Ministrul Agriculturii trece industria vinului la f…e (făcute)?

“ONVPV, cei care fac și certifică vinurile, (…) sunt datori să facă vinurile românești cunoscute în lume, fiindcă astfel vor certifica mai multe vinuri și vor avea bugete mai mari. Din păcate, sunt departe de acest tip de atitudine si renunță la organizarea IWCB (International Wine Contest Bucharest), a unui concurs foarte mare de vinuri, în anul centenar, cu care România se putea poziționa ca imagine foarte bine pe harta vinului, dar s-a decis alocarea banilor pentru un proiecțel pe care trebuiau să-l facă de mulți ani” – sunt cuvintele Dianei Pavelescu (wine ambassador și membru marcant al Asociației Degustătorilor), într-un interviu acordat ziarului Jurnalul național de alaltăieri (din păcate, va trebui să scotociți amănunțit prin articol după citat, fiindcă autorul a făcut mai întâi un ocol prin lumea degustătorilor de whisky – cred că spune și asta ceva despre interesul și conectarea presei la economia reală de la noi – nr).

Acest articolaș, pe care îl citiți acum, este unul de opinie – pe care nu mi-o pot reprima, vă rog să mă scuzați: citind cele spuse de Diana, mi-a venit instantaneu în minte cât de bine se organizează producătorii de vin și autoritățile din Republica Moldova pentru promovarea vinului lor. Ca urmare, Wine of Moldova a devenit un brand cunoscut la manifestările cele mai importante din Europa și nu numai, numărul turiștilor interesați de vin a crescut, exporturile Moldovei au crescut și ele semnificativ. De Wine of Romania, din păcate, nu s-a auzit la fel de mult – iar acolo unde s-a auzit, a fost aproape exclusiv ca urmare a unor eforturi private.

Desigur că și moldovenii s-au trezit să facă un demers articulat în materie de promovare a vinului abia atunci când li s-a închis în nas ușa fostei Uniuni Sovietice și le-a ajuns cuțitul la os – probabil că “așa-i românul” sau ceva… Cred că și ai noștri se vor trezi, la nivel de producători, cam tot atunci (noroc că piața internă de la noi e de vreo zece ori mai mare decât a moldovenilor!). Până atunci, degustătorii români au ocazia să jurizeze vinuri mai mult prin alte țări decât la noi – dar asta a ajuns să pară firesc, într-o țară în care educația și știința de carte sunt în mod constant aruncate la gunoi…

Mai văd, dincolo de autosuficiența impardonabilă dar explicabilă a producătorilor români, acțiunile de “serial (economy) killer” ale autorităților dependente de Ministerul Agriculturii, cu un ministru care aleargă bezmetic după oaie, dar între timp lasă baltă un sector al economiei pe care alte țări ar face mari eforturi ca să-l aibă. Probabil că ministrul s-a uitat, i-a plăcut ce-a văzut și, de la înălțimea funcției și importanței sale, le-a dat ordin subalternilor s-o treacă (pe industria asta) la futu.. făcute, vorba bancului.

Ar mai fi multe de spus, dar mă opresc aici, recomandându-vă, din nou, o carte! Nu doare deloc, ba poate fi chiar plăcut.