Nedeea Vinarte – primul cupaj rosu 100% romanesc

Pasionatii de vinuri din Romania s-au putut bucura in ultimii ani de cateva cupaje rosii realizate de producatorii romani, care mai de care mai sofisticate si mai bine lucrate, vinuri care au contribuit major la educarea gusturilor romanilor. Insa, pana anul acesta, niciunul dintre producatorii romani nu a lansat un cupaj „autentic romanesc“, realizat 100% din soiuri rosii autohtone. Pe segmentul vinurilor albe au existat mai multe incercari, unele dintre ele chiar foarte reusite, insa, la capitolul soiuri rosii, printre principalele motive care au stat in calea aparitiei unui astfel de cupaj a fost si acela ca soiurile autohtone nu au o structura destul puternica pentru a sustine un astfel de amestec. In aceasta toamna, Vinarte, producator care si-a obisnuit clientii sa vina cu inovatii in domeniu – vezi Floare de Toamna sau Sirena Dunarii, va lansa primul cupaj creat numai din soiuri autohtone: Feteasca Neagra, Negru de Dragasani si Novac. Pentru a pastra aceeasi linie, vinul, realizat de enologul sef de la Vinarte, Iustin Urucu, va purta numele de Nedeea, cu trimitere directa la petrecerile populare campenesti din Oltenia, numite „nedei“.

Publicitate
IWCB

Un grup de norocosi, format pasionati de vinuri, prieteni ai cramei Vinarte, somelieri, specialisti si jurnali sti de vinuri, au avut ocazia sa deguste in avanpremiera, la inceputul lunii octombrie, la magazinul Arte&Vino, acest nou cupaj. Alaturi de Nedeea, producatorul a mai prezentat si cea mai noua gama de vinuri, Vinarte, linie dedicata HoReCa, eticheta sub care vor fi comercializate un Sauvignon Blanc 2011, o Feteasca Neagra 2011 si un Negru de Dragasani, din aceeasi recolta. Sauvignon Blanc Vinarte 2011, prin aromele sale intense, proaspete si foarte expresive, pare sa fie creat dupa modelul vinurilor de Lume Noua. Exotic si aproape exhibitionist in arome, vinul aduce note puternice de flori de soc, ierburi uscate si grapefruit, sustinute de o aciditate vie si de o tenta glicerica, ce-l echilibreaza. Cele doua rosii, Negru de Dragasani si Feteasca Neagra, recolta 2011, atrag prin claritatea si precizia constructiei aromatice si prin structura taninoasa. Vinuri tinere, foarte directe – caracteristici ce la fac foarte prietenoase, acestea stau bine si la capitolul profunzime. In timp ce Negrul de Dragasani pare sa fie mai suav, mai delicat, cu note florale de fructe de padure, Feteasca Neagra se prezinta intr-un mod aproape rapace, cu arome salbatice si puternice, de prune afumate, piele si condiment.

Cele trei soiuri care formeaza Nedeea, cupaj pe care Iustin Urucu il recomanda a fi baut tanar, au fost vinificate separat, dupa care vinul a stat in lemn timp de 2 luni. Vinul surprinde printr-o complexitate interesanta de arome (de la ciocolata si fructe de padure, pana la condimente dulci, talpa de paine si lemn) si prin corpul sau destul de ferm. Combinatia dintre aciditatea ridicata, taninurile nervoase si fructul pronuntat face ca vinul sa se dezvolte gustativ intr-o multitudine de directii. In acest moment, este destul de greu de anticipat o perioada de evolutie si pare ca mai are nevoie de inca putin timp sa se mai imblanzeasca.

Publicitate
IPPU