreun condiment secret de-al lui Silviu, primul cuvânt care mi-a venit în cap  a fost „seductive„; luat apoi în furculiță cu crumble-ul ușor pișcător de chorizo – deodată, au explodat gusturile, pentru ca la final, totul să se topească leneș pe papile în notele orientale de caju destructurat – asta da asociere de elemente din culturi culinare destul de opuse. Apoi, somonul – ei bine, a fost „acel” somon, super savuros, cu gustul „lui”, făcut exact cât trebuie (l-aș fi suspectat de sous vide, deși nu cred că are Silviu sous vide acolo, cu atât mai mult de apreciat), perfect completat cu un sos aromat de dovleac copt și o garnitură de andive de la care nu mă mai puteam opri: arome untoase, de caramel, texturate între moale și crocant – să dai unor andive așa gust?! – iată o provocare pentru concursuri culinare. Iar desertul mi-a rămas și acum pe papile –  colțunași umpluți cu brânză cremoasă de bivoliță, tăvăliți bine printr-un sos de cafea (cred că avea și un pic de lichior) cu cristale de aperol („caviar”, care se crocănțeau întâi și se topeau apoi la întrecere cu celelalte gusturi, echilibrându-se totuși subtil unele cu altele. Da, ăsta este un meniu afrodisiac, metamorfozic – îi zic –  într-adevăr (am eu un cuvânt să îl descriu, dar nu se spune la revistă). Și ca să fie totul și mai savuros, la  toate preparatele, microgreens-urile sau florile comestibile, după caz, au venit cu ceva ce ne dorim cu toții acum – prospețime, verde, miros de primăvară.

Și am încălecat pe-o șa…