SC Fine Wine Srl este un jucător nou pe piaţa vinului din România. Atât de nou, încât abia anul acesta va sărbători un cincinal de la inaugurarea cramei, una dintre cele mai frumoase din România. Sigur, construcţia beneficiază şi de o poziţionare deosebită, însă trebuie să recunoaştem că arhitectul şi capitalul, ambii „made in Austria”, au avut un rol important pentru ca această cramă de generic să poată deveni realitate. O cramă în care trecerea de la zonele de recepţie a strugurilor şi de prelucrare primară către zona de fermentare se face exclusiv gravitaţional. Numai că, oricât ar fi fost de gravitaţională cramă, oricât de modern ar fi fost dotată, vinurile LacertA n-ar fi ajuns atât de cunoscute dacă nu îşi creau o mulţime de fani încă de la lansarea pe piaţă. Şi şi-au creat fani pentru că sunt bune şi pentru că au ceva aparte. Iar aceste caracteristici se datorează într-o bună măsură terroir-ului de Dealu Mare, dar în cea mai mare parte know-how-ului românesc, adus în cramă de unul dintre cei mai charismatici creatori de vinuri ai momentului, Mihai Baniţă.
Sigur, unii ar putea să mă contrazică, susţinând că Mihai e mai dificil de abordat, că trec săptămâni întregi până reuşeşti să dai de el la telefon, că nu stă foarte mult la discuţii, că pare foarte procupat. Poate că aşa e, dar numai până când enologul descoperă că interlocutorul e pasionat şi că ar dori să afle cât mai multe despre vinurile provenind din zonele Finţeşti şi Năeni. Nu ştiu pe nimeni care să se fi plâns că tururile făcute în cramă sub ghidajul lui Mihai Baniţă au fost pierdere de timp sau că ar fi fost lipsite de satisfacţie şi chiar de zâmbete. Pentru că o vizită presupune parcurgerea tuturor etapelor de obţinere şi apreciere a vinului, de la faza de strugure până la etapa de evaluare în pahar. O evaluare care, şi ea, poate fi de două feluri, „prima impresie” sau „degustare intensivă”. Sigur că, uneori, Mihai nu conduce nici vizitele, nici degustarea. Dar atunci există motive întemeiate…
Cine este Mihai Baniţă?
Întâi ar trebui să ne răspundem dacă Mihai este sau nu enolog. Pentru că, judecând după faptul că a absolvit în 1995 Facultatea de Mecanică, secţia Maşini Hidraulice, din cadrul Institului Politehnic Bucureşti, am putea spune că-i lipseşte patalamaua. Dar dacă aflăm că din 1995 până în 2003 a lucrat ca inginer tehnolog la Microvinificaţie, adică la staţia pilot a Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Călugărească şi că, în perioada 2002-2003, a făcut un Master în tehnologii vinicole organizat de USAMVB şi IBD-GTZ, o agenţie guvernamentală din Germania, nu mai suntem atât de porniţi. Iar când îi cunoşti şi ADN-ul, nu mai ai niciun dubiu. Pentru că Mihai, putem spune, s-a născut enolog, având vinul în sânge de mai multe generaţii. Bunicul, unchii, o mătuşă, veri şi, în primul rând, tatăl lui au activat în domeniul agricol, cei mai mulţi chiar în cel viti-vinicol. Mihai îşi ajuta tatăl să facă vin încă din copilărie, iar când a ajuns în Valea Călugărească l-a impresionat pe regretatul profesor Stoian cu câteva vinuri pe care le-a realizat doar pentru că aşa a simţit el…Să facă nişte vinuri. Profesorul Stoian a fost cel care l-a legat, aproape la propriu, de vie şi de vin, fiind cel care, în 1999, s-a opus vehement idei lui Mihai de a se implica în marketing şi în vânzări. Or, dacă regretatul profesor a simţit că tânărul inginer e o speranţă a vinului românesc, aş vrea să ştiu cine ar fi îndrăznit să îl contrazică…
Perioada petrecută la Microvinificaţie în Valea Călugărească a fost o calificare la locul de muncă extrem de benefică. Lucrând acolo, Mihai a luat contact cu mulţi cercetători, dar şi cu temele lor de cercetare, care trebuiau testate. Iar bagajul de cunoştinţe al tânărului enolog a devenit tot mai voluminos. Multe dintre aceste cercetări au stat la baza unor vinuri deosebite, realizate alături de tatăl lui în casa părintească. Chiar dacă sistemul era ceva mai rustic, mai tradiţional… Masteratul din 2002-2003 avea însă să-i traseze o nouă direcţie în viaţă. Pentru că prin intermediul agenţiei IBD-GTZ, în iulie 2003 l-a cunoscut pe Walter Friedl, directorul general al Fine Wine. A fost, ca să spun aşa, o dragoste la prima vedere, pentru că, la nici două luni de la prima lor întâlnire, cei doi demarau proiectul LacertA. Au achiziţionat iniţial 17 hectare cu vie, apoi încă 46, pentru ca, acum, să ajungă la cota 82. În paralel a fost renovat şi Conacul Dorobanţu, iar în martie 2010 a demarat construcţia cramei, care a fost inaugurată un an mai târziu. Primele vinuri, însă, au fost realizate în alte crame, însă calitatea lor a impresionat de la lansare. Iar unele continuă să fie best-seller. Mai ales Cuvee IX, pe care, în pofida dorinţei sale, Mihai trebuie să-l scoată rapid pe piaţă, pentru că stocurile se epuizează văzând cu ochii.
LacertA
Numele cramei: LacertA – Fințești nr.434, jud.Buzău, cod poștal RO-127392
Numele firmei: SC Fine Wine SRL
Branduri: LacertA – Horeca, 49-74 lei incl.TVA/raft
Cameleon – Horeca 35-40 lei incl.TVA/raft
Suprafață de vie în exploatare: 82 ha, cu vii replantate în 2005, 2008 şi 2010.
Sol: Roca mamă este în general reprezentată prin marne, nisipuri sau luturi argiloase, cu stratificări de diferite grosimi. La suprafată s-a acumulat humus forestier slab acid cu alterare înaintată a rocilor si cu formare activă de argilă.
Altitudinea medie a viilor: 330m
Orientarea rândurilor: N-S
Forma de conducere: Guyot unilateral cu reducerea prin tăiere a numărului de struguri/planta/an la un număr de 7-10 ciorchini.
Soiuri în plantaţie: Albe – Sauvignon Blanc 7,48 ha; Chardonnay 7,06 ha; Fetească albă 6,00 ha; RheinRiesling 4,60 ha; Pinot Gris 2,00 ha; Muscat Ottonel 2,00 ha. Roșii: Cabernet Sauvignon 14,15 ha, Merlot 13,59 ha, Shiraz 6,65 ha, Blaufraenkisch 6,38, Fetească neagră 6,24 ha, Pinot Noir 5,85 ha
Capacitatea cramei (producție / stocare): Procesare anuala: 550-600 tone/an; stocare în cisterne inox = 382.000 lt., barrique = 165.000 lt.
Winemaker: Mihai Baniţă
Director general: Walter Friedl
Degustări: Da – Crama este deschisă în circuitul oenoturistic. Programul de vizitare plantaţie/cramă şi de degustare este joi-duminică, între orele 9-16.
Cazare: Nu
Telefon: 0378/600.244
Mail: office@lacertawinery.ro
Mai multe informatii se găsesc pe www.lacertawinery.ro.